Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi
EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 301 din 8 mai 2002

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 - Dispoziţii generale

Art. 1 - (1) Prezenta lege reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării discriminarii directe şi indirecte după criteriul de sex, în toate sferele vieţii publice din România.
(2) În sensul prezentei legi, prin egalitate de sanse între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.

Art. 2 - Măsurile pentru promovarea egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea discriminarii directe şi indirecte după criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, participării la decizie, precum şi în alte domenii, reglementate prin legi specifice.

Art. 3 - Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate în cadrul cultelor religioase şi nu aduc atingere vieţii private a cetăţenilor.

Art. 4 - Termenii şi expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarele definiţii:
a) prin discriminare directa se înţelege diferenţa de tratament a unei persoane în defavoarea acesteia, datorită apartenentei sale la un anumit sex sau datorită graviditatii, naşterii, maternitatii ori acordării concediului paternal;
b) prin discriminare indirecta se înţelege aplicarea de prevederi, criterii sau practici, în aparenta neutre, care, prin efectele pe care le generează, afectează persoanele de un anumit sex, exceptând situaţia în care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici poate fi justificată prin factori obiectivi, fără legătură cu sexul;
c) prin hartuire sexuală se înţelege orice formă de comportament în legătură cu sexul, despre care cel care se face vinovat ştie ca afectează demnitatea persoanelor, dacă acest comportament este refuzat şi reprezintă motivatia pentru o decizie care afectează acele persoane;
d) prin măsuri stimulative sau de discriminare pozitiva se înţelege acele măsuri speciale care sunt adoptate temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi şi care nu sunt considerate acţiuni de discriminare;
e) prin munca de valoare egala se înţelege activitatea remunerată care, în urma comparării, pe baza aceloraşi indicatori şi a aceloraşi unităţi de măsura, cu o alta activitate, reflecta folosirea unor cunoştinţe şi deprinderi profesionale similare sau egale şi depunerea unei cantităţi egale ori similare de efort intelectual şi/sau fizic.

Art. 5 - (1) Este interzisă discriminarea directa sau indirecta după criteriul de sex.
(2) Nu sunt considerate discriminări:
a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecţia maternitatii, naşterii şi alaptarii;
b) măsurile stimulative, temporare, pentru protecţia anumitor categorii de femei sau bărbaţi;
c) cerinţele de calificare pentru activităţi în care particularităţile de sex constituie un factor determinant datorită specificului condiţiilor şi modului de desfăşurare a activităţilor respective.

Capitolul 2 - Egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii

Art. 6 - (1) Prin egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activităţi;
b) angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
c) venituri egale pentru munca de valoare egala;
d) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
e) promovare la orice nivel ierarhic şi profesional;
f) condiţii de muncă ce respecta normele de sănătate şi securitate în munca, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
g) beneficii, altele decât cele de natura salariala şi măsuri de protecţie şi asigurări sociale.
(2) În conformitate cu alin. (1), de egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă beneficiază toţi lucrătorii, inclusiv cei care exercită o activitate independenta, precum şi lucrătorii din agricultura.

Art. 7 - (1) Angajatorii sunt obligaţi să asigure egalitatea de sanse şi tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminarilor în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în cele de ordine interioară ale unităţilor.
(2) Angajatorii sunt obligaţi sa îi informeze sistematic pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.

Art. 8 - (1) Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la:
a) anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
d) stabilirea remuneraţiei;
e) beneficii, altele decât cele de natura salariala şi măsuri de protecţie şi asigurări sociale;
f) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
g) evaluarea performantelor profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;
k) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) locurile de muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor particulare de prestare a muncii, prevăzute de lege, particularităţile de sex sunt determinante.

Art. 9 - (1) Maternitatea nu constituie un motiv de discriminare pentru selecţia candidatelor la angajare.
(2) Este interzis sa i se solicite unei candidate, în vederea angajării, să prezinte un test de graviditate.
(3) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) acele locuri de muncă interzise femeilor gravide şi/sau care alapteaza, datorită naturii ori condiţiilor particulare de prestare a muncii.

Art. 10 - (1) Este considerată discriminare după criteriul de sex şi hartuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
(2) Constituie discriminare după criteriul de sex orice comportament definit drept hartuire sexuală, având ca scop:
a) de a crea la locul de muncă o atmosfera de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată;
b) de a influenţa negativ situaţia persoanei angajate în ceea ce priveşte promovarea profesională, remuneraţia sau veniturile de orice natura ori accesul la formarea şi perfecţionarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce tine de viaţa sexuală.

Art. 11 - Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept hartuire sexuală la art. 4 lit. c) şi la art. 10, angajatorul are următoarele obligaţii:
a) sa prevadă în regulamentele de ordine interioară ale unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi, comitand acţiuni de discriminare definite la art. 4 lit. a)-c) şi la art. 10;
b) să asigure informarea tuturor angajaţilor cu privire la interzicerea hartuirii sexuale la locul de muncă, inclusiv prin afişarea în locuri vizibile a prevederilor regulamentare de ordine interioară pentru prevenirea oricărui act de hartuire sexuală;
c) să aplice imediat după sesizare sancţiunile disciplinare împotriva oricărei manifestări de hartuire sexuală la locul de muncă, stabilite conform lit. a).

Art. 12 - Constituie discriminare şi este interzisă modificarea unilaterala de către angajator a relaţiilor sau a condiţiilor de muncă, inclusiv concedierea persoanei angajate care a înaintat o sesizare ori o reclamaţie la nivelul unităţii sau care a depus o plângere, în condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (2), la instanţele judecătoreşti competente, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi şi după ce sentinta judecătorească a rămas definitivă, cu excepţia unor motive întemeiate şi fără legătură cu cauza.

Art. 13 - Pentru prevenirea acţiunilor de discriminare după criteriul de sex în domeniul muncii, atât la negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, cat şi la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi, părţile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare şi, respectiv, clauze privind modul de soluţionare a sesizarilor/reclamatiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

Capitolul 3 - Egalitatea de sanse şi tratament în ceea ce priveşte accesul la educaţie, la sănătate, la cultura şi la informare

Art. 14 - (1) Este interzisă orice formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveşte accesul femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile de instruire şi de formare profesională, la perfecţionare şi, în general, la educaţia continua.
(2) Instituţiile de învăţământ de stat şi particulare, factorii sociali care se implica în procese instructiv-educative, precum şi toţi ceilalţi furnizori de servicii de formare şi de perfecţionare, autorizaţi conform legii, vor include în planurile de învăţământ, în programele analitice şi în alte instrumente curriculare măsuri de respectare a principiului egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi.
(3) Instituţiile menţionate la alin. (2) vor aplica măsuri de promovare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în activitatea lor curenta.

Art. 15 - (1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigura, prin mijloace specifice, instruirea şi educarea în spiritul egalităţii de sanse între sexe.
(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării va promova acele manuale şcolare, cursuri universitare, ghiduri pentru aplicarea programelor analitice care să nu cuprindă aspectele de discriminare între sexe, precum şi modelele şi stereotipurile comportamentale negative în ceea ce priveşte rolul femeilor şi al bărbaţilor în viaţa publică şi familială.

Art. 16 - Este interzisă orice formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveşte accesul femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile de asistenţa medicală şi la programele de prevenire a imbolnavirilor şi de promovare a sănătăţii.

Art. 17 - Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti creează condiţii pentru aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sănătăţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi calitatea acestora, precum şi sănătatea la locul de muncă.

Art. 18 - (1) Instituţiile publice de cultura, precum şi orice alte structuri şi formaţiuni care promovează actul cultural sub orice formă au obligaţia sa creeze condiţii pentru accesul tuturor persoanelor, fără discriminare după criteriul de sex, la productiile culturale.
(2) Sursele de cultura menţionate la alin. (1) asigura nediscriminatoriu condiţiile necesare de manifestare şi de valorificare a aptitudinilor persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora în domeniul creatiei culturale.

Art. 19 - Publicitatea care prejudiciază, după criteriul de sex, respectul pentru demnitatea umană, aducând atingere imaginii şi onoarei unei persoane în viaţa publică şi/sau particulară, este interzisă.

Art. 20 - (1) Instituţiile publice, precum şi organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale permit accesul la informaţiile din sferele lor de activitate, în limitele legii, solicitanţilor, femei sau bărbaţi, fără discriminare.
(2) Informaţiile distribuite prin mass-media vor respecta egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi nu vor conţine, promova sau provoca nici o formă de discriminare bazată pe criteriul de sex.

Capitolul 4 - Egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei

Art. 21 - (1) Autorităţile publice, centrale şi locale, unităţile economice şi sociale, precum şi partidele politice şi alte entităţi nonprofit, care îşi desfăşoară activitatea în baza unor statute proprii, promovează şi susţin participarea echilibrata a femeilor şi bărbaţilor la conducere şi la decizie.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi la nominalizarea membrilor şi/sau participanţilor în orice consiliu, grup de experţi şi alte structuri lucrative manageriale şi/sau de consultanţa.

Art. 22 - Pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de sanse între femei şi bărbaţi autorităţile publice centrale şi locale vor adopta măsuri stimulative de reprezentare echitabila şi echilibrata a femeilor şi bărbaţilor în cadrul autorităţilor decizionale ale partenerilor sociali, cu respectarea criteriilor de competenţa.

Capitolul 5 - Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi

Art. 23 - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul respectării reglementărilor prezentei legi în domeniul sau de activitate, precum şi în ceea ce priveşte:
a) eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi;
b) amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă, din contractele individuale de muncă, din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor, precum şi din statutele profesiunilor independente.

Art. 24 - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale asigura respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi în domeniul sau de activitate, prin instituţiile coordonate sau subordonate care au în responsabilitate aplicarea de măsuri de promovare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi de eliminare a discriminarii directe şi indirecte după criteriul de sex, după cum urmează:
a) Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigura aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul furnizarii de servicii pentru ocuparea şi formarea profesională de muncă, precum şi în domeniul protecţiei sociale a persoanelor neincadrate în munca;
b) Casa Naţionala de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale asigura aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul administrării şi gestionării sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
c) Inspecţia Muncii asigura controlul aplicării măsurilor de respectare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în munca;
d) Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, autoritate administrativă autonomă cu rol consultativ, asigura aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în elaborarea politicilor şi strategiilor privind formarea profesională a adulţilor.

Art. 25 - Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, aflate în coordonarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, sunt responsabile cu promovarea şi asigurarea egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniile lor specifice de activitate şi pun la dispoziţie datele şi informaţiile pe care le deţin, necesare elaborării strategiilor şi politicilor în domeniu.

Art. 26 - Inspecţia Muncii efectuează controlul aplicării prevederilor prezentei legi, conform art. 24 lit. c), atât în sectorul public, cat şi în cel privat, prin inspectoratele teritoriale de muncă.

Art. 27 - Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare teritoriale, efectuează controlul privind includerea în planurile de învăţământ şi în alte instrumente curriculare, precum şi în activitatea curenta a unităţilor de învăţământ a măsurilor de respectare a principiului egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi.

Art. 28 - Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, exercita controlul aplicării măsurilor de respectare a egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sănătăţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi calitatea acestora, precum şi sănătatea la locul de muncă.

Art. 29 - Avocatul Poporului colaborează cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru soluţionarea plangerilor privind egalitatea de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi, pentru combaterea discriminarii pe bază de sex în domeniile reglementate prin prezenta lege.

Art. 30 - Institutul Naţional de Statistica va dezvolta statistica de gen, în cadrul activităţii sale curente, pentru sprijinirea promovării egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi.

Art. 31 - Consiliul Economic şi Social, prin Comisia pentru egalitatea de sanse şi tratament, sprijină, în conformitate cu atribuţiile sale, integrarea principiului egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi în actele normative cu implicaţii asupra vieţii economico-sociale.

Art. 32 - (1) Confederatiile sindicale desemnează, în cadrul organizaţiilor sindicale din unităţi, reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă.
(2) Reprezentanţii sindicali desemnaţi primesc de la persoanele care se considera discriminate după criteriul de sex sesizări/reclamaţii, aplica procedurile de soluţionare a acestora şi solicita angajatorului rezolvarea cererilor angajaţilor, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1).
(3) În unităţile în care nu exista organizaţie sindicala unul dintre reprezentanţii aleşi ai salariaţilor are atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de sanse şi tratament între femei şi bărbaţi la locul de muncă.

Capitolul 6 - Soluţionarea sesizarilor, reclamatiilor şi plangerilor privind discriminarea după criteriul de sex

Art. 33 - (1) Angajaţii au dreptul ca în cazul în care se considera discriminati după criteriul de sex sa formuleze sesizări, reclamaţii ori plângeri către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, şi să solicite sprijinul organizaţiei sindicale sau al reprezentanţilor salariaţilor din unitate pentru rezolvarea situaţiei la locul de muncă.
(2) În cazul în care aceasta sesizare/reclamaţie nu a fost rezolvată la nivelul unităţii prin mediere, persoana angajata care justifica o lezare a drepturilor sale în domeniul muncii, în baza prevederilor prezentei legi, are dreptul sa introducă plângere către instanţa judecătorească competenţa, la secţiile sau completele specializate pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă ori de asigurări sociale în a căror rază teritorială de competenţa îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau făptuitorul ori, după caz, la instanţa de contencios administrativ, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei.
(3) Prin plângerea introdusă în condiţiile prevăzute la alin. (2) persoana angajata care se considera discriminata după criteriul de sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi/sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit.

Art. 34 - (1) Persoana care justifica o lezare a drepturilor sale în baza prevederilor prezentei legi, în alte domenii decât cel al muncii, are dreptul sa introducă plângere către instanţa judecătorească competenţa, potrivit dreptului comun.
(2) Prin plângerea introdusă în condiţiile prevăzute la alin. (1) persoana care se considera discriminata după criteriul de sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi/sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit.

Art. 35 - Instanţa judecătorească competenţa sesizată cu un litigiu, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi, poate, din oficiu, sa dispună ca persoanele responsabile sa pună capăt situaţiei discriminatorii într-un termen pe care îl stabileşte.

Art. 36 - (1) Instanţa de judecată poate dispune ca persoana vinovata sa plătească despăgubiri persoanei care se considera discriminata după criteriul de sex şi îşi emite pretenţiile în faţa instanţei judecătoreşti, într-un cuantum ce reflecta în mod corespunzător prejudiciul suferit.
(2) Valoarea prejudiciului va fi stabilită de către instanţa potrivit dreptului comun.

Art. 37 - (1) Angajatorul care reintegrează în unitate sau la locul de muncă o persoană, pe baza unei sentinţe judecătoreşti rămase definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat sa plătească remuneraţia pierdută datorită modificării unilaterale a relaţiilor sau a condiţiilor de muncă, precum şi toate sarcinile de plată către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cat şi angajatului.
(2) Dacă nu este posibila reintegrarea în unitate sau la locul de muncă a persoanei pentru care instanţa judecătorească a decis ca i s-au modificat unilateral şi nejustificat, de către angajator, relaţiile sau condiţiile de muncă, angajatorul va plati angajatului o despăgubire egala cu prejudiciul real suferit de angajat.
(3) Valoarea prejudiciului va fi stabilită potrivit legii.

Art. 38 - (1) Plângerile persoanelor care se considera discriminate după criteriul de sex, adresate instanţelor judecătoreşti competente, sunt scutite de taxa de timbru.
(2) Sindicatele şi organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului au calitatea sa reprezinte în justiţie persoanele discriminate, la cererea acestora.
(3) Sindicatele şi organizaţiile neguvernamentale care au calitatea sa reprezinte în justiţie persoanele discriminate întreprind acţiunea în mod gratuit atunci când persoana discriminata nu dispune de mijloacele materiale necesare.

Capitolul 7 - Sancţiuni

Art. 39 - Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Art. 40 - (1) Constituie contravenţii, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.500.000 lei la 15.000.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10, art. 12 şi ale art. 14-20.
(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către:
a) inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în a căror rază teritorială se afla sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului şi, respectiv, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10 şi ale art. 12;
b) inspectorii din inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 15;
c) inspectorii din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei sanitare în vigoare, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi 17;
d) personalul împuternicit din cadrul inspectoratelor teritoriale pentru cultura şi culte, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau/şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 18-20.

Capitolul 8 - Dispoziţii finale

Art. 41 - Dispoziţiile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Art. 42 - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
PAUL PACURARU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN NICULESCU-DUVAZ

Bucureşti, 19 aprilie 2002.
Nr. 202.