Hotărîrea de Guvern nr. 793/1992 privind organizarea şi functionarea Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale

EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 333 din 28 decembrie 1992

Guvernul României hotaraste:

Art. 1 - Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale este organul de specialitate al administraţiei publice centrale care aplica strategia dezvoltării şi politica economica a Guvernului României în domeniul muncii şi protectiei sociale.

Art. 2 - (1) Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale studiaza modul în care legislatia muncii raspunde cerințelor perioadei de tranzitie la economia de piaţa, propune Guvernului măsuri de perfectionare a acesteia, asigura aplicarea unitara a legislaţiei muncii şi protectiei sociale, coordonează activităţile privind munca şi protectia sociala ale instituţiilor guvernamentale şi ale organizaţiilor neguvernamentale.
(2) Pe domenii de activitate, principalele atribuţii ale Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale sînt urmatoarele:
a) evaluarea resurselor de muncă ale societatii şi elaborarea masurilor pentru folosirea lor eficienta;
b) studierea pieţei muncii, cunoasterea necesarului de forta de muncă şi coordonarea activităţii de formare şi perfectionare a acesteia;
c) organizarea activităţii de reintegrare socioprofesionala a somerilor şi sprijinirea materiala a acestora;
d) elaborarea sistemului de salarizare pentru instituţiile finantate de la bugetul de stat şi a proiectelor de acte normative în domeniul salarizarii în societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi în regiile autonome, asigurarea aplicarii corespunzătoare a acestora;
e) studierea evolutiei preturilor şi salariilor, prezentarea de propuneri pentru fundamentarea cresterii salariului de baza minim brut pe tara şi pentru corectarea salariilor personalului din unitatile bugetare;
f) coordonarea activităţii de management şi gestiune personal;
g) coordonarea activităţii de elaborare a normelor de protecţie a muncii şi de control al aplicarii acestora, de elaborare a normativului-cadru de acordare a echipamentului de protecţie; avizarea standardelor corespunzătoare şi autorizarea unităţilor producătoare de echipamente; cercetarea, potrivit dispoziţiilor legale, a accidentelor de muncă mortale, a celor colective şi accidentelor tehnice, care ar fi putut genera victime, sub aspectul cauzelor şi raspunderilor, stabilind măsuri pentru evitarea producerii unor evenimente similare;
h) organizarea asigurarilor sociale de stat şi a celor pentru agricultori; elaborarea bugetelor şi urmarirea executarii acestora;
i) organizarea sau, după caz, coordonarea şi asigurarea activităţii de ocrotire a unor categorii de minori şi asistenţa sociala a copiilor şi vîrstnicilor;
j) formularea de propuneri sau, după caz, luarea de măsuri pentru protectia sociala a familiilor, grupurilor sau persoanelor defavorizate;
k) colaborarea cu organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale naţionale şi internationale care au ca obiect de activitate protectia sociala;
l) analizarea evolutiei principalilor indicatori privind forta de muncă, salarizarea şi problemele sociale, depistarea cauzelor şi propunerea de măsuri pentru contracararea fenomenelor negative care afectează calitatea vietii;
m) inregistrarea şi organizarea evidentei contractelor colective de muncă şi a conflictelor colective de muncă;
n) organizarea evidentei muncii prestate de salariaţii agentilor economici cu capital privat.

Art. 3 - (1) Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale exercita controlul aplicarii unitare a dispoziţiilor legale în domeniile sale de activitate, în unitatile din sectorul public şi privat.
(2) Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale colaboreaza cu celelalte ministere şi departamente, avînd dreptul de a solicita acestora documentaţii, date şi informaţii necesare realizării atribuţiilor sale.
(3) În exercitarea atribuţiilor de control, salariaţii împuterniciţi în acest sens din cadrul Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale sau din unitatile teritoriale ale acestuia au dreptul sa ceara, iar agentii economici şi unitatile din sectorul public au obligaţia să prezinte documentele necesare verificării modului în care se aplică legislatia muncii.

Art. 4 - În structura organizatorica a Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale pot functiona departamente, direcţii generale, direcţii, servicii, oficii şi birouri.

Art. 5 - (1) Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale are structura organizatorica prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale este 429, exclusiv demnitarii.
(3) Structura organizatorica a compartimentelor, altele decit cele cuprinse în anexa nr. 1, atribuţiile şi sarcinile aparatului propriu se stabilesc prin regulamentul de organizare şi functionare şi se aproba prin ordin al ministrului muncii şi protectiei sociale.

Art. 6 - Pentru exercitarea activităţii de protecţie a muncii în teritoriu este prevăzut un numar de 466 posturi, în care se încadrează inspectorii de protecţie a muncii din teritoriu şi personalul auxiliar al acestora; repartizarea posturilor pe judete şi municipiul Bucureşti se face prin ordin al ministrului.

Art. 7 - (1) Conducerea Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale se executa de ministru; pe linga ministru funcţionează colegiul ministerului ca organ consultativ, a cărui componenta se stabileste prin ordin al ministrului.
(2) Ministrul reprezinta ministerul în raporturile cu celelalte ministere şi organizaţii din tara, precum şi în relatiile internationale.

Art. 8 - Departamentele din cadrul Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale sînt conduse de secretari de stat – şefi de departament.

Art. 9 - (1) În subordinea Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale funcţionează serviciile publice descentralizate şi unitatile prevăzute în anexa nr. 2; obiectul de activitate al acestora, precum şi structurile lor organizatorice, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor se aproba de ministrul muncii şi protectiei sociale.
(2) Înfiinţarea şi desfiintarea unităţilor cu profil de protecţie sociala subordonate Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale, exclusiv serviciile publice descentralizate, se aproba de ministrul muncii şi protectiei sociale; pentru cele finantate de la buget este necesar avizul Ministerului Finanţelor.

Art. 10 - Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale utilizeaza un parc propriu de transport pentru aparatul ministerului şi unitatile subordonate, care se stabileste, potrivit prevederilor legale în vigoare, prin ordin al ministrului.

Art. 11 - În executarea atribuţiilor sale, ministrul muncii şi protectiei sociale poate emite ordine şi instrucţiuni.

Art. 12 - Pe data intrarii în vigoare a prezentei hotărîri se abroga Hotărîrea Guvernului nr. 962/1990 privind organizarea şi functionarea Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale, precum şi orice alte dispozitii contrare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
–––––
Ministru de stat,
ministrul muncii şi protectiei sociale,
Dan Mircea Popescu

Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Florin Georgescu

Bucureşti, 17 decembrie 1992.
Nr. 793.

ANEXA Nr. 1
MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECTIEI SOCIALE
ANEXA Nr. 1 - Hotărîrea de Guvern nr. 793/1992
Legenda:
A = Directia generală forta de muncă şi şomaj
a1 = Directia evaluarea resurselor de muncă, programe şi prognoze de ocupare
a2 = Directia de administrare a pieţei muncii şi gestionarea fondului de şomaj
a3 = Directia de formare profesionala calificare, recalificare şi reintegrare profesionala a somerilor
B = Corpul de control specializat pentru urmarirea desfăşurării activităţii privind stabilirea şi plata ajutorului de şomaj
C = Directia generală politica salariala
c1 = Directia concentrarii sistemului general de salarizare
c2 = Directia salarizarii în societăţile comerciale şi regiile autonome
c3 = Directia pentru reglementarea drepturilor şi obligaţiilor functionarilor publici şi a celorlalte categorii de personal din unitatile bugetare
D = Directia management şi gestiune personal
E = Directia generală de pensii şi asigurări sociale de stat
e1 = Directia pensii de stat
e2 = Directia bugetului asigurarilor sociale
F = Directia generală de pensii, asigurări sociale şi tratament balnear pentru agricultori
f1 = Directia de pensii şi asigurări sociale pentru agricultori
f2 = Directia de tratament balnear şi odihna pentru agricultori
G = Directia control, indrumare şi metodologie, în domeniul asigurarilo
H = Directia de asistenţa sociala
I = Directia generală a legislaţiei muncii, a protectiei sociale şi contencios
J = Directia relatii cu publicul, sindicatele şi patronatul
K = Directia relatii internationale şi documentare
L = Directia pentru activitatea camerelor de muncă
M = Directia economica-financiară
N = Directia generală pentru protectia muncii în activitatea miniera, geologica, petroliera şi energetica
O = Directia generală pentru protectia muncii în industria grea, constructii industriale, transporturi şi telecomunicatii
P = Directia generală pentru protectia muncii în agricultura, economia forestiera şi industria bunurilor de consum
Q = Directia tehnica şi echipament de protecţie

ANEXA Nr. 2
LISTA unităţilor subordonate Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale
ANEXA Nr. 2 - Hotărîrea de Guvern nr. 793/1992