Decret-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative

Decret-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative
EMITENT: CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE
Publicat în M.O. nr. 20 din 6 februarie 1990

Dezvoltarea liberei iniţiative în sectoarele de activitate economico-socială ce interesează nemijlocit populaţia este de natura sa conducă la creşterea şi diversificarea gamei de produse şi servicii în condiţiile pieţei libere.
Ţinînd seama de dezvoltarea continua a cererii de produse şi servicii, îndeosebi pentru nevoile de consum ale cetăţenilor, de imperativele economice şi de perspectiva, direct legate de ridicarea nivelului de viaţa al oamenilor şi pentru instituirea cadrului legal de promovare a liberei iniţiative în sectoarele de industrie mica şi servicii, Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează:

Capitolul 1 - Dispoziţii generale

Art. 1 - În scopul satisfacerii în condiţii mai bune a cerinţelor de bunuri şi servicii ale populaţiei, folosirii eficiente a resurselor de materii prime şi materiale, îndeosebi locale, precum şi creşterii gradului de utilizare a forţei de muncă, se pot organiza, prin libera iniţiativă:
a) întreprinderi mici cu un număr de cel mult 20 salariaţi;
b) asociaţii cu scop lucrativ;
c) asociaţii familiale;
d) activităţi prestate de persoane fizice în mod independent.
Organizarea activităţilor prevăzute la lit. a)-d) se poate face numai de cetăţeni care au domiciliul în România.

Art. 2 - Statul garantează libera organizare şi desfăşurare a activităţilor de producţie şi servicii prevăzute la art. 1.
Organizarea acestor activităţi se face pe bază de autorizaţie, în condiţiile prezentului decret-lege.

Art. 3 - Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de producţie şi servicii pe bază de libera iniţiativă se pot face numai cu respectarea prevederilor legale.
Încălcarea legii atrage răspunderea materială, civilă, administrativă, contravenţională sau penală, după caz, a persoanei vinovate.

Capitolul 2 - Organizarea activităţii economice pe baza liberei iniţiative
Secţiunea 1 - Întreprinderile mici

Art. 4 - Întreprinderile mici se pot constitui din iniţiativa unei persoane sau a mai multor persoane asociate în acest scop.
Persoana care, singura sau prin asociere, este intreprinzator într-o întreprindere, nu mai poate avea aceasta calitate într-o alta întreprindere.
Categoriile de activităţi pentru care se pot constitui întreprinderi mici pe bază de libera iniţiativă se stabilesc de guvern.

Art. 5 - Încadrarea salariaţilor în întreprinderi mici se face pe bază de contract de muncă, cu respectarea prevederilor Codului muncii. Salarizarea se stabileşte prin liberul acord al părţilor.
Pot fi încadraţi şi salariaţi ai unităţilor de stat ori cooperatiste sau cooperatori, aceştia urmînd să-şi desfăşoare activitatea în afară programului de muncă al acestor unităţi.
Persoanele pensionate pot cumula salariul cu pensia.
Salariaţii întreprinderilor mici beneficiază de drepturile de asigurări sociale ale personalului unităţilor de stat. Contribuţia la asigurări sociale, contribuţia pentru pensia suplimentară, ca şi impozitul pe salarii, se plătesc de întreprindere, în condiţiile prevăzute de lege pentru unităţile de stat.

Art. 6 - Salariaţii întreprinderilor mici au dreptul sa adere la organizaţiile sindicale din domeniul lor de activitate.
În cazul în care sînt încadraţi şi în unităţi de stat, salariaţii din întreprinderile mici pot opta între organizaţia sindicala din unitatea de stat sau cea prevăzută la alin. 1.
De asemenea, salariaţii îşi pot constitui organizaţie sindicala proprie.

Art. 7 - Întreprinderile mici, precum şi personalul acestora, au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru sectorul de stat privind cerinţele de pregătire pe meserii şi asigurarea protecţiei muncii. Dacă salariatul lucrează în domeniul sau de specialitate se aplică reglementările privind vechimea în acest domeniu.
Regimul de exploatare a bunurilor din patrimoniul întreprinderii, de amortizare a fondurilor fixe ale acesteia, de repartizare a beneficiilor şi de lucru al salariaţilor se stabileşte de organizatori la înfiinţarea întreprinderii şi poate fi modificat numai de întreprinzători.

Art. 8 - Mijloacele financiare necesare activităţii întreprinderilor mici se asigura din resurse proprii, precum şi prin credite acordate de bănci, pe bază de garanţii asiguratorii.
Volumul creditelor, condiţiile de acordare şi rambursare a acestora, precum şi modul de garantare, se vor stabili de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţionala a României.
Mijloacele necesare constituirii şi desfăşurării activităţii întreprinderii mici pot fi obţinute şi din străinătate, dar numai pe baza autorizaţiei eliberate, potrivit legii, de către Ministerul Comerţului Exterior.
Finanţarea din străinătate, în valută sau lei, a infiintarii sau desfăşurării activităţii întreprinderii se poate face numai în condiţiile stabilite de Banca Română de Comerţ Exterior.

Art. 9 - Primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti pot închiria întreprinderilor mici suprafeţe disponibile în clădiri proprietate de stat, inclusiv terenul aferent, dacă acestea nu deţin suprafeţele de construcţii şi terenul necesar sau dacă nu îşi construiesc clădirile sau îşi amenajeaza suprafeţele construite şi terenurile pe care le deţin, cu orice titlu.
Suprafeţele construite şi terenurile necesare vor putea fi închiriate şi de la persoane particulare care le deţin în proprietate.
Transformarea şi amenajarea clădirilor proprii sau închiriate pentru a putea fi folosite în vederea desfăşurării activităţilor de producţie şi servicii se vor putea face numai în baza autorizaţiei eliberate de primărie, în condiţiile legii.

Art. 10 - Unităţile de stat sau cooperatiste care deţin maşini, utilaje şi instalaţii disponibile le pot vinde sau închiria întreprinderilor mici, pe bază de contract, cu respectarea normelor stabilite de Ministerul Economiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor.

Art. 11 - Întreprinderile mici îşi pot procura piesele de schimb pentru instalaţiile proprii, sculele şi accesoriile, materiile prime şi materialele necesare desfăşurării activităţii direct de la producători, persoane fizice sau juridice, de stat sau cooperatiste, pe bază de contract. Preţurile practicate în contracte vor fi cele legal stabilite sau, în lipsa acestora, prin înţelegerea dintre părţi.

Art. 12 - Utilajele, maşinile şi instalaţiile, sculele, dispozitivele, materiile prime şi materialele, accesoriile necesare activităţii întreprinderilor mici pot fi procurate şi din import, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art. 13 - Ministerul Economiei Naţionale împreună cu Comisia Naţionala pentru Industria Mica şi Servicii vor stabili condiţiile şi cazurile cînd unele materii prime, materiale, combustibili şi energie alocate prin balante materiale vor putea fi puse şi la dispoziţia întreprinderilor mici.
De regula, asigurarea resurselor din balante pentru realizarea unor produse se face pe bază de contracte de cooperare.

Art. 14 - Preţurile şi tarifele pentru bunurile şi serviciile întreprinderilor mici se stabilesc în mod liber.
Produsele se vînd şi serviciile se prestează unităţilor de stat numai pe bază de contract în forma scrisă.

Art. 15 - Produsele şi serviciile întreprinderilor mici pot fi exportate direct sau prin intermediul întreprinderilor de comerţ exterior ori firmelor străine, pe baza autorizaţiei de export emise în condiţiile legii.

Art. 16 - Întreprinderile mici îşi desfăşoară activitatea pe bază de buget de venituri şi cheltuieli întocmit anual, aprobat de organizatorii întreprinderii. Bugetul se depune în copie legalizată la organele financiare locale.
Întreprinderile vor avea contabilitate proprie şi sînt obligate sa întocmească semestrial un bilanţ contabil pe care să-l publice în Monitorul Oficial, după verificarea sa de către organele financiare, în termen de 10 zile.
Întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli, contabilizarea operaţiunilor financiare, comerciale, fiscale, precum şi cele privind încadrarea şi salarizarea personalului, ca şi elaborarea bilanţului semestrial, se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanţelor.

Art. 17 - Sumele în lei ale întreprinderilor mici se păstrează în conturi bancare proprii. Ministerul Finanţelor, împreună cu Banca Naţionala, va stabili regimul acestor conturi şi limitele în care întreprinderile vor putea deţine sume în lei pentru nevoile curente. Aceste limite se stabilesc de filialele băncilor, cu acordul întreprinderii.
Sumele în valută se păstrează numai în conturi deschise pe numele întreprinderii la Banca Română de Comerţ Exterior.
Din sumele în valută obţinute de pe urma activităţii de export, 50% se decontează în lei întreprinderii, la cursul în vigoare la data încasării valutei, iar restul rămîne la dispoziţia întreprinderii.

Art. 18 - Angajarea întreprinderii în relaţiile sale cu persoanele fizice şi juridice, ca şi în faţa organelor de jurisdicţie, se face de persoana care a constituit-o, iar în cazul în care întreprinderea a fost constituită de mai multe persoane, de persoana desemnată de acestea.
Persoana prevăzută la alin. 1 poate da împuternicire de reprezentare şi altor persoane. În acest caz, persoana care a dat împuternicire răspunde, în limitele împuternicirii, solidar cu persoana imputernicita, pentru orice paguba.

Art. 19 - Activitatea întreprinderilor mici se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor Codului comercial, în măsura în care, potrivit prezentului decret-lege, nu se poate altfel.

Secţiunea a 2-a - Asociaţiile cu scop lucrativ

Art. 20 - Asociaţiile cu scop lucrativ se înfiinţează cu maximum 10 membri, pe bază de contract de asociere.
Contractul de asociere va cuprinde:
a) scopul, denumirea şi sediul asociaţiei;
b) modul de constituire a activului patrimonial şi de gestiune a patrimoniului;
c) modul de organizare, conducere şi funcţionare a asociaţiei;
d) repartizarea beneficiilor între asociaţi;
e) modul de încetare a activităţii şi de lichidare a asociaţiei.

Art. 21 - Prevederile art. 4 alin. 3, art. 5 alin. 3, art. 8-10, 11, 12, 14, 15, 16 alin. 2 şi art. 19 se aplică în mod corespunzător şi pentru asociaţiile cu scop lucrativ.
Răspunderea persoanelor asociate pentru pagube este solidară.

Art. 22 - Persoanele încadrate în unităţi de stat şi cooperatiste se pot asocia numai dacă îşi desfăşoară activitatea în afară programului lor de muncă din aceste unităţi.

Secţiunea a 3-a - Asociaţiile familiale

Art. 23 - Asociaţiile familiale se constituie între membrii unei familii cu gospodărie comuna.

Art. 24 - Prevederile art. 4 alin. 3, art. 5 alin. 3, art. 8-11, 14 şi 19 se aplică în mod corespunzător şi pentru asociaţiile familiale.

Secţiunea a 4-a - Persoanele autorizate sa desfăşoare o activitate independenta

Art. 25 - Persoanele fizice pot fi autorizate sa desfăşoare activităţi independente în domeniul serviciilor sau pentru realizarea anumitor produse.
Autorizarea pentru prestarea de servicii se poate da pe baza atestării capacităţii profesionale de către organele centrale de domeniu, iar în cazul în care exista organizaţii profesionale specifice activităţii pentru care se cere autorizarea, cu acordul acestora.

Art. 26 - Persoanele fizice autorizate sa desfăşoare o activitate independenta pot lucra, prin cumul, şi într-o unitate de stat, cooperatista sau întreprindere mica, dacă prin autorizaţie nu se prevede altfel.

Art. 27 - Prevederile art. 4 alin. 3, art. 8-12, 14, 15 şi 19 se aplică în mod corespunzător şi persoanelor autorizate sa desfăşoare o activitate independenta.

Capitolul 3 - Regimul de autorizare

Art. 28 - Autorizaţia pentru constituirea de întreprinderi mici, asociaţii cu scop lucrativ, asociaţii familiale sau pentru desfăşurarea de către persoanele fizice a unor activităţi independente se emite de primăriile judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Cererea de autorizaţie se rezolva în cel mult 30 de zile, cu respectarea condiţiilor de autorizare stabilite de guvern.
Denumirea, sediul şi obiectul activităţii întreprinderilor mici şi asociaţiilor cu scop lucrativ se stabilesc prin autorizaţie. Pentru asociaţiile familiale şi persoanele ce desfăşoară o activitate independenta, autorizaţia va cuprinde numele solicitanţilor, adresa şi obiectul de activitate.
De asemenea, autorizaţia va putea cuprinde şi condiţii specifice privitoare la desfăşurarea activităţii.
Pentru eliberarea autorizaţiei privind înfiinţarea de întreprinderi mici şi asociaţii cu scop lucrativ, întreprinzătorii sînt obligaţi să obţină în prealabil acordul Comisiei Naţionale pentru Industria Mica şi Servicii.
Încălcarea prevederilor autorizaţiei sau a dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţii poate atrage suspendarea, pe cel mult 15 zile, a dreptului pe care îl conferă autorizaţia sau, după caz, retragerea autorizaţiei.

Art. 29 - Litigiile legate de refuzul de autorizare sau de retragere a acesteia sînt de competenţa tribunalelor judeţene şi al municipiului Bucureşti. Tribunalul poate fi sesizat în cel mult 10 zile de la primirea actului de refuz, respectiv de retragere a autorizaţiei.

Art. 30 - Întreprinderile mici sînt persoane juridice pe data înregistrării lor la administraţia financiară. Asociaţiile cu scop lucrativ pot avea aceasta calitate dacă se înregistrează la administraţia financiară ca persoana juridică; înregistrarea este obligatorie.

Capitolul 4 - Dispoziţii finale

Art. 31 - Timpul lucrat de persoanele încadrate cu contract de muncă în întreprinderile mici se considera vechime în munca şi în specialitate.
De asemenea, se considera vechime în munca şi în specialitate perioada lucrata de persoanele din cadrul asociaţiilor cu scop lucrativ, asociaţiilor familiale sau timpul lucrat de persoanele care desfăşoară o activitate independenta dacă au fost vărsate, pe toată această perioadă, la asigurările sociale de stat, contribuţia la asigurările sociale şi contribuţia pentru pensia suplimentară.
De prevederile alin. 2 pot beneficia şi organizatorii întreprinderilor mici.

Art. 32 - Prevederile legislaţiei muncii referitoare la transfer şi la vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate sînt, deopotrivă, aplicabile şi în cazul unităţilor organizate potrivit prevederilor prezentului decret-lege.

Art. 33 - Prevederile legale privind proprietatea industriala se aplică şi întreprinderilor mici, asociaţiilor cu scop lucrativ şi persoanelor autorizate sa desfăşoare o activitate independenta.

Art. 34 - Impozitul pe beneficiul întreprinderilor mici şi al asociaţiilor cu scop lucrativ, precum şi impozitul pe cistig al asociaţiilor familiale şi impozitul pe veniturile persoanelor autorizate sa desfăşoare o activitate independenta, se stabilesc, în mod diferenţiat, pe domenii şi în funcţie de utilitatea socială a activităţii, cu caracter stimulativ şi progresiv, urmărind punerea în valoare a iniţiativei individuale şi colective, în condiţiile asigurării justiţiei sociale în domeniul veniturilor personale.
Normele privind modul de stabilire a impozitelor, precum şi nivelurile acestora, se stabilesc de guvern.

Art. 35 - Întreprinderile mici şi asociaţiile cu scop lucrativ se pot asocia între ele sau cu alte unităţi numai cu acordul Comisiei Naţionale pentru Industria Mica şi Servicii.

Art. 36 - Prevederile prezentului decret-lege se aplică şi pentru executări de lucrări.

Art. 37 - Prezentul decret-lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Pînă la intrarea în vigoare a decretului-lege guvernul, Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţionala vor elabora normele prevăzute la art. 4 alin. 3, art. 8, 10, 16, 17, 28 alin. 2 şi art. 34 alin. 2. Normele se publică în Monitorul Oficial.
Pe data intrării în vigoare a prezentului decret-lege se abroga Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1189 din 31 mai 1968 privind administrarea unor unităţi comerciale prin angajaţi mandatari, precum şi orice prevederi contrare.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE
ION ILIESCU

Bucureşti, 5 februarie 1990.
Nr. 54.