Hotărîrea de Guvern nr. 107/1992 privind înfiinţarea Regiei Autonome "Locato"
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 42 din 17 martie 1992
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1 - Pe data prezentei hotărîri se înfiinţează Regia Autonomă „Locato”, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Polona nr. 9.
Regia Autonomă „Locato” este persoana juridică şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare anexat la prezenta hotărîre.
Regia Autonomă „Locato” funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
Atribuţiile ministerului de resort, prevăzute de Legea nr. 15/1990, vor fi îndeplinite de Ministerul Afacerilor Externe.
Art. 2 - Patrimoniul iniţial al Regiei Autonome „Locato” este de 651.951 mii lei, stabilit pe baza bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 1991, reprezentind activul şi pasivul preluate de la Oficiul de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, care îşi încetează activitatea.
Art. 3 - Obiectul de activitate al Regiei Autonome „Locato” îl constituie închirierea de spaţii locative şi prestarea de servicii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România şi personalului acestora, altor persoane juridice şi fizice străine care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră şi dezvoltarea fondului locativ propriu.
În limita disponibilităţilor materiale, financiare şi de forta de muncă, regia autonomă poate executa lucrări de reparaţii la imobilele aparţinînd persoanelor juridice şi fizice române, la cererea şi în contul acestora.
Detalierea obiectului de activitate al Regiei Autonome „Locato” se face prin regulamentul de organizare şi funcţionare, ce constituie parte integrantă din prezenta hotărîre.
Art. 4 - Regia Autonomă „Locato” va respecta acordurile încheiate de către statul român cu alte state, precum şi cu organizaţiile internaţionale interguvernamentale referitoare la asigurarea, în condiţii normale şi specifice, a spaţiului de lucru şi de locuit necesar misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale şi personalului acestora.
Art. 5 - Conducerea Regiei Autonome „Locato” este asigurata de un consiliu de administraţie, format din 9 persoane, constituit potrivit legii.
Art. 6 - Personalul din cadrul Regiei Autonome „Locato” se considera transferat în interesul serviciului şi se supune prevederilor legislaţiei muncii şi reglementărilor interne ale Regiei Autonome „Locato” aprobate de consiliul de administraţie.
Art. 7 - Structura organizatorică şi funcţională a Regiei Autonome „Locato” se stabilesc de către consiliul de administraţie.
Art. 8 - Pe data prezentei hotărîri se abroga H.C.M. nr. 242/1951, precum şi orice alte dispoziţii contrare acestei hotărîri.
Anexa face parte integrantă din prezenta hotărîre.
PRIM-MINISTRU
THEODOR STOLOJAN
Contrasemnează:
–––––
Ministrul afacerilor externe
Adrian Nastase
Ministrul economiei şi finanţelor
George Danielescu
Bucureşti, 2 martie 1992.
Nr. 107.
ANEXA
Regulament de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome „Locato”