Ordonanţa nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 45 din 31 ianuarie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. K pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite prezenta ordonanţă.
Capitolul 1 - Dispoziţii generale
Art. 1 - Prezenta ordonanţă reglementează protejarea patrimoniului arheologic prin definirea regimului juridic general al descoperirilor şi al cercetării arheologice.
Art. 2 - În înţelesul prezentei ordonanţe:
a) prin regimul juridic general al descoperirilor şi al cercetării arheologice se înţelege ansamblul de măsuri ştiinţifice, juridice, administrative, financiar-fiscale şi tehnice menite să asigure prospectarea, identificarea, decopertarea, inventarierea, conservarea şi restaurarea, asigurarea pazei, întreţinerea şi punerea în valoare a bunurilor arheologice, precum şi a terenurilor în care se găsesc acestea, în vederea cercetării sau, după caz, clasarii acestora ca bunuri culturale mobile sau ca monumente istorice;
b) prin patrimoniu arheologic se înţelege ansamblul bunurilor arheologice format din:
(i) siturile arheologice clasate în Lista cuprinzând monumentele istorice situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice: structuri, construcţii, grupuri de clădiri, precum şi terenurile cu potenţial arheologic reperat, instituite conform legii;
(îi) bunurile mobile, obiecte sau urme ale manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea au fost descoperite;
c) prin cercetare arheologică se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter ştiinţific şi tehnic menite să asigure prospectarea, identificarea, decopertarea prin săpături arheologice, investigarea, recoltarea, înregistrarea şi valorificarea ştiinţifică, inclusiv publicarea, a patrimoniului arheologic.
Cercetarea arheologică se realizează în condiţiile prezentei ordonanţe de către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor.
Evaluarea rezultatelor cercetării arheologice sta la baza stabilirii statutului juridic de protecţie a descoperirilor arheologice sau, după caz, descărcării de sarcina arheologică a zonei;
d) prin descoperire arheologică se înţelege evidentierea, prin intermediul săpăturii arheologice, a vestigiilor, obiectelor şi urmelor manifestărilor umane, care constituie mărturii ale epocilor şi civilizatiilor dispărute;
e) prin descoperire arheologică intamplatoare se înţelege evidentierea de bunuri de patrimoniu arheologic ca urmare a acţiunii factorilor naturali sau a acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică;
f) prin zona cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în care, ca urmare a cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor prevăzute la art. 2 lit. b);
g) prin sit arheologic declarat zona de interes naţional se înţelege zona de interes arheologic prioritar care se instituie asupra teritoriului unităţii administrativ-teritoriale ce cuprinde acele situri arheologice a căror cercetare ştiinţifică, protejare şi punere în valoare este de importanţa excepţionala pentru istoria şi cultura naţionala prin marturiile materiale, bunurile mobile sau imobile, ce fac parte sau sunt propuse să facă parte din categoria „Tezaur al patrimoniului cultural naţional mobil” sau, respectiv, fac parte ori sunt propuse să fie incluse în categoria monumentelor istorice aflate în Lista patrimoniului mondial.
Zonele de interes arheologic prioritar se instituie prin lege, în baza cercetării ştiinţifice de specialitate şi potrivit documentaţiilor specifice de urbanism sau, după caz, de amenajare a teritoriului.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe zonele de interes arheologic prioritar sunt cele cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă;
h) prin zona cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat conform legii, în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor ştiinţifice care atesta existenta subterana sau subacvatica de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional.
Până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecţie a siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat;
i) prin zona cu potenţial arheologic evidenţiat intamplator se înţelege terenul delimitat conform legii, în care existenta de bunuri de patrimoniu arheologic se evidenţiază în mod neprevăzut, ca urmare a:
(i) acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică, cum ar fi: lucrări de construcţii, lucrări de prospecţiuni geologice, inclusiv teledetectie, lucrări agricole, precum şi alte tipuri de lucrări şi cercetări efectuate subteran sau subacvatic;
(îi) acţiunilor factorilor naturali, cum ar fi: seism, alunecări de teren, inundaţii, eroziunea solului şi altele;
şi în cazul cărora este necesară o cercetare arheologică în vederea înregistrării şi valorificării ştiinţifice a acestora.
Zona cu patrimoniu arheologic evidenţiat intamplator se delimiteaza în jurul locului descoperirii arheologice intamplatoare, după caz, astfel:
(i) pe toată suprafaţa terenului care face obiectul autorizării de construire;
(îi) pe o raza de 50 metri faţă de locul descoperirii, în cazul în care descoperirea s-a făcut ca urmare a lucrărilor agricole sau a altor lucrări care nu au nevoie de autorizaţie de construire;
(iii) pe toată suprafaţa terenului afectat de acţiunea factorilor naturali.
Capitolul 2 - Protejarea patrimoniului arheologic
Art. 3 - (1) Statul garantează şi asigura protejarea patrimoniului arheologic în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă.
(2) Ministerul Culturii este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea strategiilor şi normelor specifice de cercetare în vederea protejării patrimoniului arheologic şi care urmăreşte aplicarea acestora.
(3) Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, instituţiile de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaborează şi răspund, conform legii, de activitatea de protejare a patrimoniului arheologic.
Art. 4 - (1) Bunurile de patrimoniu arheologic pot fi parte integrantă a patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi protejate ca bunuri de patrimoniu cultural naţional mobil sau ca monumente istorice, conform legii.
(2) Descoperirile de vestigii arheologice sau de bunuri mobile din categoria celor care fac obiectul clasarii în patrimoniul cultural naţional mobil, realizate ca urmare a cercetărilor arheologice, se anunta de titularul autorizaţiei de cercetare serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii, în conformitate cu Regulamentul sapaturilor arheologice.
(3) Persoana descoperitoare sau proprietarul ori administratorul terenului în care s-a făcut descoperirea arheologică intamplatoare este obligat sa anunţe acest fapt primarului localităţii, în termen de 72 de ore de la descoperire.
Art. 5 - (1) Prin protejarea bunurilor şi terenurilor de patrimoniu arheologic din zonele definite la art. 2 lit. h) şi i) se înţelege adoptarea măsurilor ştiinţifice, administrative şi tehnice care urmăresc păstrarea vestigiilor descoperite intamplator sau ca urmare a cercetării arheologice până la clasarea bunurilor respective sau până la finalizarea cercetării arheologice, prin instituirea de obligaţii în sarcina proprietarilor, administratorilor sau a titularilor de alte drepturi reale asupra terenurilor care conţin sau au conţinut bunurile de patrimoniu arheologic respective, precum şi prin reglementarea sau interzicerea activităţilor umane, inclusiv a celor autorizate anterior.
(2) Descărcarea unei zone de sarcina arheologică este confirmată prin Certificatul de descărcare de sarcina arheologică, care reprezintă actul administrativ, emis în condiţiile prezentei ordonanţe, prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior.
(3) În cazul zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat, regimul de protecţie este reglementat de legislaţia în vigoare privitoare la protejarea monumentelor istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural naţional.
(4) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat, delimitate şi instituite conform legii, beneficiază de protecţia acordată zonelor protejate, precum şi de măsurile specifice de protecţie prevăzute de prezenta ordonanţă.
(5) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat intamplator, în interiorul delimitării prevăzute la art. 2 lit. i) se instituie, din momentul descoperirii de bunuri arheologice, în vederea cercetării şi stabilirii regimului de protejare, temporar, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni, regimul de protecţie pentru bunurile arheologice şi zonele cu potenţial arheologic.
(6) Săpătura arheologică şi activităţile umane întreprinse asupra patrimoniului arheologic se efectuează numai pe baza şi în conformitate cu autorizaţia emisă de Ministerul Culturii, în condiţiile legii.
(7) Utilizarea detectoarelor de metale în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prioritar şi în zonele cu patrimoniu arheologic reperat este permisă numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii.
(8) Până la descărcarea de sarcina arheologică terenul care face obiectul cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii.
(9) Autorizarea lucrărilor de construire sau desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat se aproba numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii.
(10) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat intamplator, în condiţiile prevederilor alin. (5), până la descărcarea de sarcina arheologică, autorizarea de construire se suspenda sau, după caz, primarul localităţii dispune întreruperea oricărei alte activităţi, în conformitate cu avizul serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii, şi se instituie regimul de supraveghere sau săpătura arheologică.
Art. 6 - În cazul lucrărilor de construire, modificare, extindere sau reparare privind cai de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare, subterane şi subacvatice, excavari, exploatări de cariere, investitorii, persoane fizice ori juridice de drept privat, sau ordonatorii de credite ai instituţiilor publice finanţatoare, după caz, au obligaţia de a finanta:
a) stabilirea, prin studiul de fezabilitate a investiţiei, a măsurilor tehnice ce urmează să fie detaliate prin proiectul tehnic şi a necesarului de fonduri pentru cercetarea şi protejarea patrimoniului arheologic sau, după caz, a descărcării de sarcina arheologică din zona afectată de lucrări;
b) activitatea de supraveghere arheologică pe întreaga durata a lucrărilor, având drept scop luarea măsurilor necesare pentru protecţia patrimoniului arheologic şi a descoperirilor arheologice intamplatoare;
c) orice modificări ale proiectului, necesare pentru protejarea descoperirilor arheologice.
Art. 7 - (1) Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, oficiile din subordinea sa şi, după caz, oficiile de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol au obligaţia sa includă zonele de patrimoniu arheologic reperat, pe baza listei cuprinzând zonele cu patrimoniu arheologic reperat, în planurile cadastrale şi în hartile topografice.
(2) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat se includ în cadastrul de specialitate al zonelor protejate naturale şi construite.
Art. 8 - (1) Proprietarii, administratorii sau titularii de alte drepturi reale asupra terenurilor în care se afla situri arheologice sau pe care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat au obligaţia de a permite accesul personalului autorizat, în condiţiile prezentei ordonanţe, în vederea cercetării arheologice şi protejării patrimoniului arheologic, precum şi asigurării măsurilor de protecţie şi de paza a bunurilor de patrimoniu arheologic.
(2) Proprietarii sau administratorii de terenuri, persoane fizice sau juridice de drept privat, sunt îndreptăţiţi la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul sapaturilor arheologice şi pentru perioada în care se desfăşoară acestea, în cuantumurile şi condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului.
(3) Despăgubirea pentru venitul agricol nerealizat se plăteşte persoanei îndreptăţite de către finantatorul săpăturii arheologice în termen de 60 de zile de la data începerii cercetării arheologice.
(4) Aducerea terenului la condiţia sa iniţială revine finanţatorului cercetării arheologice.
Art. 9 - Proprietarii terenurilor agricole sunt scutiţi de plată impozitului pe terenul agricol pentru suprafeţele afectate de cercetările arheologice pe întreaga durata a efectuării acestora.
Capitolul 3 - Instituţii şi organisme de specialitate cu atribuţii în protejarea patrimoniului arheologic
Art. 10 - În domeniul protejării patrimoniului arheologic, Ministerul Culturii îndeplineşte direct sau prin instituţiile sale subordonate următoarele atribuţii:
a) asigura aplicarea strategiei naţionale, elaborarea normelor şi metodologiilor specifice şi urmăreşte respectarea prevederilor legale din domeniu;
b) asigura îndeplinirea angajamentelor asumate prin convenţiile internaţionale referitoare la protecţia patrimoniului arheologic la care România este parte;
c) reprezintă statul în relaţia cu proprietarii imobilelor, terenurilor sau ai construcţiilor din zonele cu patrimoniu arheologic şi din zonele în care se evidenţiază descoperiri arheologice;
d) eliberează autorizaţia de săpătura arheologică în baza deciziei Comisiei Naţionale de Arheologie;
e) instituie Regulamentul sapaturilor arheologice;
f) instituie lista cuprinzând zonele de patrimoniu arheologic reperat, precum şi metodologia de avizare a lucrărilor din aceste zone;
g) administrează baza de date care alcătuieşte Repertoriul arheologic naţional;
h) instituie Registrul arheologilor;
i) finanţează sau cofinanteaza, împreună cu autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele fizice sau juridice de drept privat interesate, cercetarea patrimoniului arheologic;
j) asigura editarea anuarului Comisiei Naţionale de Arheologie, precum şi a altor publicaţii de specialitate;
k) organizează sesiunea anuală de rapoarte arheologice.
Art. 11 - Serviciile publice descentralizate ale Ministerului Culturii îndeplinesc, în domeniul protejării patrimoniului arheologic, următoarele atribuţii:
a) supraveghează săpăturile arheologice efectuate în unitatea administrativ-teritorială, urmărind respectarea autorizaţiei emise de Ministerul Culturii;
b) avizează, pe baza referatelor de specialitate, lucrările ce urmează să fie efectuate în zonele cu patrimoniu arheologic reperat;
c) răspund de supravegherea din punct de vedere ştiinţific a lucrărilor la care au fost consemnate descoperiri arheologice intamplatoare, declansand, după caz, procedurile de clasare prevăzute de lege;
d) emit Certificatul de descărcare de sarcina arheologică, pe baza deciziei Comisiei Naţionale de Arheologie, în cazul sapaturilor arheologice sau pe baza raportului de supraveghere arheologică, în cazul descoperirilor intamplatoare.
Art. 12 - (1) Se reorganizează Comisia Naţionala de Arheologie, ca organism ştiinţific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii. Comisia Naţionala de Arheologie funcţionează sub autoritatea ştiinţifică a Academiei Române.
(2) Comisia Naţionala de Arheologie este formată din specialişti în domeniu care îşi desfăşoară activitatea în institutele de profil arheologic, muzee, precum şi în alte instituţii.
(3) Comisia Naţionala de Arheologie elaborează strategiile, avizează programele naţionale de cercetare, metodologiile, normativele şi reglementările tehnico-ştiinţifice din domeniul cercetării arheologice.
(4) Comisia Naţionala de Arheologie are 31 de membri şi funcţionează în conformitate cu regulamentul sau de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului culturii în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(5) Funcţionarea Comisiei Naţionale de Arheologie este asigurata de Ministerul Culturii.
(6) Conducătorul compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Culturii este de drept secretarul Comisiei Naţionale de Arheologie.
Art. 13 - (1) Componenta nominală a Comisiei Naţionale de Arheologie este aprobată prin ordin al ministrului culturii, din rândul specialiştilor în domeniu propuşi în conformitate cu prevederile prezentului articol. La data numirii lor, membrii Comisiei Naţionale de Arheologie au un mandat de 3 ani ce poate fi reînnoit, consecutiv, o singură dată.
(2) Membrii Comisiei Naţionale de Arheologie sunt propuşi de:
a) Comisia Naţionala de Arheologie;
b) Academia Română, prin institutele sale de specialitate;
c) facultăţile şi institutele de cercetare de specialitate din domeniul educaţiei naţionale;
d) Ministerul Culturii;
e) muzeele şi asociaţiile profesionale în domeniu, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii.
(3) Propunerile Comisiei Naţionale de Arheologie se vor face începând cu al doilea mandat de la data reorganizării.
(4) Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie este propus ministrului culturii de către membrii acesteia prin vot secret şi are, la data alegerii sale, un mandat de 5 ani.
(5) Ministrul culturii aproba prin ordin propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie cu privire la preşedintele acesteia sau o poate respinge, motivat, o singură dată. Dacă prin votul a două treimi din numărul membrilor săi Comisia Naţionala de Arheologie îşi menţine propunerea iniţială, ministrul culturii are obligaţia sa o aprobe prin ordin. Dacă nu sunt întrunite cele două treimi, ministrul culturii solicita Comisiei Naţionale de Arheologie o noua propunere.
Art. 14 - Comisia Naţionala de Arheologie are următoarele atribuţii principale:
a) elaborează strategia naţionala în domeniul cercetării arheologice;
b) avizează planul anual al cercetărilor arheologice finanţate sau cofinantate prin bugetul Ministerului Culturii;
c) avizează normele şi metodologiile din domeniul cercetării arheologice;
d) elaborează Regulamentul sapaturilor arheologice;
e) emite avizele pentru eliberarea autorizaţiilor de săpături arheologice indiferent de sursa lor de finanţare;
f) propune clasarea siturilor arheologice;
g) avizează criteriile de atestare a specialiştilor şi experţilor din domeniul cercetării arheologice, înregistraţi în Registrul arheologilor;
h) avizează documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului, care cuprind situri arheologice sau zone cu patrimoniu arheologic reperat;
i) avizează studiile de fundamentare care urmăresc definirea, instituirea şi delimitarea zonelor protejate de patrimoniu care cuprind patrimoniu arheologic;
j) formulează priorităţile cercetării arheologice în vederea fundamentarii sumelor necesare ce urmează să fie alocate în acest scop de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, şi avizează priorităţile de finanţare din fondurile aprobate Ministerului Culturii prin bugetul de stat;
k) propune Ministerului Culturii achiziţionarea de terenuri cu bunuri de patrimoniu arheologic;
l) analizează contestaţiile din domeniul sau de competenţa;
m) avizează programele de pregătire a specialiştilor şi planurile de specializare în domeniul cercetării arheologice;
n) reprezintă România în cadrul organismelor internaţionale de specialitate similare;
o) avizează planul cercetărilor arheologice efectuate de misiunile arheologice române pe teritoriul altor state, precum şi protocoalele de colaborare cu parteneri străini privind cercetările arheologice din România;
p) îndeplineşte şi alte atribuţii din domeniu, în condiţiile legii.
Art. 15 - (1) Se instituie Repertoriul arheologic naţional, administrat de Ministerul Culturii, potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului culturii în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2) Repertoriul arheologic naţional cuprinde imagini, date cartografice, topografice şi ştiinţifice, precum şi orice alte informaţii privitoare la:
a) zonele cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat, zonele cu potenţial arheologic necercetat şi, pe măsura ce acestea devin cunoscute, zonele al căror potenţial arheologic devine cunoscut intamplator;
b) monumentele, ansamblurile şi siturile istorice în care s-au efectuat sau sunt în curs de desfăşurare cercetări arheologice;
c) date provenite din fişele de evidenta a bunurilor mobile descoperite în zonele sau la monumentele istorice prevăzute la lit. a) şi b).
Art. 16 - Monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice înregistrate în Repertoriul arheologic naţional sunt cuprinse în lista cuprinzând monumentele istorice.
Capitolul 4 - Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale
Art. 17 - În vederea protejării patrimoniului arheologic şi a respectării prevederilor legale în acest domeniu, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale:
a) cooperează cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi urmărirea respectării deciziilor acestora;
b) asigura protejarea patrimoniului arheologic şi a descoperirilor arheologice intamplatoare aflate în domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale respective, alocand resurse financiare în acest scop;
c) pot colabora cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finanţarea cercetării şi punerea în valoare a descoperirilor arheologice;
d) finanţează cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcina arheologică a terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sunt ordonatori principali de credite, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop în bugetele lucrărilor pe care le finanţează;
e) cuprind în programele de dezvoltare economicosociala şi urbanistica, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic, aproba documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism în conformitate cu avizele de specialitate ale Ministerului Culturii şi sunt obligate sa elaboreze sau sa modifice astfel de documentaţii în scopul stabilirii măsurilor de protejare a patrimoniului arheologic evidenţiat intamplator, potrivit legii;
f) colaborează cu serviciile publice descentralizate ale Ministerului Culturii, transmitand acestora informaţii actualizate cu privire la cererile de autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat;
g) precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic reperat;
h) iau măsurile administrative corespunzătoare şi notifica proprietarilor şi titularilor de drepturi reale asupra imobilelor obligaţiile ce le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice intamplatoare.
Art. 18 - În domeniul protejării patrimoniului arheologic aflat în teritoriul sau administrativ de competenţa, primarul are următoarele atribuţii specifice:
a) dispune suspendarea autorizaţiei de construire şi oprirea oricăror lucrări de construire sau desfiinţare de construcţii în situaţia descoperirii de vestigii arheologice sau de alte bunuri pentru care s-a declansat procedura de clasare, anunta în cel mai scurt timp serviciile publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi, după caz, la solicitarea serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii, organizează paza descoperirilor arheologice intamplatoare;
b) eliberează autorizaţia de construire sau de desfiinţare pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum şi pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic evidenţiat intamplator;
c) asigura paza şi protecţia descoperirilor arheologice aflate în proprietate publică, semnaland de urgenta serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii orice nerespectare a legii.
Capitolul 5 - Zone de interes arheologic prioritar
Art. 19 - (1) Dezvoltarea durabila a zonelor de interes arheologic prioritar este obiectiv de interes naţional, iar protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic din aceste zone constituie, în condiţiile legii, cauza de utilitate publică.
(2) Finanţarea cercetării arheologice, a conservării, a restaurarii şi a punerii în valoare a siturilor din zonele de interes arheologic prioritar se va face de la bugetul de stat prin bugetul alocat Ministerului Culturii.
(3) Cheltuielile necesare în vederea cercetărilor arheologice, conservării, restaurarii şi punerii în valoare a siturilor din zonele de interes arheologic prioritar se pot asigura, prin cofinantare, în condiţiile legii, din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se afla aceste situri.
Art. 20 - (1) Autorităţile administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se găsesc zonele de interes arheologic prioritar au obligaţia de a prevedea măsurile administrative şi tehnice necesare pentru protejarea patrimoniului arheologic şi punerea sa în valoare prin integrarea acestuia în planurile de dezvoltare economică, socială şi teritorială a localităţilor.
(2) În acest scop, autorităţile prevăzute la alin. (1) îşi prevăd în bugetele proprii fondurile necesare pentru asigurarea:
a) elaborării şi, după caz, modificării documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, în vederea includerii măsurilor necesare de protecţie şi punere în valoare a patrimoniului arheologic;
b) elaborării reglementărilor speciale de protecţie în zona;
c) marcarii limitelor zonei de interes arheologic prioritar şi informării publicului cu privire la regimul special de protecţie a zonei.
(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia de transferuri cu destinaţie specială din bugetul de stat, în condiţiile legii, precum şi de cofinantare de la bugetul Ministerului Culturii şi Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru elaborarea documentaţiilor prevăzute la alin. (2).
(4) Avizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului pentru zonele de interes arheologic prioritar se face de Ministerul Culturii şi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
Art. 21 - Guvernul, la propunerea Ministerului de Interne, Ministerului Culturii şi a Ministerului Funcţiei Publice, va aproba, prin hotărâre, metodologia de organizare şi pregătire a pazei speciale a siturilor de interes arheologic prioritar şi modul de finanţare a acestor măsuri.
Art. 22 - (1) Proprietarii, administratorii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor din siturile arheologice din zonele de interes arheologic prioritar au obligaţia de a permite accesul personalului autorizat de Ministerul Culturii în vederea cercetării arheologice şi protejării patrimoniului arheologic şi de a asigura măsurile de protecţie şi de paza a bunurilor de patrimoniu arheologic, conform legii.
(2) Ca urmare a protecţiei speciale a siturilor arheologice înscrise în Repertoriul arheologic naţional, în condiţiile prevederilor art. 20, proprietarii sau administratorii de terenuri, persoane fizice ori juridice de drept privat, sunt îndreptăţiţi la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul sapaturilor arheologice şi pentru perioada în care se desfăşoară acestea, în cuantumurile şi în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului.
(3) Despăgubirea pentru venitul agricol nerealizat se plăteşte persoanei îndreptăţite de către finantatorul săpăturii arheologice, în termen de 60 de zile de la data începerii cercetării arheologice.
Capitolul 6 - Contravenţii şi sancţiuni
Art. 23 - Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.
Art. 24 - (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, următoarele fapte:
a) desfăşurarea, fără autorizaţia emisă în condiţiile prezentei ordonanţe, de cercetări arheologice, precum şi orice alte activităţi umane întreprinse asupra patrimoniului arheologic, care afectează integritatea sau pun în pericol conservarea acestuia;
b) neanuntarea descoperirilor arheologice în termenul prevăzut la art. 4 alin. (2) de către titularul autorizaţiei de cercetare şi, respectiv, de persoanele prevăzute la art. 4 alin. (3) pentru descoperiri arheologice intamplatoare;
c) încălcarea prevederilor art. 6 lit. a) şi b);
d) nerespectarea avizului Ministerului Culturii sau emiterea autorizaţiei de construire în absenta acestuia pentru lucrările de construire sau desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat;
e) neluarea măsurilor prevăzute la art. 11 lit. a) şi c);
f) desfăşurarea de activităţi de cercetare arheologică de către persoane neatestate, precum şi folosirea detectoarelor de metale în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 5 alin. (7);
g) încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1).
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), d) şi g) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele de la alin. (1) lit. a), c), e) şi f) se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei, care se fac venit la bugetul de stat.
Art. 25 - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către:
a) specialiştii serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii;
b) împuterniciţii Ministerului Culturii;
c) inspectorii teritoriali ai Inspecţiei de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;
d) organele de poliţie.
(2) Pentru contravenţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), b) şi g) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se pot face şi de către primar, preşedintele consiliului judeţean şi împuterniciţii acestora.
Art. 26 - Contravenţiilor prevăzute la art. 24 le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 25-27.
Art. 27 - (1) Desfiinţarea, distrugerea parţială sau degradarea monumentelor istorice se sancţionează conform legii penale.
(2) În cazul degradării monumentelor istorice se aplică şi măsura corelativa a obligării făptuitorului la refacerea părţilor de construcţie degradate, pe baza avizului organismelor de specialitate prevăzute în prezenta ordonanţă.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează:
–––––
Ministrul culturii
Ion Caramitru
Ministrul funcţiei publice
Ioan Onisei
Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,
Laszlo Borbely,
secretar de stat
Ministrul finanţelor
Decebal Traian Remes
Bucureşti, 30 ianuarie 2000.
Nr. 43.
ANEXA
LISTA cuprinzând zonele de interes arheologic prioritar
