Legea nr. 198/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 764 din 13 noiembrie 2012

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113 din 21 decembrie 2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 23 decembrie 2011, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 6 alineatul (1), litera v) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„v) realizează selecţia, stabileşte planul de formare profesională continuă a personalului propriu, inclusiv în domeniul inspecţiei sociale, şi este responsabilă de punerea lui în aplicare.”

2. La articolul 6 alineatul (2), litera c) se abrogă.

3. La articolul 6 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„c) propune instituţiilor controlate luarea măsurilor legale pentru remedierea deficienţelor constatate în urma activităţii de inspecţie, stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate şi sesizează organele de urmărire penală competente, după caz. Sesizarea organelor de urmărire penală se face de către directorul executiv al agenţiilor teritoriale, la propunerea inspectorului social, în urma efectuării controalelor, în cazul în care există suspiciuni de fraudă şi corupţie;”.

4. La articolul 6 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
„c^1) dispune autorităţilor administraţiei publice care au stabilit drepturile sociale la reevaluarea anchetei sociale reanalizarea dosarelor beneficiarilor de beneficii de asistenţă socială şi de servicii sociale, în cazul în care există suspiciuni de eroare, fraudă şi corupţie, şi sesizează organele de urmărire penală competente;”.

5. La articolul 6 alineatul (3), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:
„e^1) efectuează activităţi de investigare cu privire la acordarea serviciilor sociale şi beneficiilor de asistenţă socială, pentru a identifica situaţiile de eroare, fraudă şi corupţie, şi transmite organelor competente probele şi informaţiile rezultate în urma controalelor efectuate, în scopul declanşării anchetei penale;”.

6. La articolul 6 alineatul (3), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
„k) sesizează instituţiile abilitate în situaţia constatării cazurilor de coluziune.”

7. La articolul 16 alineatul (2), litera c) se abrogă.

8. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 17. – (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele fizice sau juridice, publice ori private, inspectate au obligaţia de a pune la dispoziţia inspectorilor sociali orice document sau informaţie necesară şi relevantă activităţii de inspecţie, în termenul precizat de aceştia.
(2) Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) se poate penaliza cu 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere.”

Art. II - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, atribuţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c) şi la art. 16 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aşa cum au fost prevăzute înainte de modificările aduse prin prezenta lege, se preiau de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi structurile sale teritoriale.
(2) În termenul prevăzut la alin. (1), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială teritoriale predau pe bază de protocol de predare-primire documentele şi înregistrările privind ucenicia la locul de muncă.

Art. III - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale supune spre aprobare Guvernului hotărârea privind statutul propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Art. IV - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 23 decembrie 2011, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Bucureşti, 1 noiembrie 2012.
Nr. 198.