Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului

Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului
EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 440 din 24 iunie 2002

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 - Dispoziții generale

Art. 1 - (1) Politistul este funcționar public civil, cu statut special, inarmat, ce poarta, de regula, uniforma și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.
(2) Exercitarea profesiei de polițist implica, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite.
(3) Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de arma și de celelalte diferentieri prevăzute în prezentul statut.

Art. 2 - (1) Politistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competentelor stabilite prin lege.
(2) Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.

Art. 3 - Politistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminarii, proportionalitatii și gradualitatii.

Art. 4 - (1) Politistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile tarii, jurământul de credința față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și sa îndeplinească dispozițiile legale ale sefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
(2) Politistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își executa atribuțiile de serviciu.

Art. 5 - Șefii ierarhici din cadrul Poliției Române răspund pentru legalitatea dispozițiilor date subordonaților. Ei sunt obligați sa verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și sa controleze modul de îndeplinire a lor.

Art. 6 - Politistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit prezentei legi pentru condițiile speciale și riscurile pe care le implica exercitarea profesiei.

Art. 7 - Calitatea de polițist se dobândește și se pierde în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Capitolul 2 - Selecționarea, pregătirea, acordarea gradelor profesionale și încadrarea politistilor în categorii și grade profesionale
Secţiunea 1 - Selecționarea și pregătirea politistilor

Art. 8 - Profesia de polițist poate fi exercitată numai de către persoana care a dobândit aceasta calitate, în condițiile legii.

Art. 9 - (1) Polițiștii provin, de regula, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului de Interne.
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diploma sau licenta, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurta durata ale Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialitatilor necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(3) Pentru unele funcții pot fi încadrați specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.
(4) Admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne ori încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin concurs.

Art. 10 - (1) La concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne și la încadrarea directa a unor specialiști are acces orice persoană, indiferent de rasa, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale:
a) să fie apta din punct de vedere fizic și psihic;
b) sa nu aibă antecedente penale sau sa nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
c) să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduita admise și practicate în societate.
(2) Înaintea începerii activității polițiștii încadrați direct trebuie să urmeze un curs de formare în instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne, iar bărbații trebuie să aibă îndeplinit, de regula, serviciul militar.
(3) Candidații care au promovat concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne, precum și persoanele care urmează să fie încadrate direct în poliție nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic.
(4) Dacă în perioada desfășurării activității de polițist sau a studiilor în instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne intervine vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 45 alin. (1), se ia măsura destituirii celui în cauza sau a exmatricularii, după caz. În situațiile în care elevul, studentul sau politistul se afla în curs de cercetare penală ori de judecată, măsura exmatricularii, respectiv cea a destituirii, se ia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a instanței de judecată.
(5) Criteriile privind selecționarea politistilor candidați pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ proprii, precum și selecționarea specialiștilor se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

Art. 11 - (1) Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General al Poliției, asigura pregătirea continua a politistilor pentru ridicarea nivelului profesional.
(2) Politistul poate fi trimis la studii în străinătate, prin concurs, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(3) Categoriile, formele de pregătire și modul de desfășurare, precum și durata de perfecționare a pregătirii politistului sunt stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Art. 12 - În programele de pregătire a viitorilor politisti, elevi sau studenți din instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne se prevăd activități specifice pregătirii militare, pentru primul an de studii, fapt ce le asigura, după promovarea acestui an, echivalarea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu.

Secţiunea a 2-a - Obținerea gradelor profesionale și încadrarea politistilor în categorii și grade profesionale

Art. 13 - (1) Polițiștii pot fi debutanti sau definitivi.
(2) Polițiștii debutanti sunt persoanele care ocupa, pe durata perioadei de stagiu, un post în cadrul Poliției Române.

Art. 14 - (1) Polițiștii se încadrează în două categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează:
a) categoria A – Corpul ofițerilor de poliție – cuprinde ofițeri de poliție cu studii superioare;
b) categoria B – Corpul agenților de poliție – cuprinde agenți de poliție cu studii liceale sau postliceale cu diploma.
(2) Categoriile de politisti se împart pe corpuri și grade profesionale, după cum urmează:
I. Corpul ofițerilor de poliție:
a) chestor-șef de poliție;
b) chestor-șef adjunct de poliție;
c) chestor principal de poliție;
d) chestor de poliție;
e) comisar-șef de poliție;
f) comisar de poliție;
g) subcomisar de poliție;
h) inspector principal de poliție;
i) inspector de poliție;
j) subinspector de poliție.
II. Corpul agenților de poliție:
a) agent-șef principal de poliție;
b) agent-șef de poliție;
c) agent-șef adjunct de poliție;
d) agent principal de poliție;
e) agent de poliție.
(3) Gradele profesionale de chestor, comisar-șef și comisar pot fi obținute numai de către ofițeri cu studii superioare de lungă durata, absolvite cu diploma de licență sau echivalenta.

Art. 15 - (1) Obținerea gradelor profesionale se face prin avansare de către:
a) Președintele României, pentru chestori, la propunerea ministrului de interne;
b) ministrul de interne, pentru ceilalți ofițeri de poliție, la propunerea inspectorului general al poliției;
c) inspectorul general al poliției, pentru agenți de poliție, la propunerea sefilor unităților de poliție.
(2) Acordarea gradelor profesionale se face cu avizul consultativ al Corpului Național al Politistilor.

Art. 16 - (1) Pentru obținerea gradului profesional următor politistul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut sau sa îl implineasca în cursul anului calendaristic respectiv;
b) sa fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu calificativul „excepțional” sau „foarte bun”, iar în ceilalți ani ai stagiului, cel puțin cu calificativul „bun”. Anii în care politistului i s-au acordat calificative inferioare acestora nu intră în calculul stagiului minim în grad.
(2) Pentru obținerea gradelor profesionale de comisarsef, subcomisar și agent-șef, politistul este obligat sa absolveasca un curs de capacitate ale cărui durata și tematica vor fi stabilite prin ordin al ministrului de interne, iar pentru obținerea gradului profesional de chestor este necesară promovarea examenului organizat în acest scop.

Art. 17 - Stagiul minim în gradele profesionale este:
I. Corpul ofițerilor de poliție:
a) chestor-șef adjunct de poliție – 2 ani;
b) chestor principal de poliție – 2 ani;
c) chestor de poliție – 2 ani;
d) comisar-șef de poliție – 3 ani;
e) comisar de poliție – 3 ani;
f) subcomisar de poliție – 4 ani;
g) inspector principal de poliție – 3 ani;
h) inspector de poliție – 3 ani;
i) subinspector de poliție – 4 ani.
II. Corpul agenților de poliție:
a) agent-șef de poliție – 5 ani;
b) agent-șef adjunct de poliție – 5 ani;
c) agent principal de poliție – 5 ani;
d) agent de poliție – 5 ani.

Art. 18 - În situațiile și în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne posturile de conducere se ocupa prin examen sau concurs, după caz.

Art. 19 - (1) Acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face în ordinea ierarhica a gradelor, în raport cu nevoile și posibilitățile existente, în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul de interne.
(2) Politistul care a dobândit titlul științific de doctor este exceptat de la condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(3) Politistul care a absolvit cursuri postuniversitare este exceptat de la condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2), mai puțin de la cea referitoare la acordarea gradului profesional de chestor.
(4) Specialitatile studiilor superioare, ale cursurilor postuniversitare și titlurile științifice prevăzute la alin. (2)-(4) se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

Art. 20 - Politistului care și-a sacrificat viața în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu i se acordă post-mortem gradul de subinspector de poliție, pentru agenții de poliție, și gradul următor, pentru ofițerii de poliție.

Art. 21 - (1) Absolvenților instituțiilor de învățământ de profil ale Ministerului de Interne li se acordă grade profesionale și sunt încadrați în structurile de poliție cu perioade de stagiu.
(2) La absolvirea școlii de formare a agenților de poliție, politistului i se acordă gradul profesional de agent de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 6 luni.
(3) La absolvirea colegiului de poliție sau a facultății de drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a Ministerului de Interne, politistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de un an.
(4) Politistilor prevăzuți la art. 9 alin. (2) și (3) li se acordă gradele profesionale în funcție de pregătirea lor și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului. Încadrarea acestora se face pe o perioadă de proba de 6 luni sau un an, în raport cu categoria din care fac parte și cu gradul profesional acordat.
(5) La expirarea perioadei de stagiu sau de proba politistul susține examenul de definitivare în profesie. În caz de nepromovare a examenului, acesta poate fi repetat o singură dată. Politistul declarat nepromovat este destituit din poliție.
(6) Politistul care a promovat examenul de definitivat este încadrat în gradul profesional obținut.
(7) Perioada de stagiu și cea de proba constituie vechime în poliție.
(8) Condițiile pentru îndeplinirea perioadei de stagiu și a celei de proba, precum și metodologia organizării și desfășurării examenului de definitivare în profesie se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

Art. 22 - (1) Funcțiile politistilor se diferentiaza prin categorie, grad profesional și coeficient de ierarhizare.
(2) Funcțiile politistilor, după natura lor, sunt de execuție și de conducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcții din categoria A și funcții din categoria B.
(3) Fiecare dintre cele două categorii de funcții se împarte în grade profesionale, conform structurii ierarhice prevăzute la art. 14.
(4) Polițiștii se încadrează în funcții corespunzătoare gradelor profesionale pe care le au, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 18.
(5) Funcțiile și modul de salarizare ale politistilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 23 - (1) La acordarea primului grad profesional absolventul sau politistul încadrat direct depune jurământul de credința în fața șefului instituției de învățământ sau a șefului unității de poliție și în prezenta a doi politisti.
(2) Jurământul de credința are următorul conținut: „Jur sa respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, sa aplic în mod corect și fără partinire legile tarii, să-mi îndeplinesc cu răspundere și buna credința îndatoririle ce-mi revin potrivit funcției și sa păstrez secretul profesional. Asa să-mi ajute Dumnezeu!”
(3) Jurământul de credința se poate depune și fără formula religioasă de încheiere.
(4) Jurământul de credința este semnat de către absolventul sau politistul încadrat direct și, după caz, de către șeful instituției de învățământ sau de șeful unității de poliție, precum și de către polițiștii asistenți.
(5) Jurământul de credința este contrasemnat de ministrul de interne, se păstrează la dosarul personal al politistului, iar o copie de pe înscris se înmânează acestuia.
(6) Semnarea jurământului de credința presupune și acordul implicit al politistului pentru testarea fidelitatii și integrității sale profesionale prin efectuarea unor verificări de specialitate, în condițiile legii.

Art. 24 - La acordarea primului grad profesional, la numirea și eliberarea dintr-o funcție de conducere, precum și la încetarea raporturilor de serviciu, politistul este obligat să își declare averea, conform legii.

Art. 25 - (1) Fiecare polițist are un dosar personal care cuprinde:
a) documentul de numire în funcție, documentul de atestare a studiilor și cel privind depunerea jurământului;
b) documentele privind evaluarea anuală a activității acestuia, avansarile în funcții, clase, grade sau categorii, recompensele acordate, precum și sancțiunile ce i-au fost aplicate, ordonate cronologic și fără discontinuitati;
c) declarația de avere și alte documente, stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(2) Se interzice introducerea în dosarul personal al politistului a oricăror documente referitoare la opiniile sale politice, sindicale, religioase sau de orice alta natură.
(3) Politistul are acces la dosarul personal, iar, la cerere, i se vor elibera copii de pe actele existente în dosarul sau.

Art. 26 - Activitatea și conduita politistului sunt evaluate o dată pe an, iar concluziile se consemnează în aprecierea de serviciu cu acordarea unuia dintre următoarele calificative: „excepțional”, „foarte bun”, „bun”, „corespunzător”, „necorespunzător”.

Art. 27 - Selecționarea, pregătirea, obținerea gradelor profesionale și evoluția profesională a politistilor se stabilesc, în condițiile prezentei legi, prin Ghidul carierei politistului, aprobat prin ordin al ministrului de interne.

Capitolul 3 - Drepturile, îndatoririle și restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți ale politistului
Secţiunea 1 - Drepturile politistului

Art. 28 - (1) Politistul are dreptul la:
a) salariu lunar, compus din salariul de baza, indemnizații, sporuri, premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de baza cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradatiile, sporurile pentru misiune permanenta și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit;
b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
c) uniforma, echipament specific, alocații pentru hrana, asistența medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
d) locuinta de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în condițiile legii;
e) concedii de odihnă, concedii de studii și învoiri plătite, concediu fără plata, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
f) concedii medicale pentru: caz de boala, prevenirea imbolnavirilor, refacerea și întărirea sănătății, accidente produse în timpul și din cauza serviciului; concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 3 ani, îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin lege;
g) bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
h) pensii, în condițiile stabilite prin lege;
i) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite prin lege;
j) decontarea cheltuielilor de transport în cazul mutării în alte localități și o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
k) încadrarea activității în condiții deosebite sau speciale de muncă, potrivit legii;
l) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;
m) asigurare de viața, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
n) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni contractate în timpul exercitării profesiei, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
o) asistența juridică asigurata de către unitate, la cerere, în cazul cercetării sale pentru faptele comise în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(2) Armamentul dobândit personal se deține după pensionare pe baza permisului obținut, în condițiile legii.

Art. 29 - (1) Pentru activitatea desfășurată politistilor li se conferă ordine și medalii, potrivit legii.
(2) În cazul întreruperii activității în poliție, timpul cat politistul a desfășurat o alta activitate nu va fi luat în calculul vechimii în poliție pentru care se conferă ordinul sau medalia.
(3) Polițiștii decorati cu Ordinul Meritul Militar își păstrează toate drepturile dobândite anterior intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 30 - Condițiile privind pensionarea și drepturile de pensii ale politistilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 31 - (1) Politistul mutat în interesul serviciului într-o alta localitate decât cea în care își are domiciliul, în situația în care nu efectuează naveta ori nu deține locuinta proprietate personală și nu i se poate asigura spațiu de locuit, are dreptul la compensarea chiriei lunare, în cuantum de până la 50% din salariul de baza.
(2) Soțul sau sotia politistului mutat/mutata în interesul serviciului în alta localitate, care a fost încadrat/încadrată în munca și a întrerupt activitatea datorită mutării împreună cu soțul sau sotia, are dreptul la o indemnizație lunară de 50% din salariul de baza al politistului, până la o noua angajare sau până la prestarea unei alte activități aducatoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică atât politistilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ ale Ministerului de Interne, care au fost repartizați în unități situate în alte localități decât cele de domiciliu, cat și soților sau sotiilor acestora.
(4) De indemnizația lunară prevăzută la alin. (2) beneficiază și soțul sau sotia care, la data mutării politistului, era înscris/înscrisă, în condițiile legii, ca somer, dar numai după expirarea termenului de plată a ajutorului de șomaj, stabilit prin lege.
(5) Cuantumul compensatiei prevăzute la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului de interne.

Art. 32 - (1) Politistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, în condițiile legii.
(2) Politistul care are o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani poate cumpara locuinta de serviciu. (3) Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

Art. 33 - În exercitarea atribuțiilor de serviciu politistul beneficiază de protecție specială, în condițiile legii.

Art. 34 - Politistului i se asigura gratuit echipamentul de protecție adecvat misiunilor specifice pe care le îndeplinește, iar în cazul în care, ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, i s-a degradat sau distrus îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, are dreptul la despăgubiri corespunzătoare.

Art. 35 - Membrii familiei politistului beneficiază gratuit, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, de:
a) asistența medicală și medicamente în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești;
b) decontarea cheltuielilor de transport în situația mutării politistului în interes de serviciu în alta localitate.

Art. 36 - În sensul prevederilor prezentei legi, familia politistului cuprinde soțul/sotia, copiii și părinții aflați în întreținerea legală a acestuia.

Art. 37 - Copiii politistului decedat în timpul și din cauza serviciului pot fi transferati, la cerere, la instituțiile de învățământ ale Ministerului de Interne, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Art. 38 - Politistul pensionat și sotia/soțul acestuia au dreptul gratuit la asistența medicală și medicamente, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești, și au acces la casele de odihnă, sanatoriile, bazele sportive și alte spații pentru odihna și agrement, care aparțin sau sunt în administrarea Ministerului de Interne.

Art. 39 - (1) Durata programului de lucru al politistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămâna, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, după consultarea Corpului Național al Politistilor.
(3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă saptamanale ce se cuvin politistului poate fi amânată, în mod excepțional, cel mult de doua ori într-o luna.

Art. 40 - Politistul și membrii familiei sale au dreptul la protecție din partea structurilor specializate ale statului față de amenintarile sau violentele la care ar putea fi supuși ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

Secţiunea a 2-a - Îndatoririle politistului

Art. 41 - Politistul este dator:
a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și sa apere valorile democrației;
b) sa dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competența, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;
d) să fie disciplinat și sa dovedească probitate profesională și morala în întreaga activitate;
e) să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;
f) sa acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu;
g) sa informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de alți politisti, de care a luat cunoștința;
h) prin întregul sau comportament, să se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist.

Art. 42 - Politistul este obligat:
a) sa păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării activității, în condițiile legii, cu excepția cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiției sau legea impun dezvaluirea acestora;
b) sa manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în asa fel încât sa nu beneficieze și nici sa nu lase impresia ca beneficiază de datele confidențiale obținute în calitatea sa oficială;
c) să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competentelor legal stabilite;
d) să aibă o conduita corecta, sa nu abuzeze de calitatea oficială și sa nu compromita, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.

Art. 43 - Politistului îi este interzis, în orice împrejurare:
a) sa primească, să solicite, sa accepte, direct sau indirect, ori să facă sa i se promita, pentru sine sau pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri sau alte avantaje;
b) sa rezolve cereri care nu sunt de competența sa ori care nu i-au fost repartizate de șefii ierarhici sau sa intervină pentru soluționarea unor asemenea cereri, în scopurile prevăzute la lit. a);
c) sa folosească forta, altfel decât în condițiile legii;
d) sa provoace unei persoane suferințe fizice ori psihice cu scopul de a obține de la aceasta persoana sau de la o terta persoana informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terțe persoane;
e) sa colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
f) sa redacteze, sa imprime sau sa difuzeze materiale ori publicații cu caracter politic, imoral sau care instiga la indisciplina;
g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unității de poliție din care face parte, interese de natura sa compromita imparțialitatea și independenta acestuia.

Art. 44 - (1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.
(2) Politistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afară acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii.
(3) În situații de catastrofe, calamitati sau tulburări de amploare ale ordinii și liniștii publice ori alte asemenea evenimente politistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliție din care face parte.
(4) La instituirea stării de urgenta sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război politistul va acționa conform legii.
(5) În cazul producerii vreuneia dintre situațiile prevăzute la alin. (3) și (4) politistul care se afla într-o alta localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Ministerului de Interne, informand superiorii săi despre aceasta.

Secţiunea a 3-a - Restrangerea exercițiului unor drepturi și libertăți

Art. 45 - (1) Politistului îi este interzis:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda în favoarea acestora;
b) sa exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;
c) sa candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României;
d) sa exprime în public opinii contrare intereselor României;
e) sa declare sau sa participe la greve, precum și la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
f) sa adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;
g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori sa participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;
h) sa exercite activități cu scop lucrativ de natura sa lezeze onoarea și demnitatea politistului sau a instituției din care face parte;
i) să dețină orice alta funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ.
(2) Politistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovatie ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intima, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciata finalizarea urmăririi penale într-o cauza aflată în curs de cercetare ori de judecare.
(3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 46 - (1) Politistul poate fi mutat în alta localitate decât cea de domiciliu în următoarele situații:
a) în interesul serviciului;
b) la cerere;
c) când unitatea din care face parte se reorganizează, iar postul se desființează și nu exista posibilitatea numirii pe o funcție corespunzătoare;
d) pentru a inlatura un pericol care afectează viața sau integritatea sa ori a membrilor de familie, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu;
e) când imaginea sa în localitatea unde își desfășoară activitatea este afectată.
(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) este necesar acordul celui mutat.

Art. 47 - Politistul poate fi delegat, detașat ori transferat, potrivit normelor de competența aprobate prin ordin al ministrului de interne, în condițiile legii.

Art. 48 - Polițiștii se pot asocia și pot constitui asociații cu caracter profesional, umanitar, tehnico-științific, cultural, religios și sportiv-recreativ, fără a aduce atingere îndeplinirii atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu.

Secţiunea a 4-a - Corpul Național al Politistilor

Art. 49 - (1) Se înființează Corpul Național al Politistilor, ca persoana juridică de drept public, denumit în continuare Corpul, cu sediul în municipiul București, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic și nonprofit a politistilor.
(2) Corpul promovează interesele politistilor și apara drepturile acestora.
(3) Organizarea și funcționarea Corpului se realizează pe principiile teritorialitatii, eligibilității, mutualitatii și ierarhiei structurilor de conducere.
(4) Organele de conducere și control ale Corpului sunt:
a) congresul național;
b) consiliul național;
c) consiliul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, consiliile inspectoratelor județene de poliție și consiliile instituțiilor de învățământ ale Ministerului de Interne și teritoriale;
d) cenzorii.
(5) În organele de conducere ale Corpului vor fi aleși în număr și cu vot egal reprezentanții tuturor categoriilor de politisti.

Art. 50 - Prin organele sale de conducere Corpul exercita următoarele atribuții:
a) întreprinde măsuri pentru asigurarea integrității morale și profesionale a politistilor, precum și a unei activități eficiente a acestora;
b) oferă consultanța la elaborarea propunerilor de acte normative care se referă la activitatea poliției sau la statutul politistului;
c) poate face propuneri inspectorului general al poliției pentru numirea în funcții de conducere sau destituirea politistilor;
d) la cerere, reprezintă interesele politistilor împotriva cărora au fost dispuse sancțiuni disciplinare;
e) participa la elaborarea Codului de etica și deontologie al politistului, ale cărui prevederi sunt obligatorii în exercitarea profesiei de polițist;
f) participa la susținerea examenelor de capacitate pentru titularizarea politistilor stagiari și a celor încadrați direct;
g) reprezintă profesia de polițist, împreună cu Inspectoratul General al Poliției, în raporturile cu organisme guvernamentale, foruri profesionale și științifice, instituții publice, precum și cu alte persoane juridice și fizice;
h) promovează pe plan extern relații cu organizații și instituții profesionale similare;
i) tine și actualizează permanent evidenta membrilor săi.

Art. 51 - (1) Veniturile Corpului se constituie din:
a) taxa de înscriere, cotizatii lunare ale membrilor, alte venituri realizate din manifestări științifice, culturale și sportive, precum și din drepturi editoriale;
b) resurse obținute de la bugetul de stat și/sau bugetele locale;
c) donații și sponsorizări din partea unor persoane fizice sau juridice, din țara ori din străinătate, în condițiile legii și ale normelor instituite de ministrul de interne;
d) chirii, dobânzi și orice alte surse legale.
(2) Consiliile prevăzute la art. 49 alin. (4) lit. c) virează periodic Corpului o cota-parte din veniturile încasate, în condițiile stabilite prin regulament.
(3) Fondurile bănești obținute în condițiile alin. (1) pot fi utilizate pentru perfecționarea pregătirii profesionale, acordarea de burse și de ajutoare, crearea unor instituții cu scop științific, investiții legate de dotarea cu mijloace adecvate activităților Corpului, cheltuieli administrativ-gospodărești, asistența juridică a membrilor, cumpărarea și administrarea unor hoteluri, case de odihnă și cluburi ale politistilor și pentru fondul de salarii destinat aparatului tehnico-administrativ propriu.

Art. 52 - Modul de organizare și funcționare a Corpului se stabilește, în condițiile prezentei legi, prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Capitolul 4 - Recompense, răspunderea juridică și sancțiuni
Secţiunea 1 - Recompense

Art. 53 - Pentru contribuții deosebite la apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și la prevenirea faptelor antisociale, politistului i se pot conferi decorații, în condițiile legii.

Art. 54 - (1) Pentru îndeplinirea exemplara a atribuțiilor de serviciu politistilor li se pot acorda recompense morale sau materiale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(2) Pentru merite excepționale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea poliției, politistul poate fi avansat în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(3) Pentru acțiuni deosebite care determina aducerea de venituri la bugetul de stat, politistul poate fi recompensat cu până la 1% din cuantumul acestora, dar nu mai mult decât venitul sau brut anual, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Secţiunea a 2-a - Răspunderea juridică și sancțiuni

Art. 55 - Încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.

Art. 56 - Este absolvit de orice răspundere politistul care, prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.

Art. 57 - Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de polițist, comise cu vinovăție:
a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitatii profesionale a politistului sau prestigiului instituției;
b) neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor;
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii;
e) absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului de Interne;
g) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;
h) nerespectarea prevederilor jurământului de credința;
i) imixtiunea ilegala în activitatea altui polițist;
j) intervenția pentru influentarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane.

Art. 58 - Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate politistului sunt:
a) avertismentul;
b) mustrarea scrisă;
c) reducerea salariului pentru funcția îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni;
d) amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de 1-2 ani;
e) retrogradarea din funcție până la cel mult nivelul de baza al gradului profesional deținut;
f) suspendarea din funcție de la 1 la 3 luni, perioada în care politistul beneficiază numai de salariul corespunzător gradului profesional deținut;
g) destituirea din funcția publică avută.

Art. 59 - (1) Sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplina.
(2) Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.
(3) Cercetarea prealabilă se efectuează de șeful unității sau de politisti anume desemnați.
(4) Cercetările referitoare la abateri, din care rezultă date și indicii ca au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală, se vor efectua și cu participarea unui reprezentant al Corpului, urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare.
(5) Ascultarea celui în cauza și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii.
(6) Politistul cercetat are dreptul sa cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.
(7) În fața consiliilor de disciplina politistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp. De asemenea, politistul cercetat poate fi asistat, la cererea sa, de avocat.
(8) La stabilirea sancțiunii se tine seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a politistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
(9) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoștința despre abaterea săvârșită, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
(10) Pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singura sancțiune disciplinară.

Art. 60 - (1) Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.
(2) Destituirea din poliție se dispune în mod corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15, au competența sa acorde gradele profesionale ale politistilor.

Art. 61 - (1) Politistul poate contesta sancțiunea disciplinară aplicată, în termen de 15 zile de la luarea la cunoștința, șefului ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea. Acesta se pronunța prin decizie motivată, în termen de 30 de zile.
(2) Împotriva sancțiunilor aplicate și a deciziilor nefavorabile politistul nemulțumit se poate adresa Corpului, potrivit art. 50 lit. d).
(3) Politistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de sancționare.

Art. 62 - (1) La nivelul Inspectoratului General al Poliției se constituie Consiliul superior de disciplina, iar la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele județene de poliție, unitățile teritoriale și instituțiile de învățământ ale poliției se constituie consilii de disciplina.
(2) Consiliile de disciplina se constituie și funcționează pe lângă șefii unităților de poliție și au caracter consultativ.
(3) Consiliile de disciplina își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne.

Art. 63 - (1) Politistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne.
(2) Politistul nu răspunde de pagubele cauzate patrimoniului unității dacă acestea sunt consecința unei acțiuni desfășurate în limitele legii.

Art. 64 - (1) Urmărirea penală a politistilor se efectuează de către procuror sau de către ofițeri de poliție anume desemnați prin ordin al ministrului de interne, sub supravegherea procurorului, după caz, în condițiile legii.
(2) Competența de a efectua supravegherea urmăririi penale și de a judeca în fond infracțiunile săvârșite de politisti revine parchetelor de pe lângă tribunale și tribunalelor – pentru infracțiunile comise de către agenții de poliție, parchetelor de pe lângă curțile de apel și curților de apel – pentru infracțiunile comise de către ofițerii de poliție, până la gradul de comisar-șef inclusiv, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și Curții Supreme de Justiție – pentru infracțiunile comise de chestorii de poliție.
(3) Urmărirea penală și judecarea infracțiunilor contra siguranței statului săvârșite de politisti se efectuează în mod obligatoriu de către procurorii militari și, respectiv, de instanțele militare, în condițiile legii.

Art. 65 - (1) În cazul în care împotriva politistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecata, menținerea sa în activitate se hotărăște după soluționarea definitivă a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită.
(2) Pe timpul urmăririi penale și judecării politistul este pus la dispoziție. Politistul pus la dispoziție îndeplinește numai acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite, în scris, de șeful unității de poliție și beneficiază de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de baza, și de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.
(3) Pe perioada arestării preventive politistul este suspendat din funcție. Pe timpul suspendării politistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute de prezenta lege.
(4) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, politistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.

”Capitolul
Art. 66 - (1) Stabilitatea politistului la locul de muncă este garantată, în condițiile prezentei legi.
(2) Raportul de serviciu al politistului ia naștere o dată cu acordarea primului grad profesional.

Art. 67 - (1) Întreruperea activității la cerere reprezintă suspendarea temporară a politistului din funcția și gradul profesional pe care îl ocupa și operează pentru un interes personal legitim.
(2) Situațiile în care se acordă întreruperea activității politistului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

Art. 68 - (1) Durata întreruperii la cerere a activității politistului este de până la 2 ani, fără drept de prelungire.
(2) Înaintea sau la expirarea perioadei de întrerupere a activității la cerere, politistul va solicita reintegrarea sa la unitatea la care a fost încadrat.
(3) Reintegrarea politistului se face, de regula, la unitatea de la care i s-a acordat întreruperea sau la o alta unitate care are posturi vacante, similare celui din care a întrerupt activitatea.

Art. 69 - Încetarea raporturilor de serviciu ale politistului are loc:
a) la împlinirea vârstei și a vechimii în serviciu, necesare pensiei de serviciu;
b) la pierderea capacității de muncă, în condițiile legii;
c) la cerere;
d) la numirea într-o alta funcție;
e) prin demisie;
f) la destituirea din poliție;
g) la acordarea, în 2 ani consecutiv, a calificativului „necorespunzător”;
h) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpa, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15;
i) când în urma reorganizării unei unități de poliție sau a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de politistul respectiv nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități;
j) când nu promovează examenul de definitivare prevăzut la art. 21 alin. (5).

Art. 70 - Politistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului de Interne și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat sa restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

Capitolul 6 - Dispoziții finale și tranzitorii

Art. 71 - (1) Polițiștii care la data încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de vârsta și vechime pentru a li se acordă pensie de serviciu beneficiază de programe de reconversie profesională astfel:
a) în ultimele 6 luni dinaintea adoptării măsurilor prevăzute la art. 69 lit. i);
b) după apariția situației prevăzute la art. 69 lit. b).
(2) Reconversia profesională a politistilor aflați în situațiile menționate la alin. (1) se asigura prin grija Ministerului de Interne, în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și cu Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe baza protocoalelor încheiate în acest sens.
(3) Modul de organizare și desfășurare a programelor de reconversie profesională se stabilește prin ordin al ministrului de interne.
(4) În vederea reconversiei profesionale polițiștii pot urma gratuit cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională, organizate de Ministerul de Interne, și, cu suportarea cheltuielilor de către acest minister, cursuri organizate de alte ministere, precum și de către instituții ori persoane juridice de drept privat autorizate, potrivit legii, în acest scop.
(5) Contravaloarea cursurilor organizate în afară Ministerului de Interne în condițiile alin. (4) se suporta din bugetul acestuia, în limita a 3 salarii brute obținute de polițist la data încetării raporturilor de serviciu.

Art. 72 - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi politistilor aflați în funcție nu le sunt aplicabile dispozițiile acesteia privind condițiile de studii și stagiu în grad, cu excepția cazurilor în care aceștia fac obiectul unei avansari sau promovari.
(2) La aceeași dată politistilor absolvenți cu diploma ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior acreditate le vor fi acordate grade profesionale în condițiile stabilite prin prezenta lege.
(3) Polițiștii vor depune jurământul de credința. Refuzul depunerii jurământului de credința atrage destituirea din poliție, acesta fiind consemnat prin încheierea unui proces-verbal, semnat de persoanele prevăzute la art. 23 alin. (1).

Art. 73 - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi gradele militare ale politistilor vor fi echivalate cu gradele profesionale, conform pregătirii și studiilor fiecăruia, cu menținerea drepturilor câștigate anterior, după cum urmează:
A. Ofițerii de poliție:
a) sublocotenent – subinspector de poliție;
b) locotenent – inspector de poliție;
c) căpitan – inspector principal de poliție;
d) maior – subcomisar de poliție;
e) locotenent-colonel – comisar de poliție;
f) colonel – comisar-șef de poliție;
g) general de brigada – chestor de poliție;
h) general-maior – chestor principal de poliție;
i) general-locotenent – chestor-șef adjunct de poliție;
j) general – chestor-șef de poliție.
B. Agenții de poliție:
a) maistru militar clasa a IV-a și sergent-major – agent de poliție;
b) maistru militar clasa a III-a și plutonier – agent principal de poliție;
c) maistru militar clasa a II-a și plutonier-major – agent-șef adjunct de poliție;
d) maistru militar clasa I și plutonier adjutant – agent-șef de poliție;
e) maistru militar principal și plutonier adjutant-șef agent-șef principal de poliție.
(2) Echivalarea gradelor privind agenții și ofițerii de poliție este valabilă și în cazul încetării raporturilor de serviciu ale politistilor, precum și în cazul transferului în interesul serviciului al cadrelor militare sau al politistilor între unitățile de poliție și celelalte unități ale Ministerului de Interne ori alte instituții din sistemul de apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala, după caz.
(3) La pensionare politistului i se poate acorda gradul profesional următor, în condițiile legii.
(4) Polițiștii ofițeri care nu au absolvit studii superioare de scurta sau de lungă durata cu diploma vor fi încadrați în funcții potrivit gradelor profesionale echivalente.
(5) Ofițerilor de poliție stabiliți la alin. (1) lit. A li se va acorda gradul profesional următor numai după absolvirea studiilor superioare corespunzătoare categoriei din care fac parte.
(6) Agenții de poliție care nu au absolvit studii liceale și postliceale cu diploma vor fi încadrați în funcții potrivit gradelor profesionale echivalente.
(7) Agenții de poliție care au absolvit studii superioare de lungă durata cu diploma de licență sau echivalenta ori studii superioare de scurta durata cu diploma sau echivalenta vor fi încadrați în categorii și grade profesionale corespunzătoare studiilor, în condițiile prezentei legi.
(8) Perioada acordată politistilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele corespunzătoare funcției pe care o dețin, conform prevederilor alin. (1), este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dacă după expirarea perioadei de 5 ani polițiștii nu și-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le au, vor fi încadrați în categorii și grade profesionale corespunzătoare pregătirii.
(9) Stagiul în gradul militar avut la data echivalării va fi luat în calcul la acordarea gradelor profesionale, potrivit alin. (1) și cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b).
(10) Acordarea gradelor profesionale pentru politisti se face, de regula, o dată pe an, cu prilejul „Zilei Poliției Române”.
(11) Acordarea gradelor profesionale la încadrarea directa a politistilor se face trimestrial, prin ordin al ministrului de interne.
(12) Acordarea gradelor profesionale politistilor prevăzuți la art. 9 alin. (2) și la art. 54 alin. (2) se poate face în tot cursul anului.

Art. 74 - (1) Evidenta politistilor și a operațiunilor de mobilizare pe timpul și după încetarea raporturilor de serviciu, precum și modalitățile de ținere a acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.
(2) La încetarea raporturilor de serviciu politistul este obligat ca în termen de 15 zile să se prezinte la centrul militar pe raza căruia domiciliază, pentru a fi luat în evidenta ca rezervist cu specialitatea „poliție” și gradul militar echivalent gradului profesional avut la data respectiva în grupa de evidenta a Ministerului de Interne.
(3) Polițiștii luati în evidenta ca rezerviști pot fi concentrați sau mobilizati pentru completarea efectivelor unităților Ministerului de Interne, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 75 - Descrierea uniformei de polițist și a însemnelor distinctive se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

Art. 76 - Prevederile prezentei legi se aplică și personalului Poliției de Frontiera Române, Direcției Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei, Oficiului Național pentru Refugiati, Direcției generale de informații și protecție interna, unităților de învățământ ale poliției și structurilor corespondente din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Art. 77 - Plata drepturilor bănești cuvenite politistilor, prevăzute în prezenta lege, se face din fondurile alocate de la bugetul de stat.

Art. 78 - (1) Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare.
(2) Până la adoptarea legii privind salarizarea politistilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala.
(3) Până la adoptarea legii privind pensiile politistilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare.
(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne.

Art. 79 - În unitățile administrativ-teritoriale în care persoanele aparținând unor minorități naționale dețin o pondere de peste 20% vor fi angajați și politisti care cunosc și limba respectiva.

Art. 80 - În condițiile legii, prin hotărâre a Guvernului, se poate înființa Casa de credit pentru politisti.

Art. 81 - (1) Hotărârile Guvernului și ordinele ministrului de interne date în aplicarea prezentei legi se vor emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Până la adoptarea hotărârilor Guvernului prevăzute la alin. (1) polițiștii beneficiază de drepturile corespunzătoare prevăzute în actele normative în vigoare pentru cadrele militare.

Art. 82 - (1) Prezenta lege va intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La aceeași dată orice alte dispoziții contrare se abroga.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 13 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
DORU IOAN TARACILA

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 14 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU

București, 6 iunie 2002.
Nr. 360.