Decret-lege nr. 81/1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala

EMITENT: FRONTUL SALVĂRII NAŢIONALE
Publicat în M.O. nr. 27 din 10 februarie 1990

Ţinînd seama de caracterul deschis al componentei Consiliului Frontului Salvării Naţionale – ca organ suprem al puterii născut în revoluţia din decembrie 1989 -, caracter afirmat în platforma-program comunicată către ţara la data de 22 decembrie 1989, avînd în vedere ca, în condiţiile create de trecerea la înfăptuirea obiectivelor prevăzute în platforma-program, inclusiv a principiului pluralismului politic, în viaţa politica a României s-au constituit şi se constituie partide şi alte formaţiuni politice, precum şi ca însuşi Frontul Salvării Naţionale s-a transformat în formaţiune politica de sine stătătoare, luînd în considerare înţelegerea intervenita la data de 1 februarie 1990 între reprezentanţi ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi reprezentanţii partidelor şi formatiunilor politice participante la intalnirea-dialog de la acea data privind crearea cadrului de colaborare a tuturor forţelor politice în perioada preelectorala, respectând principiul separarii puterilor în stat consfintit prin platforma-program din 22 decembrie 1989, garanţie a democraţiei reale şi a stabilitatii în ţara pînă la alegerile libere, Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează:

Art. 1 - Pe data prezentului decret-lege, Consiliul Frontului Salvării Naţionale îşi modifica alcătuirea, organizandu-se pe baze paritare, în sensul că jumătate din numărul membrilor săi sînt din actualul consiliu, iar cealaltă jumătate este formată din reprezentanţi ai partidelor, formatiunilor politice şi organizaţiilor minorităţilor naţionale, cooptati în consiliu.
Fiecare partid, formaţiune politica sau organizaţie a minorităţii naţionale va putea fi reprezentată de cel mult trei membri.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, realcatuit potrivit prezentului articol, se va numi Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala.

Art. 2 - În Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala vor fi reprezentate partidele şi formaţiunile politice participante la înţelegerea din 1 februarie 1990, inclusiv Frontul Salvării Naţionale.
Cooptarea altor partide şi formaţiuni politice sau organizaţii ale minorităţilor naţionale se va putea face numai cu respectarea principiului paritatii şi a normei de reprezentare prevăzute la art. 1, cu aprobarea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala.

Art. 3 - Consiliile Frontului Salvării Naţionale judeţene, municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale vor fi completate cu reprezentanţi ai partidelor, formatiunilor politice şi organizaţiilor minorităţilor naţionale, înscrise la nivel naţional (fiecare cu câte 1 pînă la 3 membri) peste numărul de membri existent în consiliile actuale, numărul acestor reprezentanţi urmând sa constituie pînă la 50% din totalul membrilor consiliilor astfel alcătuite.
Consiliile teritoriale, realcatuite potrivit alin. 1, îşi schimba denumirea în consilii provizorii de uniune naţionala.

Art. 4 - Activitatea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala se desfăşoară potrivit reglementărilor în vigoare.

CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE

Bucureşti, 9 februarie 1990.
Nr. 81.