Legea nr. 228/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 493 din 1 iunie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, cu următoarele modificări şi completări:
1. Litera a) a alineatului (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
„a) patrimoniul şi personalul aferente Corpului de Control al Guvernului, care se desfiinţează;”
2. La alineatul (2) al articolului 3, după litera m) se introduce o literă nouă, litera n), cu următorul cuprins:
„n) Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, care trece din subordinea Autorităţii Naţionale de Control în subordinea Guvernului.”
3. La articolul 15 se introduce un alineat nou, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) În cuprinsul art. 3, art. 5 alin. (3) şi (4) şi al art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, sintagma prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei se înlocuieşte cu sintagma prin decizie a primului-ministru.”
4. La articolul 23, după litera c) se introduce o literă nouă, litera d), cu următorul cuprins:
„d) litera b) a alineatului (5) al articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, cu modificările ulterioare.”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 1 iunie 2004.
Nr. 228.