Hotărîrea de Guvern nr. 386/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Informatica
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 207 din 27 august 1993
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1 - Comisia Naţionala de Informatica funcţionează ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate orientarea dezvoltării informaticii în România, aplicarea politicii Guvernului în acest domeniu, standardizarea procedurilor şi tehnicilor informatice, urmărind coerenta şi compatibilitatea dezvoltării sistemelor informatice ale Guvernului, ale administraţiei publice, precum şi ale celorlalte organe guvernamentale de specialitate.
Art. 2 - Comisia Naţionala de Informatica are următoarele atribuţii:
1. elaborează şi supune aprobării Guvernului strategia informatizarii în România, actualizările acesteia, proiectele programelor de informatizare interministeriale, precum şi propuneri privind resursele necesare realizării acestor obiective;
2. urmăreşte aplicarea strategiei informatizarii, impactul informaticii asupra activităţilor economice şi sociale şi raportează Guvernului asupra aplicării politicii acestuia în domeniul informaticii; elaborează rapoarte anuale privind stadiul şi tendintele de evoluţie a informatizarii în România;
3. iniţiază şi participa la coordonarea programelor naţionale de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul informaticii;
4. participa la informatizarea activităţilor derulate la nivelul Guvernului, la dezvoltarea şi compatibilizarea canalelor informationale pe care se bazează aceste activităţi;
5. organizează şi coordonează realizarea şi aplicarea principalelor registre naţionale informatizate (populaţie, persoane juridice, unităţi teritorial-administrative, cadastru general), precum şi a altor componente interministeriale prevăzute în proiectul director al informatizarii în România;
6. iniţiază, organizează şi coordonează activităţile de elaborare a conceptiei informatizarii administraţiei publice locale, urmărind realizarea şi aplicarea acesteia;
7. colaborează cu Comisia Naţionala de Prognoza şi cu Comisia Naţionala pentru Statistica în domeniul informatizarii;
8. iniţiază şi participa la elaborarea de studii de prognoza privind tendintele dezvoltării informaticii şi tehnicii de calcul şi impactul acestora în activităţile economice şi sociale;
9. fundamentează, angajează şi urmăreşte realizarea achiziţiilor guvernamentale, legate de atribuţiile sale;
10. acorda organismelor guvernamentale consultanţa de specialitate în domeniul informaticii şi tehnicii de calcul;
11. avizează sau iniţiază elaborarea de standarde şi norme specifice activităţii de informatica şi controlează modul de aplicare a acestora;
12. colaborează la stabilirea planurilor şi programelor pentru învăţământul superior, liceal şi gimnazial în domeniul informatic, a programelor de pregătire şi perfecţionare a specialiştilor şi utilizatorilor;
13. elaborează sau avizează proiecte de acte normative cu impact în domeniul informaticii şi controlează aplicarea prevederilor din aceste acte normative; îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege faţă de societăţile comerciale de servicii informatice cu capital majoritar de stat;
14. iniţiază cooperări internaţionale în domeniul promovării tehnologiilor informatice;
15. colaborează cu Ministerul Comunicaţiilor la realizarea reţelei publice de transmisie a datelor.
Art. 3 - Comisia Naţionala de Informatica este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi are structura organizatorică şi numărul de posturi prevăzute în anexa.
Preşedintele reprezintă Comisia Naţionala de Informatica în raporturile cu alte organe ale administraţiei publice, cu agenţii economici, precum şi cu alte organizaţii din ţara şi din străinătate. În acest scop, preşedintele poate da împuterniciri de reprezentare şi altor persoane din cadrul Comisiei Naţionale de Informatica.
Art. 4 - Pentru armonizarea acţiunilor de informatizare a societăţii româneşti se constituie Consiliul Consultativ de Orientare şi Coordonare a Activităţii de Informatica şi Tehnica de Calcul.
Componenta Consiliului Consultativ de Orientare şi Coordonare a Activităţii de Informatica şi Tehnica de Calcul se stabileşte prin decizia primului-ministru.
Art. 5 - Structura organizatorică a compartimentelor cuprinse în anexa, modul de funcţionare şi atribuţiile acestora se aproba prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Informatica.
Art. 6 - În subordinea Comisiei Naţionale de Informatica funcţionează Institutul de Cercetări pentru Informatica. Comisia Naţionala de Informatica poate înainta Guvernului propuneri privind crearea de noi instituţii sau agenţi economici cu activităţi în domeniul informaticii.
Art. 7 - Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 237/1990 privind structura organizatorică a Comisiei Naţionale de Informatica se abroga.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
–––––
Secretarul general al Guvernului
Viorel Hrebenciuc
Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale
Dan Mircea Popescu
Ministrul cercetării şi tehnologiei
Doru Dumitru Palade
Bucureşti, 4 august 1993.
Nr. 386.
ANEXA
COMISIA NAŢIONALA DE INFORMATICA

Notă *) Direcţie condusa de un director general. Sectoarele sunt conduse de şefi de sector, asimilati cu şefi de serviciu. Numărul de posturi de specialitate: maximum 50.