Legea nr. 194/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice

Legea nr. 194/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 486 din 31 mai 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64 din 28 iunie 2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, cu următoarele modificări:

1. Articolul 9 se abrogă.

2. Alineatul (2) al articolului 11 va avea următorul cuprins:
„(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va propune Guvernului măsurile necesare pentru reorganizarea Regiei Autonome lt; lt;Administraţia Naţională a Drumurilor din România gt; gt;, în vederea delimitării şi întăririi componentei de construcţie de autostrăzi.”

3. Articolul 12 se abrogă.

4. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
„Art. 14. – (1) Se înfiinţează Ministerul Sănătăţii prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care îşi încetează activitatea.
(2) Ministerul Sănătăţii preia centrele de medicină preventivă din subordinea fostului Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, până la data de 31 martie 2004, când vor trece, reorganizate, la Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care se înfiinţează ca instituţie publică, în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat.
(3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat, bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi în anexele la acestea pe anul 2004, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire.
(4) Fondurile alocate de la bugetul de stat Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România se asigură prin bugetul Ministerului Sănătăţii.”

5. Alineatul (4) al articolului 15 va avea următorul cuprins:
„(4) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei preia activitatea de atribuire electronică a autorizaţiilor de transport internaţional de marfă şi activitatea de atribuire în sistem electronic a traseelor naţionale din programele de transport prin serviciile regulate judeţene, interjudeţene limitrofe şi interjudeţene de la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., instituţie publică ce funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.”


6. Alineatele (3) şi (4) ale articolului 16 se abrogă.

7. Literele a), m) şi n) ale articolului 21 se abrogă.

8. Punctul 3 al articolului 23 se abrogă.

Art. II - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 16/2004 privind modificarea alin. (2) al art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2004.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 17 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI
GHEORGHE BUZATU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
CONSTANTIN NIŢĂ

Bucureşti, 25 mai 2004.
Nr. 194.