Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale
EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 1 din 8 ianuarie 1993
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Capitolul 1 - Dispoziţii generale
Art. 1 - Drepturile asupra desenelor şi modelelor industriale sînt recunoscute şi protejate prin eliberarea unui titlu de protecţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2 - Titlul de protecţie este certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial, care conferă titularului sau un drept exclusiv de exploatare pe teritoriul României.
Art. 3 - Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului desenului sau modelului industrial ori succesorului sau în drepturi.
În cazul în care titularul este altul decît autorul, acesta din urma are dreptul la eliberarea unui duplicat al certificatului de înregistrare.
Art. 4 - Dacă mai multe persoane au creat acelaşi desen sau model industrial, independent una de alta, dreptul la eliberarea certificatului aparţine aceleia care a depus cea dintii cererea de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau, dacă o prioritate a fost recunoscută, aceleia a carei cerere are cea mai veche data de prioritate.
Art. 5 - Dacă autorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial aparţine:
a) unităţii, pentru desenele sau modelele industriale realizate de salariat în executarea fie a unui contract de muncă ce prevede o misiune creativa care corespunde cu funcţiile sale efective, fie a unei misiuni de cercetare care i-a fost încredinţată în mod expres;
b) salariatului, pentru desenele şi modelele industriale realizate de către acesta fie în cursul exercitării funcţiilor sale, fie în domeniul activităţilor unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicilor ori mijloacelor specifice ale unităţii sau a datelor existente în unitate; în aceste condiţii, unitatea are un drept de preferinta la încheierea unui contract de cesiune sau licenta neexclusiva ce trebuie exercitat în termen de 3 luni de la data ofertei salariatului; în lipsa unui acord al părţilor asupra preţului contractului, acesta urmează să fie stabilit de instanţele judecătoreşti în funcţie de contribuţia iniţială a fiecărei părţi, cît şi de utilitatea industriala şi comercială a desenului sau modelului industrial;
c) salariatului, pentru toate celelalte desene şi modele industriale.
În cazurile prevăzute la lit. a) şi b), salariatul-autor şi unitatea au obligaţia să se informeze reciproc, în scris, asupra stadiului realizării desenului sau modelului industrial şi să se abţină de la orice divulgare de natura a prejudicia, în tot sau în parte, exercitarea drepturilor conferite de lege.
Încălcarea obligaţiei de a informa atrage răspunderea persoanei vinovate, potrivit dreptului comun.
În cazul prevăzut la lit. a), dacă, în termen de 60 de zile de la data cînd salariatul informează unitatea asupra realizării desenului sau modelului industrial, aceasta nu depune cererea şi nu exista o alta convenţie între autor şi unitate, dreptul la depunerea cererii şi la eliberarea certificatului aparţine salariatului, în condiţiile prevăzute la lit. b).
Art. 6 - Persoanele fizice sau persoanele juridice, avînd domiciliul sau sediul în afară teritoriului României, beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate de protecţie cu ţările ai căror resortisanti sînt.
Art. 7 - Protecţia asigurata prin prezenta lege nu exclude beneficiul protecţiei conferite prin dreptul de autor.
Capitolul 2 - Condiţii pentru protecţia desenelor şi modelelor industriale
Art. 8 - Poate fi înregistrat ca desen sau model industrial aspectul nou al unui produs avînd o funcţie utilitara.
Art. 9 - Un desen sau un model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorităţii recunoscute, nu a mai fost făcut public, în ţara şi în străinătate, pentru aceeaşi categorie de produse.
Un desen sau model este considerat industrial dacă obiectul la care se aplică desenul sau modelul poate fi reprodus ori de cîte ori este necesar.
Divulgarea desenului sau modelului industrial nu se ia în considerare în cazul în care emana de la un autor sau succesorul sau în drepturi şi s-a produs în termen de 12 luni, care a precedat înregistrarea cererii.
Art. 10 - Desenul sau modelul industrial, al cărui aspect este determinat de o funcţie tehnica, nu poate fi înregistrat chiar dacă are noutate.
Art. 11 - Sînt excluse de la protecţie desenele sau modelele industriale ale căror destinaţie şi aspect contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
Capitolul 3 - Înregistrarea şi eliberarea titlului de protecţie
Art. 12 - Cererea de înregistrare a desenului sau a modelului industrial, conţinînd datele de identificare a solicitantului şi a autorului, precum şi indicarea produsului ori produselor cărora modelul industrial le este destinat a fi incorporat, însoţită de o descriere sumară a elementelor caracteristice ale desenului sau modelului industrial, toate redactate în limba română, precum şi de 10 reproduceri grafice, se depun la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, personal sau prin mandatar cu domiciliul sau sediul în România, constituind depozitul naţional reglementar.
Cererea de înregistrare poate conţine şi solicitarea de amînare a publicării.
Art. 13 - Data depozitului naţional reglementar este data primirii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a documentelor prevăzute la art. 12 şi se înscrie în Registrul naţional al cererilor depuse.
Art. 14 - În procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitantul certificatului de înregistrare sau succesorul sau în drepturi poate beneficia de asistenţa unui consilier în proprietate industriala, autorizat.
Art. 15 - Un depozit multiplu poate cuprinde mai multe desene sau modele industriale destinate a fi încorporate în aceeaşi categorie de produse, în conformitate cu clasificarea internationala a desenelor şi modelelor industriale.
Art. 16 - Depozitul naţional reglementar asigura solicitantului un drept de prioritate, cu începere de la data constituirii acestuia, faţă de orice alt depozit ulterior privind acelaşi desen sau model industrial.
Art. 17 - Persoanele fizice sau persoanele juridice ale statelor părţi la convenţiile la care România este parte beneficiază de un drept de prioritate de 6 luni, cu începere de la data primului depozit, dacă solicita protecţia în acest termen, pentru acelaşi desen sau model.
Art. 18 - Invocarea priorităţii se poate face şi în urma expunerii desenului sau modelului industrial într-o expoziţie internationala, dacă cererea este depusa în termen de 6 luni de la data introducerii produsului în expoziţie.
Aceasta perioada nu prelungeşte termenul de prioritate prevăzut la art. 17.
Art. 19 - Priorităţile prevăzute la art. 17 şi 18 sînt recunoscute dacă sînt invocate o dată cu depunerea cererii şi dacă în termen de 3 luni de la data depunerii cererii se confirma prin acte de prioritate.
Art. 20 - Cererea de înregistrare a desenului sau a modelului industrial, precum şi reproducerea, fotografia sau orice reprezentare grafica a acestuia se publică în Buletinul oficial de proprietate industriala al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termen de maximum 6 luni de la data constituirii depozitului reglementar, în alb-negru sau, la cerere, în culori.
Publicarea prevăzută la alineatul precedent poate fi amînată, la cererea solicitantului, pe o perioadă care nu poate depăşi 12 luni, calculată de la data depunerii cererii sau de la data priorităţii, cînd aceasta a fost invocată.
Art. 21 - Persoanele interesate pot face obiecţii scrise la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înregistrarea desenului sau modelului industrial, în termen de 3 luni de la data publicării acestuia.
Art. 22 - Cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale se examinează de către sectorul de specialitate al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Hotărîrea de admitere sau de respingere a cererii se ia de către o comisie în termen de cel mult 6 luni de la data publicării cererii.
Înregistrarea desenelor sau modelelor industriale se face în Registrul naţional al desenelor şi modelelor industriale şi se publică în Buletinul oficial de proprietate industriala al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Art. 23 - Pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate proceda la revocarea din oficiu a hotărîrilor sale, pînă la comunicarea acestora.
Art. 24 - Hotărîrile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial pot fi contestate pe cale administrativă, în scris şi motivat, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termen de 3 luni de la comunicare.
Contestaţia va fi examinata, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia, de o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a carei componenta este alta decît aceea a comisiei prevăzute la art. 22 alin. 1.
Art. 25 - Hotărîrea Comisiei de reexaminare se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată la Tribunalul municipiului Bucureşti, în termen de 3 luni de la comunicare.
Hotărîrile Comisiei de reexaminare şi hotărîrile judecătoreşti rămase definitive se publică în Buletinul oficial de proprietate industriala al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Art. 26 - Toate hotărîrile luate în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci vor fi motivate.
Art. 27 - Eliberarea certificatelor de înregistrare de desene sau modele industriale de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci se face în temeiul hotărîrilor de admitere rămase definitive, în termen de 30 de zile de la data la care hotărîrea de admitere a rămas definitivă.
Art. 28 - Procedurile de înregistrare a desenului sau modelului industrial prevăzute de prezenta lege sînt supuse taxelor din anexele nr. 1 şi 2.
Taxele se plătesc în contul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în cuantumul şi termenele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, şi constituie venituri ce se vărsa la bugetul de stat.
Taxele datorate de persoanele fizice şi persoanele juridice străine cu domiciliul sau, după caz, cu sediul în străinătate se plătesc în valută şi sînt cele prevăzute în anexa nr. 2.
Creatorii, solicitanţi sau titulari ai certificatului de înregistrare a desenului şi modelului industrial, care au un venit anual brut de pînă la 1.000.000 lei, plătesc 10% din cuantumul taxelor prevăzute în anexe.
Neplata taxelor la termenele prevăzute în anexe atrage neefectuarea procedurii, nerecunoasterea priorităţii şi, după caz, decăderea din drepturi a titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial.
Din încasările anuale obţinute, o cota de 30% va putea fi utilizata de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci numai pentru achiziţionarea de aparatura şi echipament de informatizare necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin conform art. 40 din prezenta lege.
Capitolul 4 - Drepturi şi obligaţii
Art. 29 - Certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial conferă titularului dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără autorizarea sa următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre vînzare, folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, oferirii spre vînzare sau folosirii desenului sau modelului industrial al produsului în care acesta este incorporat.
Art. 30 - În cazul cererii de înregistrare, publicată în conformitate cu art. 20, persoana fizica sau persoana juridică indreptatita la eliberarea certificatului beneficiază provizoriu de aceleaşi drepturi conferite titularului, în conformitate cu prevederile art. 2 şi 29, începînd cu data constituirii depozitului reglementar al cererii pînă la eliberarea certificatului de înregistrare.
Încălcarea prevederilor alin. 1 atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun; titlul pentru plata despăgubirilor se poate executa numai după eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial.
Art. 31 - Perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului industrial este de 5 ani de la data constituirii depozitului reglementar şi poate fi reînnoită pe doua perioade succesive de 5 ani.
Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la plata taxelor de menţinere în vigoare a acestuia.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci acorda un termen de graţie de cel mult 6 luni pentru plata taxelor de menţinere în vigoare, pentru care se percep majorări.
Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturi.
Decăderea titularului din drepturi se publică în Buletinul oficial de proprietate industriala al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Art. 32 - Titularii certificatelor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale pot menţiona pe produse semnul D, respectiv litera „D” majuscula, înscrisă într-un cerc, însoţită de numele titularului sau numărul certificatului.
Art. 33 - Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, drepturile care decurg din cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial, precum şi drepturile născute din certificatul de înregistrare eliberat sînt transmisibile în tot sau în parte.
Transmiterea se poate face prin cesiune sau pe bază de licenţă exclusiva ori neexclusiva, precum şi prin succesiune legală sau testamentară.
Transmiterea produce efecte faţă de terţi, începînd cu data înregistrării la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în Registrul naţional al cererilor depuse sau, după caz, Registrul naţional al desenelor şi modelelor industriale înregistrate.
Art. 34 - Autorul, titular al certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract cu persoanele care exploatează desenul sau modelul industrial.
În cazul încheierii unui contract de cesiune, drepturile patrimoniale ale autorului se stabilesc în acest contract.
Art. 35 - Înregistrarea în străinătate a desenelor şi modelelor industriale create pe teritoriul României se face de către persoana fizica sau persoana juridică indreptatita la eliberarea certificatului.
Înregistrarea în străinătate se face numai după depunerea cererii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
În vederea înregistrării în străinătate, persoanele fizice şi persoanele juridice îndreptăţite pot beneficia de credite în valută.
Art. 36 - Autorul are dreptul sa i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în certificatul de înregistrare eliberat, precum şi în orice acte sau publicaţii privind desenul sau modelul industrial.
Datele din certificatul de înregistrare se înscriu în carnetul de muncă.
Art. 37 - Certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial, eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, poate fi anulat, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, în cazul cînd se constată că, la data înregistrării cererii, nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei.
Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului şi se judeca de către Tribunalul municipiului Bucureşti.
Hotărîrea de anulare se înregistrează la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi se publică în termen de maximum 2 luni de la data înregistrării acesteia.
Art. 38 - Litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial, calitatea de titular al certificatului de înregistrare, cele cu privire la drepturile patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenta, precum şi cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 3 sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Capitolul 5 - Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor industriale
Art. 39 - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este organul guvernamental de specialitate, cu autoritate unica pe teritoriul României, care asigura protecţia desenelor şi modelelor industriale.
Art. 40 - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci are următoarele atribuţii în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor industriale:
a) acorda protecţie prin eliberarea certificatului de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale;
b) este depozitarul Registrului naţional al cererilor depuse şi al Registrului naţional al desenelor şi modelelor industriale înregistrate;
c) efectuează, la cerere, informarea din desenele şi modelele industriale publicate;
d) întreţine relaţii cu organizaţiile guvernamentale similare şi cu organizaţiile internaţionale de specialitate la care România este membra;
e) acorda, la cerere, asistenţa în domeniul proprietăţii industriale, organizează cursuri de instruire pentru specialiştii în domeniu;
f) editează şi publică periodic în Buletinul oficial de proprietate industriala al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci date privitoare la desenele şi modelele industriale.
Capitolul 6 - Raspunderi şi sancţiuni
Art. 41 - Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de autor al desenului sau modelului industrial constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 42 - Reproducerea, fără drept, a desenului sau modelului industrial în scopul fabricării de produse cu aspect identic, fabricarea, oferirea spre vînzare, vînzarea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii, fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, în perioada de valabilitate a acestuia, constituie infracţiune de contrafacere a desenului sau modelului industrial şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a părţii vătămate.
Pentru prejudiciile cauzate, titularul are dreptul la despăgubiri potrivit legii.
Art. 43 - Divulgarea, de către personalul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu desenele şi modelele industriale, a datelor cuprinse în cererile de înregistrare pînă la publicarea lor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 22 decembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. OLIVIU GHERMAN
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 23 decembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NASTASE
Bucureşti, 29 decembrie 1992.
Nr. 129.
ANEXA Nr. 1
CUANTUMUL ŞI TERMENELE privind plata taxelor pentru desene şi modele industriale, în lei
anexa-1-legea-nr-129-1992
ANEXA Nr. 2
CUANTUMUL ŞI TERMENELE privind plata taxelor pentru desene şi modele industriale, în valută
anexa-2-legea-nr-129-1992