Legea audiovizualului nr. 504/2002

EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 534 din 22 iulie 2002

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 - Dispoziţii generale

Art. 1 - În sensul prezentei legi, termenii utilizaţi au următorul înţeles:
a) difuzare – transmisia iniţială prin fir sau prin unde radioelectrice, inclusiv prin satelit, în forma codata sau necodata, a serviciilor de programe destinate publicului; difuzarea include şi comunicarea programelor între persoanele fizice sau juridice deţinătoare de licenţă audiovizuala sau aviz de retransmisie, în scopul redifuzarii către public, fără a cuprinde serviciile de comunicaţii care furnizează informaţii ori alte mesaje pe bază de cerere individuală, cum ar fi: telecopierea, bazele de date electronice şi alte servicii similare;
b) retransmisie – captarea şi transmiterea simultană a serviciilor de programe sau a unor părţi importante din asemenea servicii, prin orice mijloace tehnice, în integralitatea lor şi fără nici o modificare, difuzate de radiodifuzori şi destinate receptionarii de către public;
c) radiodifuzor – persoana fizica sau juridică având responsabilitatea editoriala pentru alcătuirea serviciilor de programe destinate receptionarii de către public şi care asigura difuzarea acestora direct sau prin intermediul unui terţ;
d) serviciu de programe – ansamblul programelor de radiodifuziune şi televiziune, al emisiunilor şi al celorlalte elemente ale unor servicii specifice, furnizat de un radio-difuzor;
e) comunicare audiovizuala – punerea la dispoziţie publicului, în general, sau unor categorii de public, prin orice mijloc de comunicaţie electronică, de semne, semnale, texte, sunete, informaţii sau mesaje de orice natura, care nu au caracterul unei corespondente private;
f) program sau emisiune – o comunicare audiovizuala identificabila, în cadrul unei succesiuni orare a serviciului de programe, prin titlu, conţinut, forma sau autor;
g) distribuitor de servicii – orice persoană care constituie şi pune la dispoziţie publicului o ofertă de servicii de programe pe cale radioelectrica terestra sau prin satelit, prin orice mijloc de comunicaţie electronică, inclusiv prin satelit, pe bază de relaţii contractuale cu radiodifuzorii ori cu alţi distribuitori;
h) publicitate – orice formă de mesaj, difuzat fie în baza unui contract cu o persoană fizica sau juridică, publică ori privată, în schimbul unui tarif sau al altor beneficii, privind exercitarea unei activităţi comerciale, meşteşugăreşti, profesionale, cu scopul de a promova furnizarea de bunuri, inclusiv imobile şi necorporale, sau prestarea de servicii contra cost, fie difuzat în scopuri autopromotionale;
i) publicitate mascată – prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, marcilor comerciale sau activităţilor unui producător de bunuri ori prestator de servicii, dacă aceasta prezentare este facuta în mod intentionat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, şi care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevăratul sau scop; o asemenea forma de prezentare este considerată intenţionată mai ales atunci când este facuta în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar;
j) teleshopping – difuzarea către public a unor oferte comerciale directe privind furnizarea contra cost a unor bunuri, inclusiv bunuri imobiliare şi necorporale, sau, după caz, prestarea unor servicii;
k) sponsorizare – orice contribuţie facuta de o persoană fizica sau juridică neimplicata în activităţi de radiodifuziune sau de televiziune ori în producerea operelor audiovizuale, dacă aceasta contribuţie este destinată finanţării programelor audiovizuale, în scopul promovării propriului nume, a marcii comerciale, a imaginii sau a propriilor activităţi ori produse;
l) drepturi de exclusivitate – drepturile obţinute de către un radiodifuzor, în temeiul unui contract, de la organizatorul unui eveniment şi/sau de la proprietarul ori, după caz, administratorul locului unde se desfăşoară evenimentul, de la autori şi de la alţi deţinători de drepturi vizati, în vederea difuzării televizate exclusive de către acest radiodifuzor, pe o zona geografică determinata;
m) eveniment de importanţa majoră – orice eveniment, organizat sau neorganizat, care poate prezenta interes pentru o parte importanţa a publicului şi care este cuprins în lista aprobată de Consiliul Naţional al Audiovizualului;
n) licenta audiovizuala – actul juridic prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului acorda unui radiodifuzor aflat în jurisdicţia României dreptul de a difuza, într-o zona determinata, un anume serviciu de programe;
o) licenta de emisie – actul juridic prin care Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii acorda titularului de licenţă audiovizuala, în condiţiile stabilite de aceasta, dreptul de a utiliza, pentru o perioadă determinata, una sau mai multe frecvente radioelectrice, după caz, în conformitate cu licenta audiovizuala;
p) autorizaţie de retransmisie – actul juridic prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului acorda dreptul de retransmisie pe teritoriul României a unui serviciu de programe care nu se încadrează în prevederile art. 75 alin. (1) şi (2).

Art. 2 - (1) Dreptul de difuzare şi dreptul de retransmisie a oricărui serviciu de programe, ale unui radiodifuzor, respectiv distribuitor de servicii, care se afla sub jurisdicţia României, sunt recunoscute şi garantate în condiţiile prezentei legi.
(2) Se considera radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României:
a) orice radiodifuzor stabilit în România în conformitate cu prevederile alin. (3);
b) orice radiodifuzor care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (4).
(3) În înţelesul prezentei legi, un radiodifuzor este considerat a fi stabilit în România dacă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a) radiodifuzorul are sediul principal în România, iar deciziile editoriale asupra serviciilor de programe sunt luate în România;
b) sediul principal al radiodifuzorului se afla în România şi o parte majoritara a forţei de muncă implicate în activitatea de difuzare lucrează în România;
c) deciziile editoriale asupra serviciilor de programe se iau în România şi o parte majoritara a forţei de muncă implicate în activitatea de difuzare lucrează în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene în care radiodifuzorul îşi are sediul;
d) în cazul în care, prin aplicarea criteriilor prevăzute la lit. b) şi c), nu se poate stabili dacă o parte majoritara a forţei de muncă implicate în activitatea de difuzare operează în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, se va considera ca radiodifuzorul este stabilit în România în cazul în care şi-a început transmisiile pentru prima data în România, mentinand în prezent o legătură stabilă şi efectivă cu economia României.
(4) Radiodifuzorii cărora nu li se aplică nici unul dintre criteriile prevăzute la alin. (3) sunt consideraţi a fi în jurisdicţia României dacă se afla în una dintre situaţiile următoare:
a) utilizează o frecventa acordată de România, prin autoritatea publică competenţa;
b) utilizează o capacitate de satelit aparţinând României;
c) utilizează o legătură ascendenta la satelit situata pe teritoriul României.
(5) Dacă în stabilirea jurisdicţiei aplicabile criteriile prevăzute la alin. (3) şi (4) nu sunt relevante, atunci radiodifuzorul va fi considerat în afară jurisdicţiei României.

Art. 3 - (1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigura pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistica şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului.
(2) Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corecta a faptelor şi evenimentelor şi sa favorizeze libera formare a opiniilor.
(3) Răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine, în condiţiile legii, radiodifuzorului, realizatorului sau autorului, după caz.

Art. 4 - Prezenta lege recunoaşte şi garantează dreptul oricărei persoane de a receptiona liber serviciile de programe de televiziune şi radiodifuziune oferite publicului de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României şi a statelor membre ale Uniunii Europene.

Art. 5 - (1) Libertatea de difuzare pe teritoriul României a serviciilor de programe televizate şi radiodifuzate ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene este recunoscută şi garantată prin prezenta lege.
(2) Opţiunea oricărei persoane cu privire la programele şi serviciile oferite de radiodifuzori sau de distribuitorii de servicii este secreta şi nu poate fi comunicată unui terţ decât cu acordul persoanei respective.

Art. 6 - (1) Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă.
(2) Independenta editoriala a radiodifuzorilor este recunoscută şi garantată de prezenta lege.
(3) Sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor de programe, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine.
(4) Nu constituie ingerinţe normele de reglementare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în aplicarea prezentei legi şi cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convenţiile şi tratatele ratificate de România.
(5) Nu constituie ingerinţe prevederile cuprinse în codurile de conduita profesională pe care jurnalistii şi radiodifuzorii le adopta şi pe care le aplica în cadrul mecanismelor şi structurilor de autoreglementare a activităţii lor, dacă nu contravin dispoziţiilor legale în vigoare.

Art. 7 - (1) Caracterul confidenţial al surselor de informare utilizate în conceperea sau elaborarea de ştiri, de emisiuni sau de alte elemente ale serviciilor de programe este garantat de prezenta lege.
(2) Orice jurnalist sau realizator de programe este liber sa nu dezvaluie date de natura sa identifice sursa informaţiilor obţinute în legătură directa cu activitatea sa profesională.
(3) Se considera date de natura sa identifice o sursa următoarele:
a) numele şi datele personale, precum şi vocea sau imaginea unei surse;
b) circumstanţele concrete ale obţinerii informaţiilor de către jurnalist;
c) partea nepublicata a informatiei furnizate de sursa jurnalistului;
d) datele cu caracter personal ale jurnalistului sau radiodifuzorului, legate de activitatea pentru obţinerea informaţiilor difuzate.
(4) Confidenţialitatea surselor de informare obliga, în schimb, la asumarea răspunderii pentru corectitudinea informaţiilor furnizate.
(5) Persoanele care, prin efectul relaţiilor lor profesionale cu jurnalistii, iau cunoştinţa de informaţii de natura sa identifice o sursa prin colectarea, tratarea editoriala sau publicarea acestor informaţii, beneficiază de aceeaşi protecţie ca jurnalistii.
(6) Dezvaluirea unei surse de informare poate fi dispusă de instanţele judecătoreşti numai dacă aceasta este necesară pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice, precum şi în măsura în care aceasta dezvaluire este necesară pentru soluţionarea cauzei aflate în faţa instanţei judecătoreşti, atunci când:
a) nu exista sau au fost epuizate măsuri alternative la divulgare cu efect similar;
b) interesul legitim al divulgării depăşeşte interesul legitim al nedivulgarii.

Art. 8 - (1) Autorităţile publice abilitate asigura, la cerere:
a) protecţia jurnalistilor în cazul în care aceştia sunt supuşi unor presiuni sau ameninţări de natura sa împiedice ori sa restrângă în mod efectiv libera exercitare a profesiei lor;
b) protecţia sediilor şi a localurilor radiodifuzorilor, în cazul în care acestea sunt supuse unor ameninţări de natura sa împiedice sau sa afecteze libera desfăşurare a activităţii lor.
(2) Protecţia jurnalistilor şi a sediilor sau a localurilor radiodifuzorilor, în condiţiile alin. (1), nu trebuie să devină pretext pentru a împiedica sau a restrânge libera exercitare a profesiunii ori a activităţii acestora.

Art. 9 - Desfăşurarea de perchezitii în sediile sau localurile radiodifuzorilor nu trebuie să prejudicieze libera exprimare a jurnalistilor şi nici nu poate suspenda difuzarea programelor.

Capitolul 2 - Consiliul Naţional al Audiovizualului

Art. 10 - (1) Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliu, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.
(2) Consiliul este autoritate unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(3) În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale Consiliul are obligaţia să asigure:
a) respectarea exprimarii pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor de programe transmise de radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României;
b) pluralismul surselor de informare a publicului;
c) încurajarea liberei concurente;
d) un raport echilibrat între serviciile naţionale de radiodifuziune şi serviciile locale, regionale ori tematice;
e) protejarea demnităţii umane şi protejarea minorilor;
f) protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi limbilor minorităţilor naţionale;
g) transparenta mijloacelor de comunicare în masa din sectorul audiovizual;
h) transparenta activităţii proprii.
(4) Consiliul îşi exercită dreptul de control asupra conţinutului programelor oferite de radiodifuzori numai după comunicarea publică a acestor programe.
(5) Controlul exercitat de Consiliu asupra conţinutului serviciilor de programe oferite de radiodifuzori şi a ofertei de servicii de programe asigurate de distribuitorii de servicii se realizează, de regula, periodic şi ori de câte ori Consiliul considera ca este necesar sau primeşte o plângere cu privire la nerespectarea de către un radiodifuzor a prevederilor legale, a normelor de reglementare în domeniu sau a obligaţiilor înscrise în licenta audiovizuala.
(6) Consiliul este obligat sa sesizeze autorităţile competente cu privire la apariţia sau existenta unor practici restrictive de concurenta, a abuzului de poziţie dominantă sau a concentrarilor economice, precum şi cu privire la orice alte încălcări ale prevederilor legale care nu intră în competenţa sa.

Art. 11 - (1) Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea:
a) Senatului: 3 membri;
b) Camerei Deputaţilor: 3 membri;
c) Preşedintelui României: 2 membri;
d) Guvernului: 3 membri.
(2) Propunerile nominalizeaza candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant şi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, în termen de 15 zile de la data declanşării procedurii de numire.
(3) Birourile permanente ale celor două Camere înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţa comuna.
(4) În urma audierii comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun pe care îl prezintă în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
(5) Candidaturile se aproba cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
(6) Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus.
(7) Durata mandatului membrilor Consiliului este de 4 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului.
(8) În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 4 ani.

Art. 12 - (1) Membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat.
(2) Calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese.
(3) În timpul exercitării mandatului membrii Consiliului nu pot face parte din partide sau din alte structuri politice.
(4) Membrii Consiliului nu au dreptul să deţină acţiuni sau părţi sociale, direct sau indirect, la societăţi comerciale cu activităţi în domenii în care ei s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru al Consiliului.
(5) Membrii Consiliului care, în momentul numirii, se afla în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2)-(4) au la dispoziţie un termen de cel mult 3 luni pentru renunţarea la calitatea sau la acţiunile respective, perioada în care nu au drept de vot în cadrul Consiliului.
(6) În cazul nerespectării prevederilor prezentului articol persoana în cauza este demisa de drept, locul sau devenind vacant, urmând să fie ocupat de supleant, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului.

Art. 13 - (1) Membrii Consiliului pot fi demisi, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situaţii:
a) în cazul incapacităţii de a-şi exercită funcţia pentru o perioadă mai mare de 6 luni;
b) în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
(2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1) Consiliul sesizează Parlamentul.

Art. 14 - (1) Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 2 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.
(2) În absenta preşedintelui conducerea Consiliului este asigurata de vicepreşedinte.
(3) Vicepreşedintele este ales prin vot secret, de către Consiliu, în prezenta a cel puţin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 2 ani.
(4) Dacă funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte devine vacantă, se procedează la alegerea, în condiţiile alin. (1) şi (3), a unui preşedinte, respectiv vicepreşedinte.

Art. 15 - (1) În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenta a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri.
(2) Şedinţele Consiliului sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintele şi se alege vicepreşedintele, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) şi (3).
(3) Votul este totdeauna deschis, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (3).
(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia.
(5) Deciziile Consiliului, inclusiv motivarea acestora, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) Instrucţiunile şi recomandările emise de Consiliu se fac publice.
(7) Actele cu caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ de către orice persoană care se considera prejudiciata de acestea.

Art. 16 - (1) Activitatea Consiliului este finanţată de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare.
(2) Preşedintele Consiliului este ordonator principal de credite.

Art. 17 - (1) Consiliul este autorizat:
a) sa stabilească condiţiile, criteriile şi procedura pentru acordarea licenţelor audiovizuale;
b) sa stabilească procedura de acordare a autorizaţiei de retransmisie;
c) sa elibereze licenţe audiovizuale şi autorizaţii de retransmisie pentru exploatarea serviciilor de programe de radiodifuziune şi televiziune şi sa emita decizii de autorizare audiovizuala;
d) sa emita, în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuţiilor sale prevăzute expres în prezenta lege şi, cu precădere, cu privire la:
– asigurarea informării corecte a opiniei publice;
– urmărirea exprimarii corecte în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale;
– asigurarea echidistantei şi a pluralismului;
– transmiterea informaţiilor şi a comunicatelor oficiale ale autorităţilor publice cu privire la calamitati naturale, starea de necesitate sau de urgenta, starea de asediu ori de conflict armat;
– protecţia minorilor;
– apărarea demnităţii umane;
– politici nediscriminatorii cu privire la rasa, sex, naţionalitate, religie, convingeri politice şi orientări sexuale;
– exercitarea dreptului la replica;
– publicitate, inclusiv publicitatea electorală, şi teleshopping;
– sponsorizare;
– programarea şi difuzarea emisiunilor ori programelor privind campaniile electorale;
– responsabilităţile culturale ale radiodifuzorilor;
e) sa elaboreze instrucţiuni şi sa emita recomandări pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul comunicării audiovizuale.
(2) Consiliul este consultat în procesul de definire a poziţiei României şi poate participa, prin reprezentanţi, la negocierile internaţionale cu privire la domeniul audiovizual.
(3) Consiliul este consultat cu privire la toate proiectele de acte normative prin care se reglementează activităţi din domeniul audiovizual ori în legătură cu acesta.
(4) Consiliul este autorizat să solicite şi sa primească de la radiodifuzori şi distribuitori de servicii de programe audiovizuale orice date, informaţii şi documente care privesc îndeplinirea atribuţiilor sale, având obligaţia sa păstreze confidenţialitatea datelor care nu au caracter public.

Art. 18 - (1) Consiliul îşi elaborează propriul regulament de organizare şi funcţionare, care se aproba cu votul majorităţii membrilor săi.
(2) În vederea exercitării atribuţiilor Consiliul îşi constituie o structura funcţională proprie, inclusiv structuri teritoriale de control şi monitorizare, care sunt prevăzute în regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
(3) Personalul de specialitate al Consiliului este alcătuit din funcţionari publici şi personal încadrat cu contract individual de muncă, salarizaţi potrivit prevederilor art. 98.
(4) Funcţionarii publici din cadrul Consiliului nu pot fi membri în consiliile de administraţie ale radiodifuzorilor publici sau privati, în organele de conducere ale radiodifuzorilor şi nici nu pot sa exercite funcţii sau să deţină acţiuni ori părţi sociale într-o societate comercială titulara a unei licenţe audiovizuale.
(5) În scopul aplicării dispoziţiilor alin. (4), funcţionarii publici din cadrul Consiliului vor depune la preşedintele Consiliului o declaraţie de conformare pe propria răspundere.

Art. 19 - (1) În vederea stabilirii strategiei în domeniul utilizării frecventelor radioelectrice, a Planului naţional de frecvente radioelectrice alocate comunicării audiovizuale şi pentru analizarea problemelor legate de utilizarea spectrului radioelectric destinat comunicării audiovizuale, precum şi a celor privind noile dezvoltări tehnologice cu impact asupra comunicării audiovizuale, se instituie o comisie mixtă consultativa, compusa din 3 membri propuşi de Consiliu şi 3 membri propuşi de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii.
(2) Comisia mixtă consultativa adopta propriul regulament de organizare şi funcţionare, care va fi aprobat de conducerile celor două autorităţi.

Art. 20 - (1) Activitatea Consiliului este analizata de către Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior, şi ori de câte ori comisiile de specialitate ale Parlamentului solicita preşedintelui Consiliului rapoarte specifice.
(2) Raportul anual de activitate a Consiliului se depune la comisiile de specialitate ale Parlamentului, până la data de 15 aprilie.
(3) În situaţia în care comisiile de specialitate resping raportul anual al Consiliului, acesta este obligat ca în termen de 30 de zile să prezinte comisiilor reunite un program de măsuri concrete pentru remedierea lipsurilor semnalate, program ce va fi depus spre dezbatere şi aprobare comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
(4) Raportul comisiilor de specialitate asupra raportului anual de activitate a Consiliului şi, după caz, programul de măsuri se supun dezbaterii în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, în prezenta membrilor Consiliului.
(5) Membrii Consiliului au obligaţia să îşi însuşească concluziile rezultate în urma dezbaterilor şi să îşi asume răspunderea pentru îndeplinirea programului de măsuri stabilit prin hotărâre a Parlamentului.
(6) Raportul comisiilor de specialitate se referă la legalitatea activităţilor Consiliului, precum şi la corectitudinea şi transparenta operaţiunilor financiare.
(7) În îndeplinirea misiunii sale de garant al interesului public Consiliul are obligaţia de a publică rapoarte periodice privind modul în care îşi exercită atribuţiile.

Capitolul 3 - Conţinutul comunicării audiovizuale

Art. 21 - (1) Evenimentele de importanţa majoră pot fi difuzate în exclusivitate numai dacă difuzarea nu priveaza o parte importanţa a publicului din România de posibilitatea de a le urmări în direct sau în transmisie decalata în cadrul unui serviciu de programe cu acces liber.
(2) Lista evenimentelor considerate de importanţa majoră se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului, şi va fi comunicată Comisiei Europene; modificările ulterioare urmează aceeaşi procedura. În perioada de preaderare la Uniunea Europeană lista îşi va produce efectele după publicarea hotărârii Guvernului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Prin hotărârea Guvernului menţionată la alin. (2) se precizează procentul din populaţie care reprezintă o parte importanţa a publicului; prin aceeaşi hotărâre se stabileşte pentru fiecare eveniment de importanţa majoră dacă difuzarea în direct a acestuia se va face în tot sau în parte, ori dacă, acolo unde interesul public o cere, difuzarea decalata a acestuia se va face în tot sau în parte.
(4) Exercitarea de către radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României a drepturilor exclusive de difuzare a unor evenimente declarate de un stat membru al Uniunii Europene ca fiind de importanţa majoră şi care sunt cuprinse în lista publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu poate priva o parte importanţa a publicului din respectivul stat de posibilitatea de a urmări acele evenimente, în direct sau decalat, conform prevederilor stabilite de acel stat membru.

Art. 22 - (1) De la data aderării orice radiodifuzor aflat în jurisdicţia României va rezerva operelor europene o proporţie majoritara din timpul sau de difuzare, cu excepţia timpului consacrat informaţiilor, manifestărilor sportive, jocurilor, publicităţii, precum şi serviciilor de teletext şi teleshopping.
(2) Până la data aderării va fi rezervată o proporţie semnificativă operelor audiovizuale româneşti. Aceasta proporţie, având în vedere responsabilităţile informationale, educaţionale, culturale şi de divertisment ale radiodifuzorului faţă de publicul sau, va fi realizată progresiv, pe baza unor criterii corespunzătoare.
(3) Consiliul va urmări aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2).
(4) Mecanismele complete ale măsurilor de implementare vor fi stabilite de Consiliu.

Art. 23 - (1) În sensul prezentei legi, sunt opere europene:
a) opere originare din România sau din statele membre ale Uniunii Europene;
b) opere originare din terţe state europene care sunt parte la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontiera, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3);
c) opere originare din alte state europene şi care îndeplinesc condiţiile menţionate la alin. (4).
(2) Prevederile alin. (1) lit. b) şi c) sunt aplicabile sub rezerva neadoptarii de către statele respective a unor măsuri discriminatorii împotriva operelor provenite din România sau din statele membre ale Uniunii Europene.
(3) Operele menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) sunt opere realizate în principal de către autori şi lucrători rezidenţi în unul dintre statele respective, care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a) sunt realizate de unul sau mai mulţi producători stabiliţi în unul sau mai multe dintre statele respective;
b) producţia acestor opere este supervizata şi controlată efectiv de către unul sau mai mulţi producători stabiliţi în unul sau mai multe dintre statele respective;
c) contribuţia coproducatorilor din aceste state la totalul costurilor de coproductie este preponderenta, iar coproductia nu este controlată de unul sau mai mulţi producători stabiliţi în afară statelor respective.
(4) Operele menţionate la alin. (1) lit. c) sunt opere realizate exclusiv sau în coproductie cu producători stabiliţi în unul sau mai multe terţe state europene cu care România sau Uniunea Europeană a încheiat acorduri referitoare la sectorul audiovizual, dacă aceste opere sunt realizate în principal de către autori şi lucrători rezidenţi în unul sau mai multe state europene.
(5) Operele care nu sunt considerate opere europene în sensul alin. (1), dar care sunt realizate în baza unor tratate bilaterale de coproductie încheiate cu terţe tari, vor fi considerate opere europene, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi, dacă coproducatorii din România sau din statele membre ale Uniunii Europene furnizează un procent majoritar din totalul costurilor producţiei, iar aceasta nu este controlată de unul sau mai mulţi producători stabiliţi în afară României şi a statelor membre ale Uniunii Europene.
(6) Operele care nu sunt opere europene în sensul alin. (1) şi (5), dar care sunt realizate în principal de către autori şi lucrători rezidenţi în România sau în statele membre ale Uniunii Europene, vor fi considerate opere europene, în scopul aplicării prezentei legi, într-un procent corespunzător procentului contribuţiei coproducatorilor din România sau din statele membre ale Uniunii Europene la totalul costurilor de producţie.

Art. 24 - (1) Orice radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României va rezerva operelor europene create de producători independenţi faţă de acei radiodifuzori cel puţin 10% din timpul sau de difuzare, cu excepţia timpului consacrat informaţiilor, manifestărilor sportive, jocurilor, publicităţii, precum şi serviciilor de teletext şi teleshopping, sau cel puţin 10% din bugetul sau de programe.
(2) În operele europene create de producători independenţi va fi inclusă o proporţie corespunzătoare de opere recente, respectiv de opere difuzate în următorii 5 ani după producerea lor.
(3) Un producător este independent faţă de un anumit radiodifuzor dacă activitatea sa de realizare a unor producţii audiovizuale este susţinută financiar într-o proporţie mai mica de 25% din aceleaşi surse cu serviciul de programe în cadrul căruia se difuzează producţia sa şi dacă deţine mai puţin de 25% din capitalul societăţii care finanţează serviciul de programe în cauza.

Art. 25 - Prevederile art. 22-24 nu se vor aplica serviciilor de programe destinate unei audiente locale, asigurate de radiodifuzori care nu fac parte dintr-o reţea naţionala.

Art. 26 - Difuzarea unei opere cinematografice se poate face numai în perioadele anume prevăzute în contractele încheiate cu deţinătorii drepturilor de autor.

Art. 27 - (1) Publicitatea şi teleshoppingul se difuzează grupat, trebuie să fie uşor de identificat prin marcaje corespunzătoare şi trebuie să fie separate de alte părţi ale serviciului de programe prin semnale optice şi acustice.
(2) Spoturile publicitare şi de teleshopping pot fi difuzate izolat numai în cazuri excepţionale stabilite ca atare de Consiliu.
(3) Tehnicile subliminale sunt interzise în publicitate şi teleshopping.
(4) Publicitatea mascată şi teleshoppingul mascat sunt interzise.

Art. 28 - (1) Inserarea spoturilor publicitare, inclusiv a celor autopromotionale sau de teleshopping, se poate face numai între programe. Dacă se respecta condiţiile prevăzute la alin. (4)-(7), spoturile de publicitate sau de teleshopping pot fi inserate şi în timpul unui program, astfel încât:
a) integritatea şi valoarea programului respectiv sa nu fie prejudiciate, ţinându-se seama de pauzele fireşti ale acestuia şi de durata şi natura lui;
b) drepturile de autor sa nu fie prejudiciate.
(2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot insera spoturi publicitare, inclusiv autopromotionale sau de teleshopping, numai între programe.
(3) În cadrul programelor alcătuite din părţi autonome sau în cadrul difuzării unor competitii sportive ori a altor evenimente sau emisiuni structurate similar, care conţin pauze, spoturile de publicitate şi teleshopping pot fi introduse doar între părţi sau în pauze.
(4) Difuzarea operelor audiovizuale, cum sunt filmele cinematografice sau filmele realizate pentru televiziune, cu excepţia serialelor, foiletoanelor, programelor distractive şi a documentarelor, dacă durata lor programata este mai mare de 45 de minute, poate fi întreruptă o singură dată pentru fiecare interval de 45 de minute; o noua întrerupere este permisă numai dacă durata lor programata este cu cel puţin 20 de minute mai mare decât doua sau mai multe perioade complete de 45 de minute.
(5) Dacă un program de televiziune, altul decât cele menţionate la alin. (3), este întrerupt de spoturi de publicitate sau de teleshopping, trebuie să existe un interval de minimum 20 de minute între doua pauze publicitare succesive în interiorul programului respectiv.
(6) Este interzisă inserarea de publicitate sau teleshopping în cadrul difuzării oficierii unui serviciu religios. (7) Programele de ştiri şi reportajele de politica interna, documentarele, programele religioase şi programele pentru copii, a căror durata programata este mai mica de 30 de minute, nu pot fi întrerupte de publicitate sau teleshopping; dacă durata programata a acestora este de cel puţin 30 de minute, atunci se vor aplica, corespunzător, dispoziţiile alin. (5).

Art. 29 - (1) Publicitatea, inclusiv publicitatea autopromoţională, şi teleshoppingul trebuie să respecte următoarele condiţii:
a) sa nu afecteze dezvoltarea fizica, psihică sau morala a minorilor;
b) sa nu prejudicieze demnitatea umană;
c) sa nu includă nici o formă de discriminare pe motiv de rasa, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală;
d) sa nu aducă ofensa convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultatorilor;
e) sa nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei;
f) sa nu stimuleze comportamente dăunătoare mediului;
g) sa nu stimuleze comportamente indecente sau imorale;
h) sa nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.
(2) Publicitatea şi teleshoppingul care aduc atingere intereselor legale ale consumatorilor sunt interzise.

Art. 30 - Orice forma de publicitate sau teleshopping pentru tigari sau pentru alte produse din tutun este interzisă.

Art. 31 - Publicitatea sau teleshoppingul pentru produsele medicale şi tratamentele medicale pentru care este necesară o prescripţie medicală este interzis.

Art. 32 - Publicitatea şi teleshopping-ul pentru băuturi alcoolice trebuie să respecte următoarele condiţii:
a) sa nu fie adresate minorilor sau sa nu prezinte minori consumand băuturi alcoolice;
b) sa nu stabilească o legătură între consumul de alcool şi îmbunătăţirea calităţilor fizice, psihice sau a abilitatii în conducerea de vehicule;
c) sa nu sugereze ca prin consumul de alcool se pot obţine performanţe sociale sau sexuale;
d) sa nu sugereze ca alcoolul are calităţi terapeutice sau ca acesta este stimulent, sedativ sau mijloc de rezolvare a problemelor personale;
e) sa nu încurajeze consumul exagerat de alcool şi sa nu pună într-o lumina negativa consumul moderat sau abţinerea de la consumul de băuturi alcoolice;
f) sa nu prezinte drept o calitate conţinutul ridicat în alcool al băuturilor.

Art. 33 - (1) Publicitatea nu trebuie să provoace nici o dăuna morala, fizica sau intelectuală minorilor şi, în special:
a) sa nu instige în mod direct minorii sa cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienta sau a credulitatii acestora;
b) sa nu încurajeze în mod direct minorii să îşi convingă părinţii sau pe alte persoane sa cumpere bunurile sau serviciile care fac obiectul publicităţii;
c) sa nu exploateze încrederea specială pe care minorii o au în părinţi, profesori sau alte persoane;
d) sa nu prezinte în mod nejustificat minori în situaţii periculoase.
(2) Teleshoppingul trebuie să respecte condiţiile menţionate la alin. (1) şi sa nu incite minorii sa încheie contracte pentru vânzarea sau închirierea de bunuri ori servicii.

Art. 34 - (1) Programele sponsorizate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) conţinutul şi programarea acestora nu trebuie, în nici o circumstanţă, să fie influentate de sponsor, astfel încât sa nu fie afectate independenta editoriala şi responsabilitatea radiodifuzorului în raport cu programele respective;
b) denumirea sau marca sponsorului trebuie să fie distinct evidenţiată ca atare pe parcursul programelor respective;
c) sa nu încurajeze achiziţionarea sau închirierea produselor ori a serviciilor sponsorului sau ale unui terţ, în particular prin referiri promotionale speciale la aceste produse ori servicii.
(2) Nici un program nu poate fi sponsorizat de către persoane fizice sau juridice a căror activitate principala este fabricarea sau comercializarea tigarilor ori a altor produse din tutun.
(3) Sponsorizarea programelor de către persoane ale căror activităţi includ fabricarea ori comercializarea produselor medicale sau a tratamentelor medicale se poate face numai prin promovarea numelui sau a imaginii persoanei respective.
(4) Programele de ştiri şi emisiunile informative pe teme politice nu pot fi sponsorizate.

Art. 35 - (1) Timpul de difuzare dedicat publicităţii, cu excepţia ferestrelor de teleshopping prevăzute la art. 36, nu poate depăşi 15% din timpul de difuzare, iar împreună cu spoturile de teleshopping nu poate depăşi 20% din timpul zilnic de difuzare.
(2) Durata spoturilor de publicitate şi a spoturilor de teleshopping nu poate depăşi 12 minute din timpul oricărei ore date; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date.
(3) În vederea aplicării dispoziţiilor prezentului articol publicitatea nu include:
a) anunţurile făcute de radiodifuzor în legătură cu propriile programe şi produsele auxiliare direct derivate din aceste programe;
b) anunţurile de interes public şi apelurile în scopuri caritabile transmise în mod gratuit.

Art. 36 - (1) Ferestrele dedicate transmisiei teleshoppingului de către un serviciu de programe care nu este dedicat exclusiv teleshoppingului trebuie să aibă o durată neîntreruptă de minimum 15 minute.
(2) Numărul maxim de ferestre va fi de 8 pe zi; durata lor cumulată nu va depăşi 3 ore zilnic. Acestea trebuie să fie delimitate prin semnale optice sau acustice corespunzătoare.

Art. 37 - Dispoziţiile prezentei legi se vor aplica în mod corespunzător serviciilor de programe dedicate exclusiv teleshoppingului, inclusiv în ceea ce priveşte limitarea duratei publicităţii, în condiţiile art. 35 alin. (1).

Art. 38 - Dispoziţiile prezentei legi se vor aplica în mod corespunzător serviciilor de programe dedicate exclusiv autopromovarii, inclusiv cu privire la limitarea duratei celorlalte forme de publicitate, în condiţiile art. 35 alin. (1) şi (2).

Art. 39 - (1) Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenta nejustificată.
(2) Difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.
(3) Difuzarea programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenţionari acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezenta unui simbol vizual de avertizare.

Art. 40 - Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală.

Art. 41 - (1) Orice persoană fizica sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale carei drepturi sau interese legitime, în special reputaţia şi imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replica sau la rectificare.
(2) Consiliul va adopta procedura necesară exercitării efective a dreptului la replica sau la rectificare, precum şi orice alte măsuri necesare, inclusiv sancţiuni, în vederea garantarii dreptului la replica sau la rectificare într-o limita rezonabila de timp de la primirea cererii solicitantului.
(3) Difuzarea rectificarii sau acordarea dreptului la replica nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanţelor judecătoreşti.

Art. 42 - (1) Pentru încurajarea şi facilitarea exprimarii pluraliste a curentelor de opinie radiodifuzorii au obligaţia de a reflecta campaniile electorale în mod echitabil, echilibrat şi impartial.
(2) În aplicarea corecta a prevederilor alin. (1) Consiliul va emite norme cu caracter obligatoriu, va controla respectarea prevederilor legale şi ale normelor emise şi va sanctiona încălcarea acestora.

Capitolul 4 - Regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului

Art. 43 - (1) Radiodifuzorii sunt persoane de drept public sau privat.
(2) Regimul radiodifuzorilor de drept public se reglementează prin lege organică.
(3) Radiodifuzorii de drept privat, care sunt persoane juridice, se constituie şi funcţionează sub forma societăţilor comerciale.
(4) Dreptul de proprietate asupra acţiunilor sau a părţilor sociale se poate transfera în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu condiţia sa nu aducă atingere drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în licenta sau licentele deţinute de societatea comercială respectiva.
(5) Orice persoană fizica sau juridică ce deţine sau dobândeşte o cota egala sau mai mare de 10% din capitalul ori drepturile de vot ale unei societăţi comerciale titulare de licenţă audiovizuala ori de licenţă de emisie sau ale unei societăţi care controlează o societate titulara a unei astfel de licenţe are obligaţia de a notifica aceasta situaţie Consiliului, în termen de o luna de la data la care a ajuns la aceasta cota.
(6) Acţiunile reprezentând capitalul social al societăţilor comerciale pe acţiuni nu pot fi decât nominative.
(7) Este interzisă utilizarea numelui unei alte persoane, în orice mod, de către o societate comercială care solicită acordarea unei licenţe audiovizuale ori de emisie sau a oricărei alte autorizaţii privind un serviciu de comunicare audiovizuala ori care controlează o societate titulara a unei astfel de licenţe ori autorizaţii, în scopul eludarii prevederilor prezentei legi.

Art. 44 - (1) Pentru a proteja pluralismul şi diversitatea culturală, concentrarea proprietăţii şi extinderea cotei de audienta în domeniul audiovizualului sunt limitate la dimensiuni care să asigure eficienta economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice.
(2) În înţelesul prezentei legi şi pentru determinarea cotei de piaţa a serviciilor de programe, se considera ca:
a) piaţa serviciilor de programe de televiziune cuprinde toate serviciile de programe difuzate la nivel naţional de radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României, inclusiv serviciile publice de programe de televiziune cu acoperire naţionala;
b) piaţa serviciilor de programe de radiodifuziune sonora cuprinde toate serviciile de programe difuzate la nivel naţional de radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României, inclusiv serviciile publice de programe de radiodifuziune cu acoperire naţionala.
(3) Se considera ca un radiodifuzor deţine o poziţie dominantă în formarea opiniei publice, la nivel naţional, în cazul în care cota sa de piaţa depăşeşte 30% din piaţa serviciilor de programe difuzate la nivel naţional.
(4) Determinarea cotei de piaţa a fiecărui radiodifuzor naţional, regional şi local se face anual, prin media cotei de piaţa înregistrată în cursul anului respectiv, pe toată durata de difuzare.
(5) Măsurarea cotelor de piaţa se realizează prin sistem electronic.
(6) Audienta şi cotele de piaţa ale posturilor de radio se măsoară prin procedura intervievarii directe.
(7) Prevederile alin. (3) nu se aplică serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune.
(8) O persoana fizica sau juridică, română sau străină, poate deţine cel mult două licenţe audiovizuale de acelaşi tip în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zona, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea.
(9) O persoana fizica sau juridică poate fi investitor ori acţionar majoritar, direct sau indirect, la o singura societate de comunicaţie audiovizuala, iar la altele poate deţine cel mult 20% din capitalul social.
(10) În sensul prezentei legi:
a) licenta de emisie naţionala da dreptul la o difuzare a carei zona geografică de acoperire cuprinde o audienta potenţiala de peste 60% din populaţia recenzata a tarii;
b) licenta de emisie regionala da dreptul la o difuzare a carei zona geografică de acoperire reprezintă o audienta potenţiala cuprinsă între 3% şi 20% din populaţia recenzata de pe teritoriul a 3 până la 8 judeţe;
c) licenta de emisie locală este licenta a carei zona geografică de acoperire şi a carei audienta potenţiala sunt mai mici decât cele prevăzute pentru o licenta regionala;
d) licentele acordate pentru municipiul Bucureşti sunt considerate licenţe locale.

Art. 45 - (1) Măsurarea audientelor şi a cotelor de piaţa va fi realizată în conformitate cu standardele şi uzanţele internaţionale de instituţii specializate desemnate prin licitaţie.
(2) Licitaţia va fi organizată de către o comisie formată din 5 reprezentanţi ai radiodifuzorilor, 5 reprezentanţi ai agenţilor de publicitate şi 5 reprezentanţi ai Consiliului.
(3) Prima licitaţie se va organiza în cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, iar următoarele se vor organiza din 4 în 4 ani.
(4) Consiliul va beneficia în mod gratuit de rezultatele măsurătorilor.

Art. 46 - (1) La nivel regional şi local determinarea poziţiei dominante în formarea opiniei publice se face luându-se în considerare cota de piaţa a serviciilor de programe de televiziune şi a serviciilor de programe de radiodifuziune sonora, cu acoperire regionala sau locală.
(2) Se considera ca un radiodifuzor deţine o poziţie dominantă în formarea opiniei publice, la nivel regional sau local, în cazul în care cota de piaţa cumulată a serviciilor de programe de televiziune şi/sau, după caz, de radiodifuziune difuzate în zona respectiva depăşeşte 25%, cumulat, din piaţa serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune difuzate la nivel regional sau local.
(3) Pentru determinarea cotei de piaţa a fiecărui radiodifuzor se aplică prevederile art. 44 alin. (4)-(6).

Art. 47 - (1) Prin derogare de la prevederile art. 43 se pot acorda licenţe audiovizuale autorităţilor publice locale, cu condiţia:
a) sa nu existe nici o alta licenta audiovizuala pentru un serviciu de programe local;
b) să ofere exclusiv servicii de informare privind comunitatea respectiva.
(2) În cazul acordării unei alte licenţe audiovizuale licenta acordată în condiţiile alin. (1) se retrage de drept.

Art. 48 - Orice persoană juridică titulara a unei licenţe audiovizuale are obligaţia de a pune în permanenta la dispoziţie publicului următoarele categorii de informaţii:
a) denumirea, statutul juridic şi sediul social;
b) numele reprezentantului legal şi ale principalilor asociaţi ori acţionari;
c) numele persoanelor responsabile de conducerea societăţii comerciale şi ale celor care îşi asuma, în principal, responsabilitatea editoriala;
d) lista publicaţiilor editate de persoana juridică respectiva şi lista celorlalte servicii de programe pe care le asigura.

Art. 49 - Funcţionarea radiodifuzorilor este supusă regulilor de transparenta, potrivit cărora persoanele care exploatează un serviciu de programe sunt obligate sa aducă la cunoştinţa Consiliului următoarele:
a) schimbările intervenite în cursul exploatării serviciului în ceea ce priveşte categoriile de date menţionate la art. 48;
b) alte categorii de date privind funcţionarea serviciului, după intrarea acestuia în activitate.

Capitolul 5 - Licenţe şi autorizaţii

Art. 50 - Difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicţia României se poate face numai în baza licenţei audiovizuale şi, după caz, şi a licenţei de emisie.

Art. 51 - Procedura şi condiţiile de eliberare şi modificare a licenţei audiovizuale se stabilesc prin decizie a Consiliului.

Art. 52 - (1) Licenta audiovizuala se eliberează fie în baza unui concurs, în cazul unul serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrica terestra, fie în baza unei decizii a Consiliului, în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice alte mijloace de telecomunicaţii.
(2) La concursul pentru obţinerea licenţei audiovizuale pot participa numai solicitanţii care au obţinut, în prealabil, avizul tehnic eliberat de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, în condiţiile stabilite de aceasta.
(3) Licentele audiovizuale pentru serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune se eliberează fără concurs.
(4) Difuzarea pe cale radioelectrica terestra a serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune se realizează de către un operator de reţele de telecomunicaţii, în baza licenţei acordate acestuia de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii.

Art. 53 - Nu pot solicita licenta audiovizuala societăţile comerciale în care un asociat sau un acţionar care deţine o cota mai mare de 10% din capitalul ori din drepturile de vot ale societăţii a fost condamnat penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Art. 54 - Licenta audiovizuala cuprinde:
a) numărul licenţei;
b) datele de identificare a titularului acesteia;
c) tipul serviciului de programe;
d) denumirea şi elementele de identificare ale serviciului de programe;
e) formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor;
f) zona de difuzare;
g) perioada de valabilitate;
h) taxele şi tarifele care trebuie achitate;
i) mijlocul de telecomunicaţii folosit pentru difuzare şi deţinătorul acestuia;
j) frecventa sau frecventele asignate, după caz.

Art. 55 - (1) Licenta audiovizuala se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cat şi în cel al televiziunii.
(2) Termenul curge:
a) de la data obţinerii autorizaţiei tehnice de funcţionare, în cazul difuzării pe cale radioelectrica terestra;
b) de la data obţinerii deciziei de autorizare audiovizuala, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de telecomunicaţii.
(3) Licenta poate fi prelungită pentru o perioadă de încă 9 ani, în condiţiile stabilite de Consiliu.

Art. 56 - (1) Licenta audiovizuala poate fi cedata către un terţ numai cu acordul Consiliului şi cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenta.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) licentele acordate instituţiilor de învăţământ, cultelor şi autorităţilor administraţiei publice.
(3) Decizia Consiliului va fi emisă în termen de 30 de zile de la data solicitării.

Art. 57 - (1) Licenta audiovizuala se retrage de către Consiliu în următoarele situaţii:
a) titularul nu începe difuzarea serviciului de programe, în condiţiile stabilite prin licenta, în termen de 12 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale, cu excepţia cazului în care difuzarea se face pe cale radioelectrica terestra; Consiliul poate acorda o prelungire de încă 6 luni în situaţii justificate;
b) titularul încetează sa difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenta audiovizuala mai mult de 45 de zile, pentru motive de natura tehnica, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive;
c) ca urmare a încălcării normelor privind regimul proprietăţii în audiovizual, până la încadrarea în cota de piaţa admisă;
d) titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia;
e) la cererea titularului.
(2) Licenta audiovizuala pentru difuzarea serviciului de programe pe cale radioelectrica terestra se retrage şi în următoarele situaţii:
a) titularul nu obţine, din motive care îi sunt imputabile, decizia de autorizare audiovizuala, în termen de 60 de zile de la data obţinerii autorizaţiei tehnice de funcţionare;
b) ca urmare a retragerii licenţei de emisie.

Art. 58 - (1) Difuzarea serviciului de programe poate începe după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuala.
(2) Decizia de autorizare audiovizuala se acordă de Consiliu, în termen de 30 de zile de la data obţinerii de către titularul de licenţă audiovizuala a documentului de autorizare corespunzător, emis de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii.

Art. 59 - (1) În cazul în care difuzarea unui serviciu de programe implica utilizarea unei frecvente radioelectrice terestre, aceasta se face în baza licenţei audiovizuale, precum şi a licenţei de emisie, care se acordă, în mod obligatoriu, de către Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii titularului de licenţă audiovizuala, în condiţiile prezentei legi.
(2) Sunt interzise operarea şi exploatarea licenţelor audiovizuale de către alte persoane decât deţinătorii de drept ai acestora.

Art. 60 - Procedura şi condiţiile de eliberare şi modificare a licenţei de emisie se stabilesc de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii.

Art. 61 - (1) Licenta de emisie se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cat şi în cel al televiziunii.
(2) Termenul curge de la data emiterii autorizaţiei tehnice de funcţionare.
(3) Licenta poate fi prelungită pentru încă o perioadă de 9 ani, în condiţiile stabilite de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii.

Art. 62 - (1) Titularul licenţei de emisie are obligaţia de a plati anual, anticipat, un tarif de utilizare a spectrului, stabilit de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii.
(2) În cazul în care titularul licenţei de emisie utilizează reţele de emisie închiriate, plata tarifului de utilizare a spectrului cade în sarcina proprietarului reţelei.
(3) Obligaţia de plată a tarifului corespunzător primului an de emisie devine scadenta în 15 zile de la obţinerea licenţei de emisie.
(4) Tariful prevăzut la alin. (1) se achită Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informatiei.
(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune.

Art. 63 - Monitorizarea şi controlul parametrilor prevăzuţi în licenta de emisie faţă de reglementările tehnice în vigoare din domeniul radiocomunicatiilor, respectiv monitorizarea şi controlul acestora pe parcursul perioadei de valabilitate a licenţei, se realizează, direct sau prin intermediul unei alte persoane juridice de drept public sau privat, de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, în baza unei proceduri stabilite de aceasta.

Art. 64 - Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii poate modifica, din motive tehnice sau din motive ce ţin de schimbarea Planului naţional de alocare a frecventelor, frecventa şi datele tehnice ale acesteia, prevăzute în licenta de emisie, fără întreruperea serviciului şi cu asigurarea unei recepţii de calitate echivalenta.

Art. 65 - Licenta de emisie se retrage de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii în următoarele situaţii:
a) titularul nu obţine, din motive care îi sunt imputabile, autorizaţia tehnica de funcţionare în termen de 12 luni de la data obţinerii licenţei de emisie;
b) titularul nu obţine, din motive care îi sunt imputabile, decizia de autorizare audiovizuala în termen de cel mult 60 de zile de la data obţinerii autorizaţiei tehnice de funcţionare;
c) pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute în licenta de emisie;
d) ca urmare a retragerii licenţei audiovizuale;
e) titularul nu depune la Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, în termen de 45 de zile de la scadenta obligaţiei anuale de plată, dovada achitării tarifului de utilizare a spectrului, aferent anului respectiv;
f) titularul nu depune la Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia;
g) la cererea titularului;
h) încetează sa mai emita pentru mai mult de 45 de zile, pentru motive de natura tehnica, şi mai mult de 96 de ore, din orice alte motive.

Art. 66 - Licenta de emisie poate fi cedata către un terţ numai împreună cu licenta audiovizuala, cu acordul prealabil al Consiliului şi al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţe.

Art. 67 - În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul va elabora strategia de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale şi va nominaliza regiunile şi localităţile acoperite de acestea şi o va trimite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii.

Art. 68 - În scopul garantarii interesului public Consiliul revizuieste anual strategia de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale.

Art. 69 - (1) Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii elaborează Planul naţional al frecventelor radioelectrice, denumit în continuare Plan.
(2) Prin Plan se face stabilirea frecventelor destinate difuzării serviciilor de programe audiovizuale.
(3) Planul este elaborat în termen de 6 luni de la primirea strategiei de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale, cu respectarea tratatelor şi a acordurilor internaţionale la care România este parte.

Art. 70 - Planul va cuprinde toate frecventele, precum şi datele tehnice asociate, pentru difuzarea serviciilor de programe audiovizuale destinate publicului, cu precizarea caracterului local, regional sau naţional al acestora.

Art. 71 - Prin Plan sunt disponibile cel puţin 4 reţele naţionale de radiodifuziune sonora şi 3 reţele naţionale de radiodifuziune televizata, care se asigneaza astfel:
a) 2 reţele naţionale în FM destinate radiodifuzorului public – Societatea Română de Radiodifuziune, în banda CCIR, o reţea naţionala în AM, o reţea pentru posturile regionale şi locale în AM şi FM, precum şi frecvente de emisie în banda de unde ultrascurte, pentru difuzarea emisiunilor pentru străinătate;
b) 2 reţele destinate radiodifuzorilor de radiodifuziune privati;
c) 2 reţele destinate radiodifuzorului public – Societatea Română de Televiziune;
d) o reţea destinată radiodifuzorilor de televiziune privati.

Art. 72 - Planul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la aprobare.

Art. 73 - Utilizarea statiilor de emisie sau a reţelelor de telecomunicaţii aflate sub jurisdicţia României, în scopul difuzării sau retransmisiei oricărui serviciu de programe pe, respectiv de pe teritoriul României, se poate face numai după obţinerea autorizaţiei tehnice de funcţionare a acestora, de la Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, pe baza procedurii stabilite de aceasta.

Art. 74 - (1) Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu.
(2) Pentru obţinerea avizului distribuitorii au obligaţia de a comunică Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise.
(3) Distribuitorii de servicii au obligaţia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise.
(4) Consiliul retrage avizul prevăzut la alin. (1) în cazul în care un distribuitor de servicii retransmite un serviciu de programe fără deţinerea drepturilor de retransmisie.

Art. 75 - (1) Retransmisia oricărui serviciu de programe, difuzat legal de către radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia României sau sub jurisdicţia unui stat cu care România a încheiat un acord internaţional de libera retransmisie în domeniul audiovizualului, este libera, în condiţiile legii.
(2) Retransmisia pe teritoriul României a serviciilor de programe, difuzate de către radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene şi recepţionate pe teritoriul acestor state, este libera şi nu necesita nici o autorizare prealabilă.
(3) Consiliul poate restrânge temporar dreptul de libera retransmisie a unui anumit serviciu de programe provenind din statele membre ale Uniunii Europene, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) serviciul de programe încalcă explicit, semnificativ şi grav prevederile art. 39 sau 40;
b) pe parcursul ultimelor 12 luni radiodifuzorul a mai încălcat de cel puţin două ori prevederile art. 39 sau 40;
c) Consiliul a notificat în scris radiodifuzorului în cauza şi Comisiei Europene respectivele încălcări şi despre măsurile pe care intenţionează să le adopte în cazul în care o asemenea încălcare se produce din nou;
d) consultarile cu statul de pe teritoriul căruia se face transmisia şi cu Comisia Europeană nu s-au concretizat într-o înţelegere amiabila în termen de 15 zile de la notificarea prevăzută la lit. c), iar încălcarea în cauza persista.

Art. 76 - Orice distribuitor de servicii care retransmite un serviciu de programe care se încadrează în prevederile art. 75 alin. (1) şi (2) va notifica Consiliului statul sub jurisdicţia căruia se afla radiodifuzorul respectiv şi, după caz, acceptul de retransmisie acordat.

Art. 77 - Retransmisia unui serviciu de programe care nu se încadrează în prevederile art. 75 alin. (1) şi (2) se poate face numai în baza autorizaţiei de retransmisie.

Art. 78 - Orice persoană interesată poate cere Consiliului eliberarea unei autorizaţii de retransmisie pentru un anumit serviciu de programe.

Art. 79 - Procedura de eliberare, modificare şi de retragere a autorizaţiei de retransmisie se stabileşte prin decizie a Consiliului.

Art. 80 - Retransmisia oricărui serviciu de programe care a obţinut autorizaţie de retransmisie se poate face liber, de către orice distribuitor de servicii, fără nici o autorizare prealabilă, în condiţiile art. 74.

Art. 81 - Consiliul va publică anual lista cuprinzând serviciile de programe care beneficiază de autorizaţia de retransmisie.

Art. 82 - (1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii are obligaţia sa includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionari tehnice sau financiare ale radiodifuzorilor privati, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectiva.
(2) În limita posibilităţilor, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii vor include în ofertele lor de programe canalul TVR Cultural, cu condiţia alocării fondurilor necesare către Societatea Română de Televiziune, pentru folosirea gratuita a decodoarelor.
(3) În mediul rural, pentru reţele cu mai puţin de 100 de abonati Societatea Română de Televiziune poate asigura gratuit recepţia programelor publice, în vederea retransmisiei.
(4) În localităţile în care o minoritate naţionala reprezintă o pondere mai mare de 20% distribuitorii vor asigura şi servicii de transmitere a programelor care sunt libere la retransmisie, în limba minorităţii respective.
(5) În limita posibilităţilor, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii vor include în ofertele lor de programe serviciile publice ale Societăţii Române de Radiodifuziune, ale unui program de radiodifuziune naţional şi ale unui program de radiodifuziune local, private.

Capitolul 6 - Limitele dreptului de exclusivitate

Art. 83 - Orice persoană are dreptul de a primi informaţii pe cale audio sau audiovizuala cu privire la orice problema sau eveniment de interes public.

Art. 84 - În acest scop întinderea dreptului de exclusivitate dobândit prin contract de un radiodifuzor, numit în continuare radiodifuzor primar, este limitată de dreptul oricărui alt radiodifuzor, numit în continuare radiodifuzor secundar, de a difuza extrase cu privire la eveniment, cu condiţia sa nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de exploatare, după cum urmează:
a) prin înregistrarea semnalului unui radiodifuzor primar în scopul difuzării unui extras;
b) prin asigurarea de către organizator sau de alte persoane îndreptăţite a accesului radiodifuzorului secundar la locurile în care se desfăşoară evenimentul de interes public, pentru realizarea propriilor înregistrări în scopul editării unui extras.

Art. 85 - (1) Extrasul reprezintă o scurta succesiune de imagini şi sunete cu privire la un eveniment de interes public, în scopul informării publicului asupra aspectelor esenţiale ale evenimentului respectiv.
(2) Dacă un eveniment de interes general este alcătuit din mai multe elemente autonome din punct de vedere organizatoric, fiecare element va fi considerat un eveniment de interes public.
(3) Dacă un eveniment de interes general se derulează pe parcursul mai multor zile, radiodifuzorii secundari au dreptul la difuzarea unui singur extras pentru fiecare zi.
(4) Indiferent de alcătuirea şi desfăşurarea evenimentului de interes general, durata extrasului nu va putea depăşi 3 minute.
(5) Extrasele vor fi utilizate numai în cadrul buletinelor informative obişnuite.
(6) Toate elementele programului sau ale înregistrării neutilizate pentru realizarea extrasului vor fi distruse de radiodifuzorul secundar după difuzarea extrasului.
(7) În cazul în care extrasul este realizat prin înregistrarea semnalului unui radiodifuzor primar, el trebuie să menţioneze numele acestuia sau sa conţină sigla lui, cu excepţia cazului în care radiodifuzorii implicaţi decid altfel.
(8) Extrasul nu poate fi difuzat înainte ca radiodifuzorul primar sa fi difuzat evenimentul, cu excepţia cazului în care radiodifuzorul primar nu difuzează evenimentul timp de 24 de ore de la producerea lui.
(9) Un extras difuzat nu poate fi redifuzat decât dacă exista o legătură directa între conţinutul sau şi un alt eveniment de actualitate.

Art. 86 - Sub rezerva altor aranjamente convenite între părţi, radiodifuzorii primari nu vor putea impune radiodifuzorilor secundari plata dreptului de difuzare a unui extras.

Capitolul 7 - Contravenţii şi sancţiuni

Art. 87 - Orice clauze contractuale, indiferent de părţi, care încalcă, în domeniul audiovizualului, dreptul publicului de a primi informaţii de interes public şi libera concurenta sunt nule.

Art. 88 - (1) Supravegherea aplicării, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării prevederilor prezentei legi revin Consiliului, cu excepţia prevederilor art. 1 lit. o), art. 62, 63 şi 73, ale căror respectare, supraveghere, control şi, respectiv, sancţionare a încălcării revin de drept Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, în conformitate cu atribuţiile pe care le are, conform legii.
(2) Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii poate delega exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit prevederilor alin. (1) unei alte persoane juridice de drept public cu atribuţii de supraveghere şi control în domeniul telecomunicatiilor.
(3) În exercitarea atribuţiilor de supraveghere personalul de control poate solicita radiodifuzorilor sau distribuitorilor de servicii informaţiile necesare în aplicarea prezentei legi, precizând temeiul legal şi scopul solicitării, şi poate stabili termene până la care aceste informaţii să fie furnizate, sub sancţiunea prevăzută de prezenta lege.

Art. 89 - Exercitarea activităţii de control prevăzute la art. 88 se realizează, în condiţiile prezentei legi, astfel:
a) din oficiu;
b) la cererea unei autorităţi publice;
c) ca urmare a plângerii depuse de o persoană fizica sau juridică afectată în mod direct prin încălcarea prevederilor prezentei legi.

Art. 90 - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) difuzarea unei opere cinematografice în afară perioadelor prevăzute în contractele încheiate cu deţinătorii drepturilor de autor;
b) utilizarea de tehnici subliminale în cadrul publicităţii sau teleshoppingului;
c) utilizarea publicităţii mascate sau a teleshoppingului mascat;
d) programarea şi difuzarea de programe, cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (6) şi (7), art. 29-33, art. 34 alin. (2)-(4), art. 39 alin. (1), art. 40 şi ale art. 85 alin. (4)-(9);
e) retransmisia de către un distribuitor a unui serviciu de programe care nu se încadrează în prevederile art. 75 alin. (1) şi (2) şi nu a obţinut autorizaţia de retransmisie;
f) retransmisia de către distribuitori a serviciilor de programe, cu încălcarea art. 74 şi 82;
g) emiterea pe alta frecventa sau nerespectarea datelor tehnice, a zonei ori a parametrilor tehnici prevăzuţi în licenta de emisie;
h) difuzarea unui serviciu de programe în afară zonei specificate în licenta audiovizuala;
i) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replica;
j) difuzarea unui serviciu de programe fără a deţine, după caz, licenta audiovizuala, decizie de autorizare audiovizuala, licenta de emisie sau autorizaţie tehnica de funcţionare;
k) exploatarea licenţelor audiovizuale de către alte persoane decât titularii de drept ai acestora.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 500.000.000 lei.
(3) În cazul în care Consiliul decide ca efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somaţie publică de intrare în legalitate.
(4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Art. 91 - (1) Încălcarea de către radiodifuzori sau distribuitorii de servicii a prevederilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute la art. 90, sau a deciziilor cu caracter de norme de reglementare emise de Consiliu constituie contravenţie.
(2) În cazul în care se constata săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), Consiliul sau, după caz, Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii va emite, până la aplicarea amenzii, o somaţie de intrare în legalitate, cu termene precise.
(3) În cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie sau încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amenda contravenţională de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei.

Art. 92 - Cuantumul amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 90 şi 91 poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicelui inflaţiei.

Art. 93 - (1) Sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică de Consiliu sau de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, precum şi de către personalul de control anume împuternicit al persoanei juridice de drept public prevăzute la art. 88 alin. (2).
(2) Deciziile luate în condiţiile alin. (1) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii, în termen de 15 zile de la comunicare.
(3) Decizia luată în condiţiile alin. (1) şi neatacata în termenul prevăzut la alin. (2) constituie, de drept, titlu executoriu.

Art. 94 - Contravenţiilor prevăzute la art. 90 şi 91 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 95 - (1) În cazul în care săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 90 şi 91 aduce prejudicii grave interesului public, Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre următoarele sancţiuni:
a) reducerea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale;
b) retragerea licenţei audiovizuale.
(2) Deciziile luate în condiţiile alin. (1) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii, în termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 96 - (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă penală între 1.000.000 lei şi 30.000.000 lei următoarele fapte:
a) emiterea sau retransmiterea de programe fără licenta audiovizuala, licenta de emisie sau autorizaţie de retransmisie;
b) emiterea pe alta frecventa sau cu o putere radianta mai mare, dintr-un alt amplasament decât cele prevăzute în decizia de emisie, dacă autorul faptei nu se conformează de îndată somaţiei emise de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii;
c) producerea, importul, distribuirea, vânzarea, închirierea, deţinerea, instalarea, întreţinerea şi înlocuirea, în scop comercial, a dispozitivelor ilicite de decodificare, utilizate pentru serviciile audiovizuale cu acces condiţionat.
(2) Somarea se poate face prin orice mijloc de comunicaţie şi prin difuzare, de cei care exploatează reţele publice de radiodifuziune şi televiziune.
(3) Difuzarea se face în mod gratuit, în cel mult 30 de minute de la solicitare.
(4) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) instanţa poate dispune şi confiscarea echipamentului tehnic.

Capitolul 8 - Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 97 - (1) Licentele de emisie pentru comunicatia audiovizuala pe cale radioelectrica, acordate în baza prevederilor Legii audiovizualului nr. 48/1992, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează valabilitatea, în condiţiile legii, până la expirarea de drept a termenelor pentru care au fost acordate.
(2) Deciziile cu caracter normativ emise de Consiliu în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 48/1992, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează valabilitatea timp de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Licentele de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune transmisă prin cablu, în sensul art. 22 din Legea nr. 48/1992, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează valabilitatea, în condiţiile legii.

Art. 98 - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului încadrat cu contract individual de muncă în Consiliu se face la nivelul corespunzător celorlalte autorităţi publice autonome aflate sub controlul Parlamentului, conform anexei nr. I pct. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pe lângă salariul de baza şi sporurile prevăzute de legislaţia muncii, personalul aparatului propriu al Consiliului beneficiază şi de următoarele sporuri:
– spor de stabilitate de 5-20% din salariul de baza; pentru persoane cu o vechime în instituţie de cel puţin 2 ani, 5%, şi pentru fiecare an în plus câte 3%, fără a depăşi un spor total de 20%;
– premiu individual lunar constituit prin aplicarea unei cote de 20% asupra fondului de salarii aprobat anual prin buget;
– premiu anual corespunzător salariului de baza realizat în ultima luna a anului pentru care se face plata.

Art. 99 - Legea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 25 mai 1992, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
DORU IOAN TARACILA

Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 504.