Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 568 din 1 iulie 2005

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1 - În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2005, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2005, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I. Reglementări necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană

II. Economie, buget, finanţe:
1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2005;
2. rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005;
3. reglementarea unor măsuri financiare;
4. instituirea în cadrul sistemului financiar românesc a Fondului pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectare;
5. reglementări privind rambursarea ratelor de capital pentru cota parte din creditul acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii în baza Legii publice nr. 480/1992 pentru achiziţionarea de bumbac fibră din S.U.A.;
6. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agenţiilor de credit în vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 376/2002, cu modificările ulterioare;
7. măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale.

III. Transporturi, construcţii şi turism:
1. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor uzate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2003, cu modificările ulterioare;
2. perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul transporturilor în vederea alinierii la legislaţia comunitară, inclusiv organizarea timpului de muncă al personalului care desfăşoară activităţi mobile de transport rutier;
3. amenajarea, conservarea şi dezvoltarea teritorială durabilă, relansarea activităţii în domeniul construcţiilor;
4. dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional;
5. dezvoltarea activităţii în domeniul turismului la nivel naţional;
6. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
7. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 167/2003;
8. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 230/2003;
9. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002;
10. modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, aprobată prin Legea nr. 130/2000, republicată.

IV. Agricultură:
1. organizarea pieţei laptelui;
2. reglementări pentru realizarea parteneriatului public-privat pentru cercetarea ştiinţifică din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare;
3. reglementări privind creditul pentru investiţii în agricultură;
4. măsuri privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD;
5. reglementări privind renta viageră şi pensionarea timpurie;
6. înfiinţarea şi consolidarea exploataţiilor agricole (programul „Fermierul”);
7. reglementări privind Casa Creditului Rural;
8. reglementări privind acordarea de facilităţi producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale în perioada de preaderare la Uniunea Europeană;
9. modificarea şi completarea Legii nr. 277/2004 privind constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole, silvice şi piscicole;
10. acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale;
11. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii şi produselor provenind din ţările terţe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 524/2003, cu modificările ulterioare;
12. reglementarea pieţei agricole în România;
13. organizarea activităţilor de ameliorare şi reproducţie în zootehnie;
14. modificarea şi completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală, cu modificările şi completările ulterioare;
15. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 309/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
16. reglementări privind neutralizarea deşeurilor de origine animală.

V. Sănătate:
1. modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
2. modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă;
3. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/1998 privind organizarea activităţii de asistenţă medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei şi înfiinţarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 773/2001.

VI. Muncă şi solidaritate socială:
1. modificarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă, republicată, cu modificările ulterioare;
2. modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
3. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

VII. Educaţie şi cultură:
1. modificarea şi completarea Legii nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale „Guvernul României” pentru formarea managerilor din sectorul public;
2. reglementări privind managementul instituţiilor publice de cultură;
3. reglementări privind cinematografia;
4. modificarea alin. (2) al art. 86 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

VIII. Apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională:
1. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor tarife pentru serviciile prestate în regim de urgenţă pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul de Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 570/2002;
2. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 177/2002, cu completările ulterioare;
3. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
4. modificarea unor acte normative referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
5. organizarea şi desfăşurarea activităţii de curierat pentru materialele NATO clasificate;
6. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările ulterioare;
7. reglementări privind drepturile de hrană, echipare şi înzestrare cu medicamente şi materiale sanitare ale personalului din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională pe timpul mobilizării, stării de asediu, stării de urgenţă şi la război;
8. modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare.

IX. Administraţie publică:
1. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
2. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare;
3. prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege;
4. modificarea şi completarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare;
5. măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

X. Justiţie, transparenţă, drepturile omului:
1. modificarea unor prevederi ale Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică;
2. modificarea unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, precum şi uniformizarea reglementărilor referitoare la acordarea unor sporuri salariale stabilite prin Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare.

Art. 2 - În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2005. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 30 iunie 2005.
Nr. 209.