Legea nr. 44/1991 pentru modificarea articolului 222 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

EMITENT: PARLAMENT
Publicat în M.O. nr. 142 din 11 iulie 1991

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC - Alineatul 1 al articolului 222 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 – 127 din 17 noiembrie 1990, se modifica şi va avea următorul cuprins:
„Întreprinderile mici şi asociaţiile cu scop lucrativ, persoane juridice, înfiinţate pe baza Decretului – lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, îşi vor putea continua activitatea dacă, în termen de noua luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se vor reorganiza într-una din formele de societate prevăzute de legea de faţa.”

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie 1991.
PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 1 iulie 1991.
PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm Legea pentru modificarea articolului 222 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU

Bucureşti, 4 iulie 1991.
Nr. 44.