Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit

EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 25 din 31 ianuarie 1991

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Art. 1 - Regiile autonome, societățile comerciale, organizațiile cooperatiste, instituțiile financiare și de credit, alți agenți economici organizați ca persoane juridice, inclusiv cele cu capital străin, precum și unitățile economice ale altor persoane juridice, române sau străine, care realizează profituri din activitatea desfășurată, denumite în prezenta lege unități plătitoare de impozit, au obligația de a plati, potrivit legii, la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale, impozit pe profit.

Art. 2 - Impozitul pe profit se calculează cu cote progresive, diferențiate în funcție de mărimea profitului unității plătitoare de impozit.
Cotele de impozit sînt cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege și se aplică asupra profitului impozabil.
Profitul impozabil se determina ca diferența între veniturile încasate și cheltuielile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege.

Art. 3 - Impozitul pe profit se calculează și se regularizează lunar, în funcție de profitul realizat, cumulat de la începutul anului. În acest scop, vărsămintele din impozitul pe profit se efectuează lunar, se recalculează și se regularizează cu bugetul administrației centrale de stat sau cu bugetele locale, după caz, cumulat de la începutul anului, pe baza soldului creditor din contul „profit și pierderi”, pînă la 15 ale lunii următoare pentru perioada expirată în cursul anului și pînă la 25 ianuarie, pe baza bilanțului anual. În cazul în care ziua de plată este nelucrătoare, vărsămîntul se efectuează în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia.
Sumele vărsate în plus la bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale față de cele efectiv datorate se compensează cu sumele datorate pentru perioada următoare sau se restituie unităților plătitoare în termen de 5 zile de la cererea acestora.

Art. 4 - În cazuri bine justificate, Ministerul Finanțelor poate acorda aminari și eșalonări de la plata, precum și stabilirea altor termene de plată a impozitului pe profit în cursul anului.

Art. 5 - Unitățile plătitoare de impozit, înființate începînd cu data aplicării prezentei legi, precum și cele înființate anterior, dar care realizează profit impozabil după data aplicării prezentei legi, sînt scutite de impozitul pe profit, astfel:
a) unitățile din industrie, agricultura și construcții, pentru o perioadă de 5 ani de la data infiintarii;
b) unitățile din domeniul exploatării și explorării resurselor naturale, al comunicațiilor și transporturilor, pentru o perioadă de 3 ani de la data infiintarii;
c) unitățile prestatoare de servicii, pentru o perioadă de un an de la data infiintarii;
d) unitățile cu profil comercial, pentru o perioadă de șase luni de la data infiintarii.
Prevederile de la lit. a), b), c) și d) din prezentul articol nu se aplică regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral de stat.

Art. 6 - Unitățile plătitoare de impozit, cu capital străin, înființate pînă la data aplicării prezentei legi, se impozitează în condițiile legislației în vigoare la 31 decembrie 1990.

Art. 7 - În cazul în care unitățile plătitoare de impozit prevăzute la art. 5 din prezenta lege își încetează activitatea într-un interval de timp mai mic decît cel pentru care sînt scutite de plată impozitului de la data expirării perioadei pentru care se aplică scutirea de impozit, acestea au obligația de a vira la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale, după caz, impozitul pe profit calculat pentru întreaga perioadă de scutire.
Impozitul pe profit aferent perioadei de scutire se calculează și se comunică anual de organele fiscale unității plătitoare de impozit pentru luare la cunoștința.

Art. 8 - Organizațiile de nevăzători și de invalizi, asociațiile persoanelor handicapate și unitățile economice ale acestora, precum și asociațiile de binefacere, se scutesc de plată impozitului pe profit.
Unitățile plătitoare de impozit, altele decît cele menționate la alineatul precedent, care angajează persoane ce potrivit legii sînt considerate handicapate, beneficiază de reducerea impozitului pe profit, proporțional cu ponderea persoanelor respective în totalul salariaților.

Art. 9 - La unitățile plătitoare de impozit, impozitul aferent profitului utilizat pentru lărgirea și modernizarea bazei tehnico-materiale, a tehnologiilor de fabricație sau extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții destinate protejării mediului înconjurător, se reduce cu 50 la suta, urmînd ca sumele echivalente reducerii să fie folosite cu aceeași destinație.
Calculul și regularizarea cu bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale a sumelor aferente reducerii impozitului se fac pînă la data de 25 ianuarie a anului următor și se reflecta în bilanțul anului de baza.

Art. 10 - Profitul cuvenit părții străine din societatea comercială, cu capital parțial sau integral străin, după plata impozitului, se impozitează cu o cota de 10 la suta în cazul în care se transfera în străinătate.

Art. 11 - Sumele plătite ca dividende de societățile comerciale pentru partea de capital reprezentind participarea statului se vărsa integral la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale, după caz, în termen de 10 zile de la data aprobării bilanțului contabil de către adunarea generală, dar nu mai tirziu de 1 martie al anului următor.
Termenele prevăzute la alin. 1 din prezentul articol se aplică și pentru vărsarea profitului net rezultat din activitatea regiilor autonome, stabilit potrivit legii.

Art. 12 - Unitățile plătitoare de impozit au obligația de a depune la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pînă la data de 15 mai a fiecărui an, declarația de impunere pentru anul următor.
Unitățile plătitoare de impozit nou înființate au obligația de a depune declarația de impunere în termen de 30 de zile de la data dobîndirii personalității juridice.

Art. 13 - Obligația calculării și răspunderea pentru efectuarea plății în termen a impozitului pe profit, precum și a sumelor datorate conform art. 10 și 11 din prezenta lege, revin unităților plătitoare.
Neplata sumelor cuvenite bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, la termenele legale, atrage după sine plata unei majorări de 0,05 la suta asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întîrziere.
În cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate aproba reducerea sau scutirea de plată a majorărilor de întîrziere.

Art. 14 - Verificarea modului în care sînt respectate prevederile prezentei legi se face de către organele fiscale.

Art. 15 - Constituie contravenții următoarele fapte, dacă potrivit legii penale nu sînt considerate infracțiuni:
a) refuzul de a pune la dispoziția organelor de control documentele privind calculul și vărsarea la bugetul administrației centrale de stat sau bugetele locale a impozitului pe profit;
b) majorarea unor categorii de cheltuieli sau întocmirea unor evidente eronate, în scopul vadit de a reduce impozitul datorat asupra profitului.
Contravenția de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, iar contravenția de la lit. b) cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.
Sancțiunea se aplică unităților plătitoare de impozit.
Contestarea procesului-verbal de constatare a contravenției se face conform legii.

Art. 16 - În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 15 li se aplică dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25 și 26.

Art. 17 - În situația diminuării impozitului pe profit ca urmare a faptelor prevăzute la art. 15 lit. b), unitățile plătitoare vor vărsa la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale o sumă egala cu valoarea impozitului sustras, care se va plati împreună cu impozitul datorat.

Art. 18 - Constatarea abaterilor și contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor, potrivit art. 13, 15 și 17, se fac de către organele de specialitate din Ministerul Finanțelor și din unitățile sale teritoriale.

Art. 19 - Contestațiile privind stabilirea, încasarea, urmărirea impozitului pe profit, a majorărilor de întîrziere, precum și a altor sume datorate bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prevederilor prezentei legi, se depun în termen de 30 de zile de la data înștiințării unității plătitoare și se rezolva de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrare.
Împotriva deciziei date se poate face contestație la Ministerul Finanțelor, care în cel mult 40 de zile de la înregistrare este obligat sa o soluționeze. Soluția data este definitivă.
Depunerea contestației nu suspenda obligația plătitorului cu privire la virarea la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale a sumelor datorate potrivit prezentei legi.

Art. 20 - Contestațiile cu privire la stabilirea impozitului pe profit, a majorărilor de întîrziere, precum și a altor sume datorate bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prezentei legi, sînt supuse unei taxe de timbru de 2 la suta calculată la suma contestată. Aceasta taxa nu poate fi mai mica de 100 lei.
Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o alta contestație, cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior a fost taxată.
În vederea calculării taxei de timbru, unitățile plătitoare de impozit pe profit sînt obligate sa specifice în scris cuantumul sumei contestate.
În situația admiterii integrale sau parțiale a contestației, taxa de timbru se restituie integral sau proporțional cu reducerea sumei contestate.

Art. 21 - Ministerul Finanțelor va propune anual, în proiectul legii bugetare, în funcție de starea economiei și de execuția bugetară, nivelul maxim al cheltuielilor pentru satisfacerea unor necesitați social-culturale și sportive la regiile autonome și la societățile comerciale cu capital integral de stat.
De asemenea pînă la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Finanțelor va elabora instrucțiuni privind tehnica de calcul al impozitului și formularistica corespunzătoare, care se vor publică în Monitorul Oficial.

Art. 22 - Prevederile prezentei legi se aplică de la 1 ianuarie 1991.
Pe aceeași dată se abroga:
– art. 11 lit. h), 12 lit. e), 16-18 și 22 din Legea nr. 29 din 22 decembrie 1978 privind formarea, planificarea, destinația și vărsarea beneficiilor;
– Decretul nr. 179 din 15 martie 1962 privind impozitul pe veniturile cooperativelor și ale celorlalte organizații cooperatiste, de consum și meșteșugărești, precum și ale întreprinderilor și organizațiilor economice ale organizațiilor obștești, republicat;
– art. 1-10 și 21 din Legea nr. 2 din 30 iunie 1977 privind impozitul agricol;
– Hotărîrea Guvernului nr. 741 din 3 iulie 1990 privind impozitul pe beneficiu la unitățile economice de stat;
– tabelul cotelor de impozit pentru impunerea beneficiilor întreprinderilor mici și a asociațiilor cu scop lucrativ, din anexa nr. 11 la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 3 martie 1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative;
– orice alte prevederi contrare.

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 28 ianuarie 1991.
PREȘEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR
MARȚIAN DAN

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 28 ianuarie 1991.
PREȘEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, promulgăm Legea privind impozitul pe profit și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU

București, 30 ianuarie 1991.
Nr. 12.

ANEXA Nr. 1
COTELE de impozit pe profit
anexa-1-legea-nr-12-1991
ANEXA Nr. 2
CHELTUIELI care se scad din veniturile încasate în vederea determinării profitului impozabil
1. Cheltuielile aferente activității desfășurate, corespunzătoare veniturilor încasate, care potrivit reglementărilor legale se evidențiază în costurile agenților economici.
2. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat.
3. Cheltuielile cu pregătirea profesională și practica în producție.
4. Sumele plătite pentru contractele de cercetare ce au ca obiect programele prioritare de interes național, fundamentarea strategiilor de dezvoltare, creșterea calității produselor și serviciilor și elaborarea de produse noi, competitive, neincluse în costurile de producție sau cheltuielile de circulație, după caz, ale agenților economici.
5. Comisioanele plătite agenților economici cu activitate de comerț exterior.
6. Cheltuielile de protocol, reclama și publicitate, în limitele stabilite de Ministerul Finanțelor.
7. Alocația pentru copii plătită de agenții economici la care aceste sume nu se evidențiază în costuri.
8. Sumele utilizate pentru cumpărarea de acțiuni pentru care se încasează dividende.
9. Prelevarile la fondul de rezerva și la alte fonduri speciale, constituite potrivit reglementărilor legale.
10. Pierderile din anii precedenti, în măsura în care acestea nu au putut fi recuperate pînă la data determinării profitului impozabil.
11. Prelevarile și donațiile făcute în scopuri umanitare, precum și pentru sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive, conform legii bugetare anuale.
12. Alte cheltuieli prevăzute de normele legale în vigoare.