Ordonanța de Urgență nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală

Ordonanța de Urgență nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 566 din 30 iunie 2006

Situaţia extraordinară prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea urgentă de corectare a prevederilor Legii nr. 62/2006 privind completarea Legii locuinţei nr. 114/1996, care intră în vigoare începând cu luna iulie 2006 şi care implică alocarea unor sume foarte mari pentru subvenţionarea tuturor locuinţelor, sume ce nu pot fi susţinute de bugetul de stat. Pentru diminuarea presiunii asupra bugetului de stat şi cheltuirea cu eficienţă a banilor publici se au în vedere redimensionarea acestui efort şi dirijarea lui către sprijinirea persoanelor la care starea locativă se degradează cu celeritate, conjugându-se şi cu efortul bugetar de reconstruire a caselor distruse în urma inundaţiilor produse în anul 2006 în localităţile riverane fluviului Dunărea, pe teritoriul României. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1 - (1) Se aprobă Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, denumit în continuare Program.
(2) Prevederile Programului se aplică pentru construcţiile de locuinţe prin credite ipotecare care se contractează după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 2 - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor aprobă, prin ordin comun, norme metodologice privind procedura de acordare a subvenţiilor prevăzute în Program.

Art. 3 - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 62/2006 privind completarea Legii locuinţei nr. 114/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 24 martie 2006, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
—————
Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului
Radu Mircea Berceanu

Ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului
Laszlo Borbely

Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Bucureşti, 28 iunie 2006.
Nr. 51.

ANEXA
PROGRAM NAŢIONAL privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală

Art. 1 - (1) Statul sprijină accesul la o locuinţă proprietate personală prin acordarea unei subvenţii de la bugetul de stat de 20% din preţul pe mp suprafaţă construită a locuinţei, în limita prevederilor bugetare anuale şi în limita a maximum 81 mp arie desfăşurată construită.
(2) Fondurile aferente subvenţiei prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în limita prevederilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie.

Art. 2 - (1) Pot beneficia de subvenţia prevăzută la art. 1 alin. (1) următoarele categorii de persoane fizice:
a) tineri căsătoriţi care la data contractării locuinţei au fiecare vârsta de până la 35 de ani;
b) persoane sau familii rămase fără adăpost în urma avarierii grave sau distrugerii locuinţelor proprii, datorită unor calamităţi naturale sau unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi;
c) persoane şi familii evacuate din locuinţe situate în construcţii expuse unui risc major, cum ar fi alunecările de teren, seismele, inundaţiile;
d) persoane sau familii evacuate şi chiriaşii din locuinţe ce fac obiectul unor legi de restituire către foştii proprietari a imobilelor trecute în proprietatea statului.
(2) Subvenţia prevăzută la art. 1 alin. (1) se acordă la finalizarea şi predarea locuinţelor către beneficiari, pentru plata ratelor la creditul ipotecar contractat.
(3) Cuantumul subvenţiei nu poate depăşi valoarea creditului ipotecar contractat.
(4) Subvenţia care se acordă în condiţiile prezentului program se va raporta la costul pe mp arie desfăşurată construită, stabilit potrivit datelor din contractul de construire a locuinţei, dar nu mai mult decât o limită de cost stabilită periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor în construcţii, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(5) În stabilirea cuantumului subvenţiei se ia în calcul aria desfăşurată construită stabilită potrivit datelor din proiectul de execuţie al lucrărilor de construcţie. În cazul în care aria desfăşurată construită, stabilită pe baza datelor din proiectul de execuţie al lucrărilor de construcţie, depăşeşte limita maximă prevăzută la art. 1 alin. (1), în stabilirea cuantumului subvenţiei se iau în calcul 81 mp.
(6) În aria desfăşurată construită nu se cuprind garajele, indiferent de locul de amplasare a acestora, precum şi anexele gospodăreşti nelegate structural de clădire.

Art. 3 - (1) De prevederile art. 2 beneficiază o singură dată persoanele fizice care au contractat credite ipotecare pentru construirea unei locuinţe, dacă întrunesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) titularul contractului de construire a locuinţei, respectiv membrii familiei acestuia – soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în întreţinerea acestuia, nu au deţinut şi nu deţin o locuinţă în proprietate şi nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub formă de subvenţii pentru o altă locuinţă;
b) este prima locuinţă pe care o construiesc prin credit ipotecar;
c) deţin un drept real asupra terenului pe care se realizează construcţia;
d) construcţia locuinţei se realizează prin antreprenori specializaţi.
(2) Sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) categoriile de persoane prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c), numai în cazul când titularul contractului de construire a locuinţei, respectiv membrii familiei acestuia – soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în întreţinerea acestuia, nu deţin în proprietate o altă locuinţă decât cea afectată în urma unor calamităţi naturale sau a unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi, respectiv decât cea din care sunt evacuaţi.

Art. 4 - (1) Consiliile locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi analiza solicitărilor de subvenţii în condiţiile prezentului program pentru construcţiile de locuinţe care se vor amplasa pe terenuri situate în raza administrativ-teritorială în care îşi exercită autoritatea. În acest scop vor stabili şi vor da publicităţii locul de primire a solicitărilor şi actele justificative necesare.
(2) Listele persoanelor care pot beneficia de subvenţii se afişează la sediul consiliilor locale.

Art. 5 - (1) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru acordarea subvenţiilor se fundamentează de către consiliile locale, cu ocazia elaborării bugetului de stat, şi se transmit consiliului judeţean şi, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
(2) Propunerile consiliilor locale de alocaţii de la bugetul de stat pentru acordarea subvenţiilor, centralizate pe fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, se transmit Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
(3) În execuţia bugetului de stat, alocaţiile pentru subvenţionarea prevăzută la art. 1 alin. (1) se repartizează şi se acordă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin intermediul consiliilor locale ale localităţilor în care sunt amplasate locuinţele.

Art. 6 - Înstrăinarea prin acte între vii a locuinţelor pentru realizarea cărora s-au acordat subvenţii, înainte de achitarea creditului ipotecar contractat, se poate face numai în condiţiile stabilite prin contractul de creditare şi după restituirea integrală către bugetul de stat a contravalorii subvenţiilor obţinute, actualizată la zi prin aplicarea indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Art. 7 - În vederea aplicării prevederilor prezentului program, consiliile locale sunt autorizate să solicite, iar beneficiarii de locuinţe şi antreprenorii de specialitate prin care se realizează locuinţele sunt obligaţi să le transmită toate datele şi informaţiile necesare.