Regulament de organizare şi functţionare a Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare din 7.10.1994
EMITENT: GUVERN
Publicat în M.O. nr. 303 din 26 octombrie 1994
Capitolul 1 - Denumirea, forma juridică, sediul, durata
Art. 1 - Regia Autonomă a Imbunatatirilor Funciare (denumita în continuare R.A.I.F.) este de interes naţional şi funcţionează ca persoana juridică, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, potrivit prezentului regulament.
Art. 2 - Sediul R.A.I.F. este în România, municipiul Bucureşti, sos. Oltenitei nr. 35-37, sectorul 4. Sediul poate fi schimbat în alt loc din România, pe baza hotărârii consiliului de administraţie.
Art. 3 - Durata R.A.I.F. este nelimitată.
Capitolul 2 - Obiectul de activitate
Art. 4 - R.A.I.F. are ca obiect de activitate:
4.1. realizarea programelor de investiţii privind studiile, cercetarea, proiectarea şi execuţia lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de interes public naţional;
4.2. administrarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea lucrărilor de irigaţii, desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, inclusiv de apărare împotriva inundaţiilor şi gheturilor, barajelor din patrimoniul propriu;
4.3. coordonarea tehnica şi metodologică a sucursalelor şi a celorlalte subunitati din structura sa;
4.4. producerea de materiale, echipamente, confecţii şi reconditionari de piese de schimb, specifice activităţii de îmbunătăţiri funciare;
4.5. asigurarea asistenţei tehnice în exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare care se realizează şi se administrează cu forte proprii de către deţinătorii de teren;
4.6. executarea de prestaţii de servicii din domeniul imbunatatirilor funciare, pentru terţe persoane juridice şi fizice, contra cost;
4.7. desfăşurarea de activităţi de import-export şi cooperare internationala în domeniul imbunatatirilor funciare.
Art. 5 - Pentru realizarea obiectului sau de activitate R.A.I.F. exercita următoarele atribuţii:
5.1. întocmeşte programe proprii anuale şi de perspectiva în domeniul imbunatatirilor funciare;
5.2. elaborează studii şi programe pentru dezvoltarea, modernizarea şi completarea obiectivelor existente, pentru realizarea de obiective noi în corelare cu exploatarea amenajărilor existente, pe care le supune spre aprobare organelor competente şi urmăreşte realizarea acestora pentru a satisface cerinţele economiei naţionale.
5.3. fundamentează sursele şi fondurile pentru finanţarea tuturor lucrărilor prevăzute în obiectul sau de activitate;
5.4. elaborează programe proprii anuale şi de lungă durata pentru asigurarea necesarului la principalele materiale, echipamente specifice şi piese de schimb, stabilind ponderea acestora din resurse interne şi din import, şi coordonează activitatea de producţie a acestora în unităţile proprii;
5.5. coordonează şi îndrumă întreaga activitate de aprovizionare tehnico-materială şi de transport a subunitatilor din structura;
5.6. elaborează norme de consum, norme de stoc şi tarife specifice exploatării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
5.7. urmăreşte avizarea şi aprobarea documentaţiilor tehnice, contractarea şi finanţarea lucrărilor de investiţii şi reparaţii, precum şi executarea şi receptionarea pe teren a lucrărilor respective;
5.8. aproba norme tehnice şi tehnologii pe baza rezultatelor cercetării ştiinţifice privind proiectarea, execuţia, întreţinerea şi exploatarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
5.9. emite acorduri şi autorizaţii pentru instalaţiile şi construcţiile care se executa în zona lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de interes comun din patrimoniul regiei;
5.10. întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, analizează execuţia acestuia şi aproba utilizarea disponibilităţilor în valută, în condiţiile legii;
5.11. contractează credite interne şi externe potrivit reglementărilor în vigoare;
5.12. studiază piaţa interna şi externa pentru asigurarea aprovizionarii cu materiale şi echipamente specifice;
5.13. efectuează operaţiuni de comerţ exterior;
5.14. iniţiază acţiuni de cooperare tehnico-ştiinţifică cu firme străine, precum şi acţiuni de colaborare cu organisme internaţionale, în domeniul sau de activitate;
5.15. participa la consfatuiri şi acţiuni pe plan internaţional în organismele la care este afiliată, cît şi la alte manifestări internaţionale organizate pe teme de administrare şi exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, în condiţiile legii;
5.16. organizează licitaţii pentru contractarea lucrărilor de proiectare, investiţii şi reparaţii capitale în domeniul sau de activitate, în condiţiile legii;
5.17. coordonează şi urmăreşte realizarea planului propriu de cercetare, proiectare, informatica;
5.18. coordonează şi îndrumă metodologic realizarea controlului tehnic în unităţile proprii privind întreţinerea şi repararea lucrărilor din domeniul sau de activitate;
5.19. urmăreşte activitatea de investiţii, inovaţii şi se preocupa de generalizarea celor mai importante realizari, face propuneri cu privire la problemele de standardizare;
5.20. urmăreşte şi ia măsurile necesare pentru respectarea normelor legale privind utilizarea aparaturii de măsura şi control, cît şi a instalaţiilor de ridicare ce aparţin regiei (patrimoniul);
5.21. avizează omologarea şi producerea de noi produse specifice sectorului de îmbunătăţiri funciare;
5.22. elaborează norme proprii de consum pentru combustibili, lubrifianţi, energie electrica pentru tehnologiile specifice activităţii de exploatare, întreţinere şi reparaţii;
5.23. asigura organizarea interventiilor necesare în scopul eliminării operative a avariilor şi situaţiilor provocate de calamitati la lucrările de îmbunătăţiri funciare;
5.24. colaborează şi ia măsuri, de comun acord cu organele de specialitate ale Ministerului de Interne, pentru asigurarea pazei şi protecţiei lucrărilor din administrarea proprie;
5.25. elaborează normele proprii de protecţie a muncii, de prevenire a incendiilor şi de protecţie a mediului înconjurător, pentru activităţile specifice;
5.26. elaborează programele de finanţare a investiţiilor şi reparaţiilor capitale şi asigura repartizarea lor pe subunitati după aprobare;
5.27. elaborează studii cu privire la necesarul forţei de muncă pe structuri de personal, organizează recrutarea cadrelor, pregătirea şi perfecţionarea întregului personal şi controlează aplicarea reglementărilor privind selecţionarea şi promovarea personalului la subunitati; 5.28. asigura îndrumarea şi controlul subunitatilor din structura, controlul financiar de gestiune, analizele economice şi tehnice asupra organizării şi desfăşurării proceselor de producţie şi ia măsurile corespunzătoare.
Art. 6 - Pentru realizarea obiectului sau de activitate, R.A.I.F. se poate asocia, în condiţiile legii, cu agenţi economici, în vederea realizării unor activităţi comune care prezintă interes pentru ambele părţi.
Capitolul 3 - Patrimoniul R.A.I.F.
Art. 7 - R.A.I.F. are un patrimoniu în valoare de 660.056,0 milioane lei, prin însumarea patrimoniilor aferente activităţii de exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare preluate de la societăţile comerciale care se reorganizează, conform datelor de bilanţ la 30 iunie 1994, precum şi a celor preluate fără plata de la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de la Societatea Comercială „ISPIF” – S.A. Bucureşti.
Valoarea patrimoniului astfel preluat se definitiveaza prin reevaluare în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 500/1994.
Art. 8 - R.A.I.F. este proprietara bunurilor din patrimoniul sau, cu excepţia celor din proprietatea publică a statului. În exercitarea dreptului de proprietate, R.A.I.F. poseda, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, le culege fructele după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.
Art. 9 - Înstrăinarea bunurilor imobile aparţinând regiei autonome sau încheierea de tranzacţii în litigii cu o valoare de peste 10 milioane lei se face cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Art. 10 - Subvenţiile de la bugetul de stat acordate pentru întreţinere, reparare şi exploatare a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi cele de investiţii pentru completarea-modernizarea şi realizarea de obiective din acest domeniu, vor fi fundamentate în vederea sustinerii, de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la Ministerul Finanţelor, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 11 - R.A.I.F. întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, potrivit reglementărilor în vigoare.
Bilanţul contabil anual şi contul de profit şi pierderi se aproba de Ministerul Finanţelor şi se publică în Monitorul Oficial al României.
Art. 12 - Din veniturile realizate, R.A.I.F. îşi acoperă toate cheltuielile evidentiate în costuri, precum şi cheltuielile şi plăţile prevăzute a fi suportate direct din venituri, potrivit legii, inclusiv constituirea fondului de rezerva, a fondului de dezvoltare şi a celorlalte cheltuieli prevăzute de lege. Sumele din venituri, care se vor aloca fondului de dezvoltare, se aproba de către Guvern, la propunerea ministerului de resort, cu avizul Ministerului Finanţelor, o dată cu bugetul de venituri şi cheltuieli al regiei autonome.
Partea din venituri rămasă după acoperirea cheltuielilor şi plăţilor prevăzute la alin. 1, inclusiv impozitul pe profit, până la 10%, se utilizează pentru constituirea unui fond de participare a salariaţilor la profit. Din partea rămasă, minimum 50% se vărsa la bugetul de stat, restul putind fi utilizat pentru constituirea altor fonduri, pe baza hotărârii conducerii regiei autonome, cu aprobarea ministerului de resort.
Art. 13 - R.A.I.F. fundamentează cheltuielile de producţie pentru toate amenajările de îmbunătăţiri funciare, pe baza planurilor tehnice elaborate de subunitati şi propune, pentru aprobare, nivelul subvenţiilor necesare conform reglementărilor legale.
Art. 14 - Pe baza programelor de îmbunătăţiri funciare elaborate de R.A.I.F., avizate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi aprobate de Guvern, aceasta hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate şi care se finanţează din surse proprii, din credite bancare şi din alocaţii de la bugetul statului, potrivit legii.
Capitolul 4 - Structura R.A.I.F.
Art. 15 - R.A.I.F. are în structura direcţii, servicii, birouri, oficii şi compartimente, iar în teritoriu, sucursale şi alte subunitati. Normele de structura ale acestora se aproba de consiliul de administraţie.
Art. 16 - Structura organizatorică şi funcţională a R.A.I.F. se stabileşte de către consiliul de administraţie al acesteia.
Art. 17 - Atribuţiile direcţiilor, sucursalelor şi celorlalte compartimente se stabilesc prin regulament aprobat de consiliul de administraţie.
Art. 18 - Sucursalele exercita la nivel local competentele R.A.I.F., cu următoarele limite:
18.1. nu întreţin relaţii directe cu bugetul statului;
18.2. nu promovează documentaţii pentru obţinerea de subvenţii decît prin regia autonomă;
18.3. nu încheie în nume propriu contracte comerciale interne şi externe şi nu efectuează direct operaţiuni de comerţ exterior;
18.4. îşi stabilesc structura organizatorică numai cu aprobarea consiliului de administraţie al regiei autonome.
Art. 19 - Sucursalele sunt conduse de un comitet director. Atribuţiile acestuia se stabilesc prin regulamentul aprobat de consiliul de administraţie.
Art. 20 - Personalul sucursalelor este angajat de conducerile acestora potrivit competentelor acordate de consiliul de administraţie al regiei autonome.
Art. 21 - Sucursalele prezintă balante lunare şi răspund în faţa consiliului de administraţie de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competentelor încredinţate de acesta prin hotărârile şi deciziile de delegare, precum şi de realizarea sarcinilor rezultate din regulamentul de organizare şi funcţionare.
Capitolul 5 - Organele de conducere ale R.A.I.F.
Art. 22 - Conducerea R.A.I.F. se asigura prin:
– consiliul de administraţie;
– directorul general.
Art. 23 - Consiliul de administraţie se numeşte prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi este compus din 15 persoane, dintre care una este directorul general al R.A.I.F.
Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu:
– reprezentantul Ministerului Finanţelor;
– reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei;
– specialişti din domeniul de activitate al regiei autonome.
Art. 24 - O persoana nu poate face parte concomitent din mai mult de doua consilii de administraţie şi nici sa participe la societăţile comerciale cu care R.A.I.F. întreţine relaţii de afaceri sau are interese contrare.
Art. 25 - Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare.
Art. 26 - Atribuţiile consiliului de administraţie sunt următoarele:
26. 1. aproba structura organizatorică şi funcţională a regiei autonome;
26.2. aproba statul de funcţii al regiei autonome;
26.3. stabileşte competentele tehnice, economico-financiare, juridice şi de personal pentru sucursale şi celelalte subunitati din structura;
26.4. aproba programele de activitate lunare, anuale şi de perspectiva privind proiectarea, investiţiile, exploatarea, întreţinerea şi repararea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
26.5. hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului de activitate, care se finanţează din surse proprii, din credite bancare sau din alocaţii de la bugetul de stat;
26.6. propune, potrivit reglementărilor legale, investiţiile a căror aprobare este în competenţa altor organe ale administraţiei publice centrale;
26.7. aproba bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul şi contul de profit şi pierderi, conform legii;
26.8. aproba propunerile conducerii executive privind necesarul de alocaţii de la bugetul de stat şi repartizarea pe sucursale şi activităţi a subvenţiilor prevăzute în bugetul de stat;
26.9. aproba împrumuturile pe termen lung sau mediu, interne şi externe, şi modul de rambursare a acestora;
26.10. hotărăşte, în condiţiile legii, asocierea cu alte regii şi societăţi comerciale, cu persoane fizice sau juridice, din ţara şi străinătate, pentru realizarea de activităţi de interes comun;
26.11. aproba obţinerea de credite, fundamentează şi solicita subvenţii pentru investiţii;
26.12. aproba tarifele, preţurile şi chiriile şi urmăreşte aplicarea acestora în activitatea de exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
26.13. stabileşte nivelul de salarizare a personalului din regia autonomă în funcţie de studii, munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime prevăzute de lege;
26.14. aproba măsuri pentru respectarea disciplinei în domeniul administrării, funcţionarii, exploatării şi protejării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
26.15. aproba devizele pe categorii de lucrări care stau la baza întocmirii planurilor tehnice pentru întreţinerea, repararea şi exploatarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
26.26. ia măsuri, potrivit legii, pentru angajarea răspunderii disciplinare şi materiale, civile, penale sau contravenţionale, în sarcina salariaţilor regiei autonome, în cazul neîndeplinirii de către aceştia a obligaţiilor ce le revin;
26.17. negociaza conţinutul contractului colectiv de muncă;
26.18. aproba orice alte măsuri pentru activitatea regiei autonome, cu excepţia celor date în competenţa altor organe, potrivit legii;
26.19. aproba indemnizaţiile pentru membrii consiliului de administraţie;
26.20. aproba măsurile de respectare a reglementărilor legale privind protecţia mediului înconjurător;
26.21. aproba utilizarea fondului valutar propriu;
26.22. aproba înstrăinarea bunurilor aparţinând regiei autonome.
Art. 27 - Consiliul de administraţie se întruneşte în şedinţa ordinară, lunară, la convocarea directorului general al regiei autonome sau la cererea unei treimi din membrii acestuia.
Art. 28 - Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajat la unitatea de la care provin.
Pentru activitatea depusa, membrii consiliului de administraţie primesc o indemnizaţie lunară al carei cuantum se stabileşte prin hotărâre a consiliului de administraţie.
Pentru luarea unei decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din proiectare, cercetare, învăţământ superior de profil. Activitatea acestora va fi compensata material conform înţelegerii pe bază de contract.
Art. 29 - Consiliul de administraţie prezintă Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, trimestrial şi în prima luna a fiecărui an, un raport asupra activităţii regiei din perioada expirată şi asupra programului de activitate pe perioada în curs.
Art. 30 - Directorul general al regiei autonome se numeşte conform Normelor metodologice referitoare la selecţia managerilor şi încheierea contractului de management la regiile autonome, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 263/1994.
Art. 31 - Atribuţiile directorului general al regiei autonome sunt următoarele:
31.1. asigura conducerea activităţii curente a regiei în limitele competentelor legale aprobate;
31.2. angajează regia, prin semnatura, în relaţiile cu terţii, în limita competentelor aprobate de consiliul de administraţie şi a celor prevăzute de legislaţia în vigoare;
31.3. încheie şi desface, în condiţiile prevăzute de lege, contractele individuale de muncă ale personalului din aparatul propriu şi din conducerea sucursalelor şi a subunitatilor regiei autonome.
Capitolul 6 - Modalitatea de constituire a unităţilor din structura R.A.I.F. şi relaţiile dintre acestea
Art. 32 - Sucursalele şi celelalte subunitati subordonate direct R.A.I.F. se înfiinţează prin decizia directorului general, în baza hotărârii consiliului de administraţie.
Subunitatile aparţinând sucursalelor vor fi înfiinţate sau desfiinţate de către consiliul de administraţie al R.A.I.F., la propunerea comitetelor de direcţie ale acestora.
Art. 33 - Relaţiile dintre unităţile R.A.I.F. sunt relaţii de colaborare, iar pentru realizarea obiectului lor de activitate, acestea se desfăşoară pe bază de comenzi în aplicarea repartitiilor stabilite de conducerea regiei autonome.
Art. 34 - Relaţiile unităţilor din cadrul R.A.I.F. cu terţii se derulează pe bază de contracte.
Capitolul 7 - Dispoziţii finale
Art. 35 - Prin regulamente interne se vor stabili:
– modul de funcţionare a consiliului de administraţie al R.A.I.F.;
– modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile comitetelor de direcţie de la sucursalele regiei autonome;
– sarcinile şi atribuţiile direcţiilor din regia autonomă, sucursalelor, compartimentelor şi personalului acestora;
– măsurile de ordine şi disciplina din cadrul R.A.I.F. şi al sucursalelor sale;
– organizarea controlului general, controlului financiar de gestiune şi a controlului financiar preventiv.
Art. 36 - Prevederile prezentului regulament se completează cu dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale celorlalte acte normative în vigoare.