Decret nr. 220/1990 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului

Decret nr. 220/1990 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
EMITENT: CONSILIUL PROVIZORIU DE UNIUNE NAŢIONALA
Publicat în M.O. nr. 66 din 12 mai 1990

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala decretează:

Capitolul 1 - Dispoziţii generale

Art. 1 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului este organ central de specialitate al administraţiei de stat, care îndeplineşte rolul de serviciu public şi are funcţii de elaborare, sinteza, coordonare şi avizare la nivel naţional şi de orientare şi control la nivel local.

Art. 2 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului desfăşoară activităţi de concepere, organizare, proiectare, construire şi întreţinere a cadrului în care se desfăşoară viaţa colectivităţilor umane, urmărind, pe baza soluţiilor ştiinţifice, tehnice, functionale şi estetice ale construcţiilor şi amenajărilor din localităţi, îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, protecţia mediului, sporirea eficientei economice şi sociale a localităţilor.

Art. 3 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului asigura, în domeniul sau de activitate, aplicarea legilor şi decretelor, precum şi a hotărîrilor guvernului.

Art. 4 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale, precum şi cu organele locale, în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin.

Art. 5 - Pentru îndeplinirea acţiunilor specifice urbanismului şi amenajării teritoriului, Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului colaborează cu Uniunea arhitectilor, Asociaţia profesională a urbanistilor, Uniunea artiştilor plastici şi cu alte organizaţii ştiinţifice, profesionale şi de creaţie.

Capitolul 2 - Atribuţii

Art. 6 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului are următoarele atribuţii principale:
a) organizează consultarea populaţiei, a reprezentanţilor acesteia şi specialiştilor în problemele de urbanism şi amenajarea teritoriului prin desfăşurarea de anchete, sondaje, concursuri şi alte forme;
b) promovează şi coordonează cercetarea ştiinţifică pluridisciplinara, inclusiv elaborarea de studii de prognoza în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului;
c) elaborează proiecte de acte normative, norme tehnice, studii, sinteze şi rapoarte privitoare la urbanism şi amenajarea teritoriului, promovind concepţii ştiinţifice de conducere şi gestiune a localităţilor şi unităţilor teritoriale;
d) elaborează programe privind protecţia mediului în localităţi şi acţionează pentru realizarea acestora;
e) elaborează proiecte de acte normative, norme tehnice şi metodologii pentru proiectarea şi avizarea, realizarea şi funcţionarea elementelor componente ale localităţilor;
f) elaborează proiecte de acte normative, norme tehnice şi metodologii de proiectare şi avizare a functionalitatii construcţiilor de locuinţe şi a dotărilor pentru învăţămînt, cultura, ocrotirea sănătăţii, comerţ, odihna, recreere, turism, precum şi pentru utilizarea, întreţinerea şi renovarea acestora;
g) elaborează, în colaborare cu alte instituţii, norme tehnice privind proiectarea, amplasarea şi întreţinerea echipamentelor tehnice din clădiri, localităţi şi teritoriu pentru alimentarea cu apa şi energie, canalizare, salubritate, comunicaţii, transporturi şi reglementarea circulaţiei;
h) orienteaza, coordonează şi avizează documentaţiile, regulamentele privind protejarea şi integrarea în localităţi a zonelor cu valoare istorica şi arhitecturala şi cu alte caracteristici specifice;
i) avizează, potrivit prevederilor legale, documentaţiile pentru construcţii, urbanism şi amenajarea teritoriului, elaborate de ministere, institute de specialitate, unităţi organizate pe baza liberei iniţiative, urmărind o buna amplasare şi distribuţie teritorială a tuturor activităţilor umane;
j) avizează proiecte de acte normative şi norme tehnice elaborate de ministere şi instituţii centrale şi locale cu implicaţii în activitatea de urbanism şi amenajarea teritoriului;
k) elaborează proiecte de acte normative şi norme tehnice privind controlul disciplinei în construcţii şi amenajări din localităţi şi teritoriu;
l) participa la pregătirea, în reţeaua învăţămîntului public, a specialiştilor şi tehnicienilor în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului;
m) organizează perfecţionarea specialiştilor şi tehnicienilor în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului prin cursuri, sesiuni ştiinţifice, seminarii, documentare, schimburi de experienta şi prin alte forme de activitate;
n) sprijină activitatea de informare a opiniei publice în probleme de urbanism şi amenajarea teritoriului prin presa, radio, televiziune, activitate editoriala;
o) asigura reprezentarea tarii noastre în activităţile organizaţiilor internaţionale de profil şi în relaţiile cu organisme guvernamentale din alte tari;
p) elaborează programe anuale şi de perspectiva pentru desfăşurarea activităţii proprii şi a unităţilor subordonate;
r) întocmeşte şi executa bugetul de venituri şi cheltuieli;
s) elaborează şi executa programul de cooperare şi relaţii internaţionale;
t) asigura finanţarea investiţiilor proprii şi urmăreşte realizarea lor;
u) analizează bilanţurile şi dările de seama periodice ale unităţilor subordonate şi întocmeşte bilanţul centralizat al Comisiei Naţionale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;
v) executa controlul gestionar de fond la unităţile economice şi bugetare subordonate.

Art. 7 - În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 6, Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului asigura, pe baza principiului descentralizării, sprijinirea şi orientarea primăriilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi a unităţilor de specialitate din subordinea acestora.

Capitolul 3 - Organizare şi funcţionare

Art. 8 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului are un colegiu de conducere care hotărăşte în problemele generale privind activitatea comisiei.
Conducerea operativă a comisiei şi asigurarea îndeplinirii hotărîrilor colegiului de conducere se realizează de către consiliul de administraţie.
Colegiul de conducere şi consiliul de administraţie, organe cu caracter deliberativ, se organizează potrivit prevederilor legale.

Art. 9 - La şedinţele colegiului de conducere pot fi invitaţi delegaţi ai unor ministere, instituţii şi organizaţii, ai unor institute de cercetare şi proiectare interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii, precum şi alţi specialişti.

Art. 10 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului are în conducerea sa un preşedinte cu rang de ministru secretar de stat şi un vicepreşedinte cu rang de ministru adjunct.

Art. 11 - Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului reprezintă comisia în raporturile cu alte organe, organizaţii şi persoane fizice din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale.

Art. 12 - În exercitarea atribuţiilor comisiei, preşedintele emite ordine, instrucţiuni şi alte acte prevăzute de lege.

Art. 13 - Atribuţiile şi normele de funcţionare ale compartimentelor din structura Comisiei Naţionale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aproba de consiliul de administraţie.

Art. 14 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului are în subordinea sa unităţi de cercetare, studii, proiectare, învăţămînt, documentare, perfecţionare şi calcul stabilite prin hotărîre a guvernului.

Art. 15 - Comisia Naţionala pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului este finanţată de la bugetul de stat.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI PROVIZORIU DE UNIUNE NAŢIONALA
ION ILIESCU

Bucureşti, 11 mai 1990.
Nr. 220.