Hotărîrea de Guvern nr. 196/1993 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 860/1992
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 96 din 18 mai 1993
Guvernul României hotărăşte:
Articolul UNIC - Hotărârea Guvernului nr. 860/1992 privind structura Guvernului României şi a aparatului de lucru al acestuia se modifica şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 se adauga un nou alineat, având următorul cuprins:
„Principalele atribuţii ale Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reforma Economică sunt prevăzute în anexa nr. 3.1.”
2. Anexele nr. 2 şi 3 se modifica şi se înlocuiesc cu anexele nr. 2 şi 3, iar după anexa nr. 3 se introduce anexa nr. 3.1., anexate la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
–––––
Ministru de stat,
preşedintele Consiliului de Coordonare, Strategie şi Reforma Economică,
Misu Negritoiu
Secretarul general al Guvernului
Viorel Hrebenciuc
Departamentul Informaţiilor Publice
Octavian Partenie
Bucureşti, 29 aprilie 1993.
Nr. 196.
ANEXA Nr. 2
STRUCTURA APARATULUI DE LUCRU AL PRIMULUI-MINISTRU

ANEXA Nr. 3
STRUCTURA CONSILIULUI PENTRU COORDONARE, STRATEGIE ŞI REFORMA ECONOMICĂ

ANEXA Nr. 3.1
PRINCIPALELE ATRIBUŢII ale Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reforma Economică
1. Concepe programul de reforma economică al Guvernului, corespunzător evoluţiei actuale a economiei şi societăţii româneşti.2. Elaborează măsuri de politica economică menite să asigure punerea în aplicare a programului guvernamental de reforma economică.
3. Elaborează, împreună cu ministerele şi, după caz, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, proiectele actelor normative necesare perfecţionării cadrului juridic şi instituţional al reformei economice.
4. Analizează, corelează şi avizează toate propunerile, programele, precum şi proiectele de acte normative care privesc procesul de restructurare, transformare şi reforma economică supuse aprobării Guvernului sau Parlamentului.
5. Asigura comunicarea şi cooperarea, precum şi iniţierea de consultări vizind fundamentarea programului guvernamental de reforma economică cu partidele politice, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale, patronatul, mass-media şi personalităţi ale vieţii ştiinţifice.
6. Elaborează orice alte propuneri sau iniţiative legate de coordonarea, strategia şi reforma economică şi socială, în perioada de tranzitie a României la economia de piaţa.
Pe lângă Consiliul pentru Coordonare, Strategie şi Reforma Economică funcţionează Comitetul interministerial pentru conceperea, coordonarea şi urmărirea aplicării politicilor de reforma, format din reprezentanţi ai ministerelor şi ai altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, la lucrările căreia pot participa reprezentanţi ai organismelor neguvernamentale de specialitate, ai institutelor de cercetare, precum şi personalităţi recunoscute ale vieţii economice, ştiinţifice şi sociale.
Componenta şi numărul de membri ai comitetului interministerial se aproba prin decizia primului-ministru.