Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 346 din 22 iulie 1999

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Art. 1 - În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României Guvernul este abilitat ca de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în a doua sesiune ordinară a anului 1999 sa emita ordonanţe în următoarele domenii:

A. Ratificarea unor acorduri internaţionale privind cooperarea în domeniul apărării şi menţinerii păcii:
1. Ratificarea Acordului privind Forta de Pace Multinationala în Europa de Sud-Est, semnat la Skopje la 26 septembrie 1998, şi a Protocolului adiţional la Acordul privind Forta de Pace Multinationala din Europa de Sud-Est, semnat la Atena la 17 ianuarie 1999.
2. Ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 24 octombrie 1998.

B. Aprobarea tranzitului trupelor străine participante la misiunea KFOR, pe teritoriul României, până la reluarea sesiunii parlamentare.

C. Aderarea României la diferite convenţii şi ratificarea unor convenţii şi tratate, precum şi a altor documente internaţionale:
1. Aderarea României la Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), semnată la Londra la 9 aprilie 1965.
2. Aderarea României la Convenţia privind standardele minime la bordul navelor comerciale nr. 147/1976, adoptată de Organizaţia Internationala a Muncii.
3. Ratificarea anexei nr. XI, privind măsuri speciale pentru creşterea siguranţei maritime, la Convenţia internationala pentru ocrotirea vieţii umane pe mare (SOLAS).
4. Participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabila, ca urmare a ratificării de către România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
5. Participarea României la Conferinţa Permanenta Europeană de Probaţiune.
6. Ratificarea Tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa juridică în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.
7. Ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Polona privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice civile, semnat la Bucureşti la 15 mai 1999.
8. Aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinței legalizarii actelor publice străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961.
9. Ratificarea Convenţiei europene privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război, adoptată la 26 noiembrie 1968 la O.N.U.
10. Ratificarea Convenţiei europene privind recunoaşterea internationala a hotărârilor represive.
11. Ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală.
12. Ratificarea Convenţiei penale asupra corupţiei.
13. Ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia privind transferul persoanelor condamnate.
14. Facilitarea aplicării convenţiilor internaţionale în materie de transfer al persoanelor condamnate, la care România este parte, în privinta predării-preluării condamnaţilor.
15. Aprobarea participării României la Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), autorizat a se constitui prin Rezoluţia Comitetului Ministrilor Consiliului Europei nr. 98/7 din 5 mai 1998.
16. Ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale şi Minoritare.
17. Ratificarea Addendei la memorandumurile de finanţare PHARE privind Programul de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de inundaţii, semnat la Bucureşti la 24 decembrie 1998.
18. Ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE privind Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) 1998, semnat la Bucureşti la 24 decembrie 1998.
19. Ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE privind Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni pe anul 1998.
20. Ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE privind Programul de restructurare a întreprinderilor şi conversia profesională (RICOP) 1999.
21. Ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi FIDA, destinat finanţării Proiectului privind dezvoltarea rurală a Muntilor Apuseni.
22. Ratificarea Acordului de asistenţa financiară nerambursabilă dintre România şi B.I.R.D., destinat finanţării proiectului privind Managementul conservării biodiversitatii.
23. Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/1994 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi B.E.R.D., destinat finanţării Proiectului Piaţa de Gros Bucureşti.
24. Ratificarea Acordului de împrumut dintre România, B.E.I. şi Regia Autonomă „Metrorex”, destinat finanţării Proiectului de modernizare a metroului din Bucureşti – transa a III-a.
25. Ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi B.I.R.D., destinat finanţării Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social; ratificarea Scrisorii de acord dintre România, reprezentată de către Ministerul Finanţelor, şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans în valoare de 500.000 dolari S.U.A. din viitorul împrumut pentru finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social.
26. Ratificarea Aranjamentului stand-by cu F.M.I.
27. Ratificarea Acordului de împrumut PSAL (împrumut de ajustare structurală a sectorului privat) dintre România şi B.I.R.D.
28. Ratificarea Acordului de împrumut PIBL (împrumut pentru dezvoltarea instituţională a sectorului privat) dintre România şi B.I.R.D.
29. Ratificarea Acordului de împrumut dintre România, B.E.I. şi Regia Autonomă de Transport Timişoara, destinat finanţării Proiectului privind modernizarea infrastructurii la reţeaua de transport în comun cu tramvaiul în municipiul Timişoara.
30. Ratificarea Acordului de împrumut dintre România, B.E.I. şi Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca, destinat finanţării Proiectului pentru reabilitarea sistemului de termoficare din municipiul Cluj-Napoca.
31. Ratificarea Acordului comercial dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane, semnat la Ciudad de Mexico la 3 septembrie 1998.
32. Ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi FDSCE, destinat finanţării Proiectului privind extinderea spitalului Gura Ocnitei.

D. Finanţe, contabilitate, taxe, accize, impozite, tarife şi amenzi cu caracter administrativ:
1. Actualizarea, în funcţie de rata inflaţiei, a unor taxe stabilite în sume fixe, pentru serviciile consulare prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice.
2. Constituirea unui fond special pentru finalizarea unor lucrări de consolidare la Palatul de Justiţie prin prelevarea unei cote de 30% din taxele judiciare.
3. Finanţarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei.
4. Reglementarea destinaţiei sumelor încasate din amenzile cu caracter administrativ aplicate de procurori.
5. Scutirea de la plata taxelor vamale a importului de materiale, echipament şi instalaţii sportive al federaţiilor sportive naţionale şi al Comitetului Olimpic Roman.
6. Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, aprobată şi modificată prin Legea nr. 239/1998.
7. Alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de receptionare, depozitare şi păstrare a graului din recolta anului 1999.
8. Măsuri pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată.
9. Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor impozite indirecte şi a Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată; reducerea taxei pe valoarea adăugată pentru zahăr rafinat, conserve de legume şi fructe, cartofi pentru samanta şi consum din producţia interna, precum şi pentru alte produse agroalimentare; unificarea regimului fiscal aplicabil cărţilor şi publicaţiilor de cultura.
10. Modificarea Legii serviciilor poştale nr. 83/1996, în scopul netarifarii trimiterilor poştale ale muzeelor şi bibliotecilor.
11. Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultura finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizarii personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural.
12. Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat; constituirea fondului special de sustinere a învăţământului de stat.
13. Reglementări privind impunerea pe venit; impunerea pe venitul global.
14. Stabilirea listei cuprinzând produsele care fac obiectul scutirii de taxe vamale; facilitarea şi încurajarea sectorului de tehnologie a informatiei pentru soluţionarea problemei Anul 2000.
15. Scutirea de T.V.A. a produselor de tehnica militară care se achiziţionează pentru inzestrarea Ministerului Apărării Naţionale, din producţia interna.
16. Modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 66/1997 privind scutirea de plată a impozitelor pe salarii şi/sau pe venituri realizate de consultanţi străini pentru activităţile desfăşurate în România în cadrul unor acorduri de împrumut.
17. Rectificarea bugetului de stat pe anul 1999.
18. Rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1999.
19. Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente acestora.
20. Controlul financiar intern al instituţiilor publice şi al utilizării fondurilor publice.
21. Reglementări privind achiziţiile publice.
22. Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1994 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată prin Legea nr. 128/1994.
23. Reglementări privind controlul financiar-fiscal.
24. Reglementări privind administrarea veniturilor şi controlul la contribuabilii mari.
25. Reglementări privind apărarea intereselor financiare ale statului şi combaterea fraudei.
26. Reglementări privind controlul financiar şi auditul intern.
27. Reglementări privind finanţele publice.
28. Reglementări privind protecţia datelor personale.
29. Măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat.

E. Apărare naţionala:
1. Organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.
2. Abilitarea Ministerului Apărării Naţionale de a angaja şi executa prestări de servicii.
3. Separarea Secţiei nr. 5 explozivi minieri de Societatea Comercială NITRAMONIA – S.A. Fagaras, în vederea includerii acesteia în sectorul producţiei de apărare.
4. Modificarea şi completarea Decretului nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă.

F. Agricultura:
1. Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 54/1999 privind asigurarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte chimice şi de uz fitosanitar.
2. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei rurale.
3. Organizarea şi funcţionarea pieţei produselor agroalimentare în România şi a organizaţiilor interprofesionale pe produse.
4. Creditul agricol.
5. Creditul mutual agricol.
6. Măsuri pentru creşterea şi ameliorarea raselor de animale.
7. Organizarea şi funcţionarea asociaţiilor utilizatorilor de apa.
8. Înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Fondului de dezvoltare a agriculturii.
9. Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/1999 privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de tractoare, combine, maşini şi utilaje agricole, precum şi de instalaţii pentru irigat din producţia interna.
10. Reglementări privind certificatele de depozit.
11. Modificarea şi completarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea, la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor în perioada 1998-2000.
12. Măsuri de protecţie pentru personalul unităţilor bugetare şi extrabugetare aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, al cărui contract individual de muncă va fi desfăcut ca urmare a concedierilor colective determinate de restructurarea acestor unităţi.

G. Industrie:
1. Reglementări privind activitatea din sectorul gazelor naturale; înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale – ANRGN.
2. Atestarea agenţilor economici producători de bunuri şi acordarea permisului de operare.
3. Reglementări privind calitatea lucrărilor de montaj, utilaje, echipamente şi instalaţii tehnologice.
4. Constituirea Fondului special pentru reducerea riscului seismic, explozii mari la suprafaţa şi în subteran, accidente chimice şi avarierea grava a conductelor magistrale şi urbane la echipamente şi instalaţii industriale.
5. Măsuri pentru realizarea obiectivului de investiţii „Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda 5 x 700 MW”.
6. Măsuri pentru reglementarea activităţii specifice producţiei militare.
7. Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994.
8. Introducerea în bugetul Ministerului Industriei şi Comerţului a cheltuielilor pentru plata cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale de metrologie din care România face parte ca membru cu drepturi depline.
9. Acordarea unor facilităţi privind plata consumului de energie, motorina şi gaze, în vederea stimulării producţiei agricole.
10. Măsuri pentru stimularea agenţilor economici, prin îmbunătăţirea procedurilor privind accesul la amplasarea de noi obiective de investiţii.
11. Reglementări privind scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe uzate fizic sau moral, neamortizate, aparţinând agenţilor economici din construcţii.

H. Transporturi:
1. Modificarea şi completarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice.
2. Modificarea Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere.
3. Investigarea tehnica a accidentelor şi incidentelor din aviaţia civilă.
4. Reglementarea transferului unor echipamente specifice sectorului de drumuri, achiziţionate din împrumuturi acordate de către instituţiile financiare internaţionale societăţilor comerciale înfiinţate prin reorganizarea Administraţiei Naţionale a Drumurilor din România.
5. Măsuri pentru garantarea furnizarii de servicii publice în domeniul transporturilor.
6. Stabilirea regulilor pentru transportul combinat de mărfuri.
7. Reguli privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată.
8. Reguli privind transportul rutier al mărfurilor periculoase.
9. Cerinţe minime pentru navele care transporta mărfuri periculoase sau poluante, la intrarea sau la ieşirea acestora din porturi.
10. Aplicarea standardelor internaţionale de siguranţă a navei, prevenirea poluarii şi condiţiile de viaţa şi de muncă la bordul navei.
11. Călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române.
12. Măsuri de accelerare a procesului de armonizare a legislaţiei transporturilor din România cu legislaţia europeană.
13. Aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni.
14. Modificarea anexei A „Descriere tehnica” la Legea nr. 46/1993 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Luxemburg şi Bruxelles la 10 mai 1993, ca urmare a reevaluarii proiectului de reabilitare a drumurilor.

I. Cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică:
1. Adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologiei şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire.
2. Reglementări procedurale privind protecţia proprietăţii intelectuale.
3. Acordarea certificatului complementar de protecţie pentru medicamente şi produse fitofarmaceutice.

J. Educaţie naţionala:
1. Acordarea în folosinţă de suprafeţe agricole pentru cadrele didactice din mediul rural.
2. Înfiinţarea Centrului de management pentru finanţarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare.

K. Sănătate:
1. Modificarea şi completarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igiena şi sănătate publică.
2. Reglementări privind asistenţa medicală.
3. Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 114/1992.
4. Organizarea şi funcţionarea unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.
5. Reglementarea regimului de producere, circulaţie şi comercializare a produselor medicamentoase.

L. Protecţia mediului şi a pădurilor:
1. Regimul comercial şi introducerea unor restrictii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon.
2. Măsuri privind accesibilitatea fondului forestier, prin construirea de drumuri forestiere, în perioada 2000-2010, în contrapartida cu masa lemnoasă.

M. Sport:
– Reglementarea obligativitatii avizării de către Ministerul Tineretului şi Sportului a schimbării destinaţiei sau desfiinţării unor baze sportive aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

N. Minorităţi naţionale:
1. Modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare.
2. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Minorităţi Naţionale.

O. Probleme ale revoluţionarilor din decembrie 1989:
1. Prelungirea termenului prevăzut la art. 3 alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 79/1997 pentru constituirea Comisiei speciale de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990.
2. Organizarea şi finanţarea aniversarii a 10 ani de la Revoluţia anticomunista română.

P. Protecţia consumatorilor:
1. Reglementarea contractelor negociate în afară spaţiilor comerciale.
2. Reglementarea comercializării pachetelor de servicii turistice.
3. Reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor.

Q. Salarizare:
– Abrogarea anexei nr. 11 la Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive, republicată, în scopul atragerii de specialişti de către autorităţile administraţiei publice pentru realizarea unor activităţi determinate.

R. Statistica:
– Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, pentru alinierea la legislaţia oficiilor de statistica din ţările Uniunii Europene.

S. Organizarea unor profesii:
– Organizarea profesiei de administrator judiciar şi lichidator.

T. Contravenţii:
– Modificarea şi completarea Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2 - (1) În conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (3) din Constituţia României, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în a doua sesiune ordinară a anului 1999, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 din prezenta lege vor fi depuse la Camera Deputaţilor şi la Senat spre aprobare, potrivit procedurii legislative, nerespectarea termenului atragand încetarea efectelor acestora.
(2) Ordonanţele depuse de Guvern potrivit alin. (1) vor fi dezbătute cu prioritate.

Art. 3 - În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate şi depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanţelor.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 1 iulie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ION DIACONESCU

PREŞEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN

Bucureşti, 22 iulie 1999.
Nr. 140.