Ordonanţa nr. 17 /2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale

Ordonanţa nr. 17 /2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 94 din 2 februarie 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. II.12 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

Capitolul 1 - Definiţii şi dispoziţii generale

Art. 1 - (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane care se efectuează, integral sau parţial, pe drumurile publice din România de către operatorii de transport autorizaţi în condiţiile legislaţiei în vigoare, cu respectarea reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice.
(2) Prevederile Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (A.E.T.R.), încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994, se aplică operaţiunilor de transport rutier internaţional:
a) spre şi/sau dinspre tari care sunt părţi contractante la acord sau în tranzit prin aceste tari, pentru întreaga deplasare, când astfel de operaţiuni se derulează cu vehicule înmatriculate în România sau în una dintre aceste tari terţe;
b) spre şi/sau dinspre o ţara terta care nu este parte contractantă la acord, în cazul unei deplasări făcute în România, atunci când astfel de operaţiuni sunt desfăşurate cu vehicule înmatriculate în una dintre aceste tari.

Art. 2 - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
a) conducător auto – orice persoană care conduce vehiculul, chiar şi pentru o scurta perioada, sau care se afla la bordul vehiculului cu scopul de a-l conduce atunci când este nevoie;
b) săptămâna – perioada cuprinsă între ora 00,00 a zilei de luni şi ora 24,00 a zilei de duminica;
c) perioada de odihnă – orice perioada neîntreruptă, de cel puţin o ora, în cursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul sau;
d) pauza – orice perioada de repaus, mai mica de o ora, în cursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul sau;
e) masa maxima admisă – masa maxima a vehiculului încărcat, declarata admisă de către autoritatea competentă;
f) servicii regulate de călători – serviciile care asigura transportul de persoane, efectuat după un program şi pe itinerare determinate, aceste servicii oferind posibilitatea transportului pasagerilor între staţii stabilite în prealabil.

Art. 3 - (1) Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică transporturilor efectuate cu:
a) vehicule destinate transporturilor de mărfuri, a căror masă maxima admisă, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depăşeşte 3,5 tone;
b) vehicule destinate transporturilor de călători care, prin construcţie şi echipare, sunt destinate sa transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, şi sunt folosite în acest scop;
c) vehicule destinate transporturilor de persoane prin servicii regulate al căror traseu nu depăşeşte 50 km;
d) vehicule a căror viteza maxima admisă nu depăşeşte 30 km/ora;
e) vehicule aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare naţionala, precum şi cele aparţinând autorităţilor judecătoreşti sau care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri ori de persoane pentru aceste instituţii;
f) vehicule destinate intervenţiei şi întreţinerii reţelelor edilitare şi de protecţie împotriva inundaţiilor, vehicule destinate administrării drumurilor, serviciilor de posta, telegraf, telefoane, radiodifuziune şi televiziune, vehicule destinate detectarii emitatorilor sau receptorilor de televiziune ori radio, vehicule destinate serviciilor de salubrizare;
g) vehicule folosite pentru stare de urgenta sau destinate acţiunilor de salvare;
h) vehicule specializate, destinate serviciilor medicale;
i) vehicule care transporta materiale aparţinând circurilor sau targurilor;
j) vehicule specializate de depanare;
k) vehicule supuse testelor rutiere în vederea perfecţionării tehnice, repararii sau întreţinerii şi vehicule noi ori transformate, care nu sunt încă puse în circulaţie;
l) vehicule folosite pentru transporturi necomerciale de bunuri în folos propriu;
m) vehicule folosite pentru colectarea laptelui de la ferme sau pentru aducerea la ferme a bidoanelor cu lapte ori a produselor din lapte destinate hranei animalelor;
n) vehicule utilizate de către autorităţile publice pentru furnizarea de servicii publice care nu fac concurenta altor operatori de transport;
o) vehicule utilizate de către întreprinderile agricole, horticole, forestiere sau piscicole pentru transportul mărfurilor pe o raza de maximum 50 km în jurul punctului unde vehiculul este parcat de obicei, inclusiv în zonele administrative locale al căror centru administrativ se afla în interiorul acestei raze;
p) vehicule utilizate pentru transportul de deşeuri de animale sau carcase care nu sunt destinate consumului populaţiei;
q) vehicule destinate transportului de animale vii de la ferme la pieţe sau invers, precum şi de la pieţe sau de la ferme la abatoarele locale;
r) vehicule utilizate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca spaţii de desfacere în pieţele locale, pentru operaţiunile de vânzare din usa în usa sau utilizate ca birouri mobile ale băncilor, caselor de schimb ori de economii, utilizate în scopuri religioase, pentru împrumutul de cărţi, casete sau discuri, pentru manifestări culturale ori expoziţii şi care sunt echipate special pentru astfel de scopuri;
s) vehicule destinate transportului de materiale sau echipamente folosite de conducătorul auto în cursul desfăşurării activităţii sale, în interiorul unei zone cu raza de 50 km în jurul punctului în care vehiculul este garat în mod normal, cu condiţia ca astfel de transporturi sa nu constituie principala ocupaţie a conducătorului auto şi ca aceasta excepţie sa nu aducă atingeri grave siguranţei circulaţiei rutiere;
t) vehicule utilizate pentru cursuri de şcoala auto în vederea obţinerii permisului de conducere;
u) tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole şi forestiere.
(2) Cu condiţia ca siguranţa rutiera sa nu fie afectată şi pentru a da conducătorului auto posibilitatea de a ajunge la un punct de oprire convenabil, acesta poate face excepţii de la prevederile prezentei ordonanţe atât cat este necesar pentru a asigura siguranţa persoanelor, a vehiculului sau a încărcăturii. Conducătorul auto va indica natura şi motivul nerespectării acestor prevederi, prin menţionarea acestora pe foaia de înregistrare a echipamentului de control, pe foaia de parcurs sau în registrul de sarcini.
(3) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei poate acorda derogări, prin ordin al ministrului, de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, pentru operaţiunile de transport derulate în situaţii excepţionale, dacă aceste derogări nu periclitează în mod grav siguranţa circulaţiei rutiere.
(4) În cazuri de urgenta Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei poate acorda, prin ordin al ministrului, derogări temporare, pe perioade ce nu depăşesc 30 de zile.

Capitolul 2 - Timpul de conducere

Art. 4 - (1) Durata de conducere cuprinsă între doua perioade zilnice de odihnă sau între o perioadă zilnica de odihnă şi o perioadă saptamanala de odihnă, denumita în continuare perioada zilnica de conducere, nu trebuie să depăşească 9 ore. Aceasta se poate extinde până la 10 ore de doua ori într-o săptămâna.
(2) Un conducător auto trebuie ca după cel mult şase perioade zilnice de conducere să aibă o perioadă saptamanala de odihnă, asa cum este definită la art. 6 alin. (4).
(3) Perioada saptamanala de odihnă poate fi reportata la sfârşitul celei de-a sasea zile, dacă timpul total de conducere pentru şase zile nu depăşeşte perioada maxima corespunzătoare pentru şase perioade zilnice de conducere.
(4) În cazul transportului internaţional de călători, altul decât serviciile regulate, termenii şase şi a sasea prevăzuţi la alin. (2) şi (3) se înlocuiesc cu douasprezece şi, respectiv, a douasprezecea.
(5) Durata totală de conducere pe parcursul unei perioade de doua săptămâni consecutive nu trebuie să depăşească 90 de ore.

Capitolul 3 - Pauze şi perioade de odihnă

Art. 5 - (1) După o perioadă de conducere de 4 ore şi jumătate conducătorul auto trebuie să ia o pauza de cel puţin 45 de minute, exceptând cazul în care începe o perioadă de odihnă.
(2) Aceasta pauza se poate înlocui cu pauze de minimum 15 minute fiecare, distribuite pe parcursul perioadei de conducere sau imediat după aceasta, astfel încât să se respecte prevederile alin. (1).
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul transporturilor de călători prin servicii regulate pauza minima poate fi de 30 de minute după o perioadă de conducere de maximum 4 ore, însă numai în condiţiile în care pauzele în conducere mai lungi de 30 de minute ar stanjeni traficul urban sau dacă conducătorii auto nu au posibilitatea sa ia o pauza de 15 minute în timpul celor 4 ore şi jumătate de condus, anterior pauzei de 30 de minute.
(4) În timpul acestor pauze conducătorul auto nu poate să desfăşoare alte activităţi legate de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
(5) În sensul prezentului articol, nu sunt considerate activităţi legate de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu timpul de asteptare şi timpul în care nu se conduce, petrecut la bordul unui vehicul în mişcare, feribot sau tren.

Art. 6 - (1) În fiecare interval de 24 de ore conducătorul auto trebuie să beneficieze de o perioadă zilnica de odihnă de cel puţin 11 ore consecutive, care se poate reduce de cel mult 3 ori într-o săptămâna la minimum 9 ore consecutive, cu condiţia ca o perioadă de odihnă echivalenta să fie acordată în compensaţie înainte de sfârşitul săptămânii următoare.
(2) În zilele în care perioada de odihnă nu se reduce în conformitate cu prevederile alin. (1), aceasta se poate lua în doua sau trei perioade separate, în decursul a 24 de ore, una dintre ele fiind de cel puţin 8 ore consecutive. În acest caz perioada minima de odihnă trebuie marita la cel puţin 12 ore.
(3) Pe parcursul fiecărui interval de 30 de ore în care vehiculul este condus de cel puţin doi conducatori auto, fiecare conducător auto trebuie să beneficieze de o perioadă de odihnă de cel puţin 8 ore consecutive.
(4) În cursul fiecărei săptămâni una dintre perioadele de odihnă prevăzute la alin. (1)-(3) trebuie extinsă, prin intermediul perioadei saptamanale de odihnă, la un total de 45 de ore consecutive. Aceasta perioada de odihnă poate fi redusă la minimum 36 de ore consecutive, dacă este luată în locul unde vehiculul este parcat sau unde conducătorul auto îşi are domiciliul, ori la minimum 24 de ore consecutive, dacă se ia în altă parte. Fiecare reducere trebuie compensata printr-o perioadă de odihnă echivalenta luată o dată, înainte de sfârşitul celei de-a treia săptămâni care urmează săptămânii în discuţie.
(5) O perioada saptamanala de odihnă care începe într-o săptămâna şi se termina în săptămâna următoare poate fi ataşată oricăreia dintre aceste săptămâni.
(6) În cazul transportului de călători pentru care se aplică prevederile art. 4 alin. (4), perioada saptamanala de odihnă poate fi amânată până în săptămâna următoare celei în care ar fi trebuit luată perioada de odihnă, adăugându-se la perioada saptamanala de odihnă din aceasta a doua săptămâna.
(7) Orice perioada de odihnă luată ca o compensaţie pentru reducerea perioadelor zilnice sau saptamanale de odihnă trebuie ataşată la o alta perioada de odihnă de cel puţin 8 ore şi trebuie acordată, la cererea persoanei în cauza, la locul de garare a vehiculului sau de domiciliu al conducătorului auto.
(8) Perioada zilnica de odihnă poate fi petrecuta în vehicul numai în cazul în care acesta este echipat cu cabina de dormit şi când este oprit.

Art. 7 - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 6 alin. (1), în cazul în care conducătorul auto care efectuează transportul de mărfuri sau de călători însoţeşte un vehicul transportat pe feribot sau în tren, perioada zilnica de odihnă poate fi întreruptă o singură dată, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) intervalul de timp al perioadei zilnice de odihnă petrecut pe uscat trebuie să poată fi luat înainte sau după intervalul de timp al perioadei zilnice de odihnă petrecut la bordul feribotului sau în tren;
b) rastimpul dintre cele doua intervale de timp ale perioadei zilnice de odihnă prevăzute la lit. a) trebuie să fie cat mai scurt posibil şi nu poate depăşi în nici un caz o ora înaintea imbarcarii sau după debarcare;
c) pe parcursul ambelor intervale de timp ale perioadei zilnice de odihnă conducătorul auto trebuie să poată avea acces la o cabina de dormit sau la o cuseta.
(2) Perioada zilnica de odihnă întreruptă în acest mod trebuie marita cu doua ore.

Art. 8 - Plăţile acordate conducătorilor auto salariaţi, chiar şi sub forma de bonificatii sau prime, în funcţie de distanta parcursă şi/sau de cantitatea de mărfuri transportate, sunt interzise, cu excepţia cazurilor în care aceste plati nu sunt de natura sa afecteze siguranţa rutiera.

Capitolul 4 - Obligaţiile operatorilor de transport şi ale conducătorilor auto

Art. 9 - Operatorii de transport rutier au următoarele obligaţii:
a) sa monteze, prin agenţi economici autorizaţi, aparate de control (tahografe) omologate la autovehiculele rutiere pe care le utilizează;
b) sa nu permită plecarea în cursa a autovehiculelor care au aparatul de control defect, nesigilat sau fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului;
c) sa verifice pe foile de înregistrare sau pe cartelele conducătorilor auto utilizate modul în care aceştia respecta prevederile prezentei ordonanţe privind perioadele de conducere, de odihnă şi de repaus şi sa ia măsurile necesare pentru a împiedica repetarea unor nereguli în acest sens;
d) sa angajeze transporturile şi sa întocmească programul de executare a transporturilor, astfel încât conducătorul auto să poată respecta prevederile prezentei ordonanţe privind timpul de lucru, de odihnă şi de repaus;
e) sa ţină evidenta privind timpul de lucru săptămânal şi lunar realizat, pentru fiecare conducător auto, şi să le asigure acestora perioadele de odihnă prevăzute de prezenta ordonanţă.

Art. 10 - Conducătorii auto au următoarele obligaţii:
a) sa nu plece în cursa cu aparatul de control defect, nesigilat, fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului transport sau fără cartela;
b) să respecte perioadele de conducere, de odihnă şi de repaus stabilite prin prezenta ordonanţă;
c) sa utilizeze corect aparatele de control, cartelele şi foile de înregistrare, completand pe acestea menţiunile necesare;
d) sa nu utilizeze foi de înregistrare sau cartele falsificate ori deteriorate;
e) să prezinte la cererea organelor de control abilitate, pe parcurs sau la punctele de trecere a frontierei, foile de înregistrare sau cartelele utilizate pentru săptămâna în curs şi pentru cel puţin ultima zi din săptămâna precedenta.

Art. 11 - (1) În cazul serviciilor naţionale regulate de călători şi al serviciilor internaţionale regulate de călători care au punctele terminus ale traseului la distanta de 50 km în linie dreapta de la frontiera României şi al căror traseu nu depăşeşte 100 km, care fac obiectul prezentei ordonanţe, operatorul de transport va întocmi un orar şi un registru de sarcini.
(2) Registrul de sarcini va avea înscrise, pentru fiecare conducător auto, numele, domiciliul şi programul stabilit în avans pentru diferite perioade de conducere, alte activităţi şi programul liber.
(3) Datele prevăzute la alin. (2) se înscriu în registrul de sarcini pentru o perioadă minima care să acopere atât săptămâna curenta, cat şi săptămâna care o precede şi cea care o urmează.
(4) Registrul de sarcini va fi semnat de către persoana desemnată sa conducă efectiv operaţiunile de transport sau de către o persoană imputernicita sa o reprezinte.
(5) Fiecare conducător auto repartizat pentru un serviciu dintre cele la care se face referire la alin. (1) va avea asupra sa un extras al registrului de sarcini şi o copie de pe orar.
(6) Registrul de sarcini va fi păstrat de către operatorul de transport timp de un an de la expirarea perioadei acoperite. Operatorul de transport va furniza un extras al registrului de sarcini şi o copie de pe orarul conducătorilor auto implicaţi.

Capitolul 5 - Controlul privind respectarea timpului de muncă şi de odihnă de către conducătorii auto

Art. 12 - Controlul are ca obiectiv prioritar verificarea condiţiilor de muncă ale conducătorilor auto, siguranţa rutiera şi respectarea principiilor concurentei loiale dintre transportatorii rutieri.

Art. 13 - Activitatea de control se realizează astfel:
a) operatorii de transport au obligaţia de a verifica zilnic, prin personalul propriu, cel puţin 20% din înregistrări, astfel încât săptămânal să fie controlati toţi conducătorii auto;
b) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei are obligaţia de a verifica la sediul operatorilor de transport, prin organele de control ale Autorităţii Rutiere Române – A.R.R., cel puţin 1% din totalul zilelor lucrate anual de conducătorii vehiculelor care fac obiectul prezentei ordonanţe, astfel încât să fie controlată parţial activitatea tuturor conducătorilor auto;
c) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale are obligaţia de a verifica anual, la sediul operatorilor de transport, prin organele de control abilitate, cel puţin 1% din totalul zilelor lucrate de conducătorii vehiculelor care fac obiectul acestei ordonanţe;
d) Ministerul de Interne are obligaţia de a verifica autovehiculele în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat şi pe drumurile publice, în cadrul acţiunilor de control proprii sau efectuate în comun cu organele de specialitate aparţinând Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei sau Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale;
e) cel puţin 15% din totalul zilelor lucrate de conducătorii vehiculelor care fac obiectul acestei ordonanţe, verificate anual, vor fi verificate în trafic şi cel puţin 25% din numărul acestora vor fi verificate la sediul operatorilor de transport.

Art. 14 - (1) Organele de control abilitate pentru efectuarea controlului respectării timpului de conducere de către conducătorii auto pe drumurile publice au dreptul să solicite deschiderea aparatului de control şi sa verifice înregistrările din zilele anterioare în care s-a desfăşurat transportul.
(2) Deschiderea aparatului de control va fi menţionată pe spatele uneia dintre foile de înregistrare, cu indicarea datei, a orei şi a datelor de identificare referitoare la organul de control şi la instituţia căreia îi aparţine acesta.
(3) Organele de control abilitate pentru efectuarea controlului la sediul operatorilor de transport, inclusiv personalul propriu cu sarcini de verificare a înregistrărilor, au obligaţia sa înscrie, după efectuarea verificărilor, datele proprii de identificare pe spatele foilor de înregistrare.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică numai în cazul în care vehiculele nu sunt dotate cu aparate de control digitale.

Capitolul 6 - Contravenţii şi sancţiuni

Art. 15 - Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) neluarea măsurilor necesare în vederea asigurării dotării autovehiculelor cu aparate de control;
b) utilizarea unor aparate de control neomologate, defecte sau desigilate ori a unor aparate de control montate, reparate, etalonate şi/sau verificate de agenţi economici neautorizati;
c) neasigurarea numărului necesar de foi de înregistrare pentru efectuarea întregului transport sau a cartelei conducătorului auto;
d) neefectuarea controlului intern pe care operatorul de transport este obligat sa îl efectueze cu privire la respectarea de către conducătorul auto a perioadelor de conducere şi de odihnă;
e) nerespectarea perioadelor de conducere, de odihnă şi de repaus;
f) neutilizarea aparatelor de control, a foilor de înregistrare sau a cartelei conducătorului auto ori folosirea defectuoasă a acestora;
g) necompletarea pe diagrama a datelor de identificare a conducătorilor auto şi a autovehiculului (în cazul în care vehiculul nu este dotat cu tahograf digital);
h) depăşirea de către conducătorul auto, în mod repetat, a timpului de conducere;
i) acordarea de către operatorul de transport a unor plati conducătorilor auto salariaţi, chiar şi sub forma de bonificatii sau prime, în funcţie de distanta parcursă şi/sau de cantitatea de mărfuri transportată;
j) nerespectarea limitei de 50 km prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. s).

Art. 16 - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 15 se sancţionează după cum urmează:
a) cele de la lit. a), b), i) şi j), cu amendă de la 4.000.000 lei la 10.000.000 lei, aplicabilă operatorului de transport;
b) cele de la lit. c), d) şi e), cu amendă de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei, aplicabilă operatorului de transport;
c) cele de la lit. h), cu amendă de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei, aplicabilă conducătorului auto;
d) cele de la lit. f) şi g), cu amendă de la 500.000 lei la 2.000.000 lei, aplicabilă conducătorului auto.
(2) Contravenientul poate achită în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune în procesul-verbal despre aceasta posibilitate.
(3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), orice urmărire încetează.
(4) În cazul în care contravenţiile prevăzute la art. 15 lit. a)-g), i) şi j) se repeta de doua ori, se va aplica măsura suspendării pe o perioadă de 1-3 luni a licenţei de transport a operatorului în cauza.
(5) În cazul în care contravenţiile prevăzute la art. 15 lit. a)-g), i) şi j) se repeta de mai mult de doua ori, Autoritatea Rutiera Română – A.R.R. va aplica măsura anulării licenţei de transport a acestuia.

Art. 17 - Contravenţiile prevăzute în prezenta ordonanţă se constata şi se sancţionează de către personalul cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul Autorităţii Rutiere Române – A.R.R., de către ofiţeri şi subofiteri de poliţie din cadrul serviciilor de circulaţie şi de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Art. 18 - Contravenţiilor prevăzute la art. 15 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Capitolul 7 - Dispoziţii finale

Art. 19 - Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, prin Regia Autonomă „Administraţia Naţionala a Drumurilor din România”, va lua măsuri pentru ca la proiectarea drumurilor noi, precum şi la reabilitarea sau modernizarea drumurilor existente să se prevadă pe marginea drumurilor respective spaţii speciale care să fie utilizate, pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe, atât de conducătorii auto, cat şi în cadrul operaţiunilor de control al respectării acestor prevederi.

Art. 20 - (1) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va organiza instruirea şi atestarea personalului propriu împuternicit pentru activitatea de control privind respectarea prevederilor prezentei ordonanţe.
(2) Personalul din cadrul Ministerului de Interne şi al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, împuternicit pentru controlul respectării prevederilor prezentei ordonanţe, va fi instruit şi atestat în cadrul cursurilor organizate de către aceste instituţii.

Art. 21 - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2003, cu respectarea urmatorului calendar:
a) până la data de 31 decembrie 2003 vor fi dotate cu aparate de control toate autobuzele destinate transportului interjudetean de persoane şi autovehiculele destinate transportului de marfa, ale căror mase maxime admise depăşesc 15 tone;
b) până la data de 31 decembrie 2004 vor fi dotate cu aparate de control toate autobuzele, precum şi autovehiculele destinate transportului de marfa, ale căror mase maxime admise sunt mai mari sau egale cu 10 tone;
c) până la data de 31 decembrie 2005 vor fi dotate cu aparate de control toate autovehiculele destinate transportului de persoane, cu capacitate mai mare de 9 locuri, şi autovehiculele destinate transportului de marfa, ale căror mase maxime admise depăşesc 3,5 tone.

Art. 22 - În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va emite normele tehnice privind omologarea, montarea şi inspecţia tehnica a aparatelor de control (tahografelor), normele privind activitatea de control al respectării prevederilor prezentei ordonanţe, precum şi normele de formare şi atestare profesională a personalului care realizează activităţile de montare şi inspecţie.

Art. 23 - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se modifica în mod corespunzător art. 41 şi 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2000.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
—————
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei
Miron Tudor Mitrea

Ministrul integrării europene,
Vasile Puscas,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice
Mihai Nicolae Tanasescu

Ministrul muncii şi solidarităţii sociale
Marian Sarbu

Ministru de interne
Ioan Rus

Bucureşti, 24 ianuarie 2002.
Nr. 17.