Hotărîrea nr. 15/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului

EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 302 din 7 mai 2012

În conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 7 mai 2012, având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 7 mai 2012 asupra Programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului, prezentate de către domnul Victor-Viorel Ponta, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, în temeiul art. 103 alin. (3) din Constituţia României, republicată, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - (1) Se acordă încredere Guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Începând cu data depunerii jurământului şi până la încetarea mandatului de viceprim-ministru, ministru al finanţelor publice, domnul Florin Georgescu se suspendă din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de administraţie şi de prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 7 mai 2012.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA

Bucureşti, 7 mai 2012.
Nr. 15.

ANEXA Nr. 1
LISTA Guvernului României
1. Victor-Viorel Ponta – prim-ministru
2. Florin Georgescu – viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice
3. Ioan Rus – ministrul administraţiei şi internelor
4. Andrei Marga – ministrul afacerilor externe
5. Titus Corlăţean – ministrul justiţiei
6. Daniel Constantin – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale
7. Mariana Câmpeanu – ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale
8. Daniel Chiţoiu – ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri
9. Ovidiu Ioan Silaghi – ministrul transporturilor şi infrastructurii
10. Rovana Plumb – ministrul mediului şi pădurilor
11. Eduard Hellvig – ministrul dezvoltării regionale şi turismului
12. Corneliu Dobriţoiu – ministrul apărării naţionale
13. Ioan Mang – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
14. Vasile Cepoi – ministrul sănătăţii
15. Dan Nica – ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale
16. Mircea Diaconu – ministrul culturii şi patrimoniului naţional
17. Leonard Orban – ministrul afacerilor europene
18. Mircea Duşa – ministrul pentru relaţia cu Parlamentul
19. Victor Paul Dobre – ministrul delegat pentru administraţie
20. Lucian Isar – ministrul delegat pentru mediul de afaceri
21. Liviu Marian Pop – ministrul delegat pentru dialog social

ANEXA Nr. 2
Program de guvernare 2012